man Model National Știri

Părintele Petroniu Tănase, cuvânt actual despre ecumenism: Proorocul cel mincinos care spune că ”să ne iubim cu toții” și gata am ajuns la dragoste – minciuni grăiește, nu spune adevărul, căci nu știe ce spune

O delegație a Patriarhiei Române va participa joi, 27 aprilie, la deshumarea Părintelui Petroniu Tănase, care va avea loc la Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, am transmis azi citând surse de media bisericești.

La Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din 28 septembrie 2022, Părintele Patriarh Daniel a anunțat că Patriarhia Română va solicita Patriarhiei Ecumenice să-i treacă în rândul sfinților pe părinții aghioriți de origine română Petroniu Tănase și Dionisie Ignat.

Părintele Dionisie Ignat de la Schitul Colciu a fost deshumat joi, 17 noiembrie 2022, la 18 ani de la trecerea sa la cele veșnice, moaștele sale fiind aurii și frumos mirositoare, asemenea celui ale unui sfânt.

Părintele Petroniu Tănase a fost membru al mișcării „Rugul Aprins”, stareț al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar și unul din marii duhovnici români, se scrie pe site-ul Prodromu-Athos.Ro. S-a născut în 23 mai 1914, a trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011 și a fost înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în cimitirul Schitului Prodromu.

Așezământul românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos ne oferă câteva gânduri ale Parintelui Petroniu Tănase despre ecumenism foarte folositoare mai ales în contextul zarvei declanșate de unele persoane fără legătură cu Biserica Ortodoxă Română:

În vremea noastră iarăși ați auzit de ecumenism. Acuma papa ar vrea, cu vizitele pe care le face încolo și încoace, să ajungă să se refacă această unitate. Însăși prin faptul că oamenii aceștia încearcă să-l refacă, ei recunosc că creștinismul lor nu este în forma care ar trebui să fie. S-a spart unitatea cea adevărată și ei încearcă s-o refacă. De aceea sunt în discuții ortodoxia, catolicismul și protestantismul. Discută între ele, se apropie. Și s-a zis la început: Să mergem pe calea dragostei – căci așa s-a întâmplat la primele întâlniri dintre ortodocși și catolici. Însă n-au pomenit de dialogul credinței, al adevărului și nici despre adevărata credință, ci doar despre dialogul dragostei, după cuvântul Domnului că „întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan XIII:35).

Așa s-a întâmplat și la prima întâlnire între patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea. A fost primul patriarh ecumenic care s-a întâlnit cu un papă după schisma din 1054 și s-a propus atunci un dialog al dragostei între ortodocși și catolici.

Dar s-au purtat discuții și mai pe urmă s-a concluzionat că nu este suficientă aceasta. Dragostea nu este singura virtute. Ea este în funcție de adevărul pe care îl deține cineva, de credință pe care o are… Toți creștinii (și nu numai ei) sunt îndemnați să fie în dragoste, doar că unul este budhist, altul este nu știu ce sectant, altul crede în altceva. Sunt credințe străine una de alta, nu se împacă, nu-i același Dumnezeu pe care-l cinstesc oamenii. Păi atuncea dacă nu-i același Dumnezeu, dragostea lui față de dumnezeul lui e alta, și a mea față de Dumnezeu – fiindcă eu am alt Dumnezeu – e alta, și fiecare așa mai departe… Dragostea, numai cu numele i se zice dragoste, că nu-i dragostea cea adevărată. Nu poate să fie dragoste fără de adevăr. Așa că s-a constatat atuncea că trebuie pusă la cale, pusă în rânduială și învățătura de credință. Atunci se va putea ajunge la dragoste, când și credința va fi cea dreaptă, și atunci ea se va putea și manifesta. Până atunci, nu se poate.

Așa că proorocul cel mincinos care spune că „să ne iubim cu toții” și gata am ajuns la dragoste – minciuni grăiește, nu spune adevărul, căci nu știe ce spune.

Va să zică reținem din tot ce am spus eu aici: învățătura care-i adusă de Mântuitorul Hristos pe pământ nu este învățătură de filosof, nu este învățătură a vreunui înțelept al lumii acesteia, oricât de deștept ar fi el. Căci orice învățătura omenească este imperfectă, este temporară, nu este veșnică, e legată de timp, de anumite momente ale istoriei.

Pe când învățătura pe care a adus-o Dumnezeu, cea a Mântuitorului Hristos, este adusă de Dumnezeu-Omul, de ființa cea atotdesăvârșită, sfântă, însă și atotînțeleaptă. De aceea și învățătura Lui rămâne în veac, după cuvântul: „adevărul Domnului rămâne în veac” (Psalm 116:2). Ea este valabilă în vecii vecilor, nu se învechește niciodată, nu este imperfectă și n-are nevoie de completări. Hristos ne-a dat tot ceea ce este necesar pentru mântuirea noastră. Va să zică învățătura Lui nu este incompletă, sau nedesăvârșită, n-a rămas nicidecum în urmă față de știință sau de orice altceva, și n-are nevoie de nimic. Singura atitudine față de ea este să fie crezută și trăită. Asta-i totul.”

Interviul a fost transcris și diortosit de George Crasnean și monahul Gherasim Prodromitul

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *