Eveniment finance Politică Politics Societate

ORDONANTA AUSTERITATII – Se interzice cumulul pensiei cu salariul. Nu se mai cumpara masini, mobila. Nu se mai fac angajari: „Cheltuielile de personal sa nu depaseasca nivelul platilor din 2022” (Document)

Se interzice cumulul pensiei cu salariul, se ingheata angajarile la stat. Dar nu numai. Proiectul OUG pentru reducerea cheltuielilor bugetare a fost redactat si urmeaza sa intre in dezbatere. Fata de actuala forma, pana sa ajunga sa fie dezbatut in guvern, documentul poate suferi modificari.

Printre prevederi se numara interzicerea cumului pensiei cu salariul. Astfel, beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, nu pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate.

Prevederile nu se aplica persoanelor care ocupa functii didactice de predare din unitatile de invatamant si functii de specialitate medico-sanitara din unitatile sanitare. Prevederile se aplica insa si beneficiarilor de pensii de serviciu si pensii militare stabilite prin legi speciale.

Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, au obligatia de a dispune masurile necesare, astfel incat cheltuielile de personal efectuate in anul 2023 sa nu depaseasca nivelul platilor din anul 2022 exclusiv sumele aferente titlurilor executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, majorate cu 5%.
Conducatorii autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, au obligatia de a dispune masurile necesare, astfel incat cheltuielile cu bunurile si serviciile efectuate in anul 2023 sa nu depaseasca prevederile bugetare aferente anului 2022.

Potrivit proiectului, de la data intrarii in vigoare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta, autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, inclusiv activitatilor finantate integral din venituri proprii infiintate pe langa acestea, li se interzice achizitionarea, preluarea in leasing sau inchirierea de:
a) autoturisme;
b) mobilier si aparatura birotica,

In 2023, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, se suspenda ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *