man Model National Opinii

Marius Mioc: Înșelătoria gripei aviare, din nou în pregătire

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

„Gripa aviară ar fi suferit mutații! O femeie a murit din cauza virusului H3N8”, anunță saitul agrointel în 12 aprilie 2023, informîndu-ne despre un fapt pe care întreaga planetă se pare că trebuie să-l știe: O femeie din China, de 56 de ani, a murit în urmă cu o lună.
Milioanele de oameni care au murit în întreaga lume după campania de vaccinare anticovid (numai în România s-a înregistrat un exces de mortalitate de 37000 de persoane – în 2021 față de anul 2020, cînd practic n-a existat vaccinare) nu sînt de interes pentru presa internațională, dar dacă moare o femeie oarecare în China asta e o știre de care neapărat trebuie să se afle și în România.
Nu știu dacă femeia aia chiar a murit de gripă aviară H3N8, ori avem iar de a face cu o epidemie de teste de laborator, de data asta pentru gripă aviară, nu pentru covid, iar dacă se face un mare număr de teste de laborator, prin jocul probabilităților dacă nu prin marja de eroare a testelor se găsesc și persoane infectate cu noul virus la modă, dintre care s-a întîmplat, tot prin jocul probabilităților, să moară o persoană. Aceasta a fost declarată moartă din pricina gripei aviare, după modelul cum erau declarați morți de covid toți morții care aveau rezultat pozitiv la un test PCR. Subiectul înșelătoriei cu testele PCR a mai fost tratat pe acest blog:

Știrea morții femeii din China este totuși relevantă, dar nu pentru vreo molimă care ne amenință ci pentru adevărata amenințare care este noua înșelătorie plănuită. O înșelătorie care e de fapt veche, s-a mai folosit și în trecut, încă înainte de covid, și am mai scris despre ea:

Milioane de păsări ar putea fi omorîte fără rost, cum s-a făcut și în anii trecuți. Sume uriașe din bugetul de stat se vor arunca iar pentru combaterea noii „primejdii”. Se va relua ideea că nu se poate accepta ca creșterea păsărilor să se facă anarhic, de oricine și în orice condiții. Se vor pune condiții de siguranță sanitară la creșterea păsărilor prin care micii crescători să fie scoși de pe piață. Acum prin sate încă mai e moda creșterii păsărilor în semi-libertate – merg gîștele singure prin sat și se întorc singure acasă seara; asta nu se va mai accepta. Apoi lumea se va mira că s-au scumpit ouăle și carnea.

Protestele față de măsuri vor fi mai mici decît la covid, fiindcă afectează păsările, nu direct oamenii. Pentru preîntîmpinarea protestelor crescătorii de păsări vor primi despăgubiri de la bugetul statului. Prevăd chiar o oportunitate de cîștig pentru băieții deștepți – se trec în acte că s-au omorît mai multe păsări decît cele efectiv omorîte, ca să plătească statul despăgubiri mai mari. Sigur, nu toți crescătorii de păsări vor putea face asta, ci doar cei care au forța financiară și relațiile politice necesare. Pe scurt, dacă vor exista stimulente financiare pentru gripa aviară aceasta va deveni o problemă importantă, așa cum s-a întîmplat și cu covidul. Numai rezistența populației în fața acestei înșelătorii îi poate opri pe băieții deștepți care visează să se îmbogățească în urma acestei probleme de dînșii născocită.

Cei care nu cresc păsări vor avea impresia că nu e problema lor, dar banii plătiți din bugetul statului pentru apărarea de primejdii născocite sînt și din impozitele lor. Într-un protest public din iulie 2021 pe care l-am prezentat și pe acest blog, m-am mai referit la aceste probleme (Corupția din sistemul medical și vaccinarea – video – linc):

Înșelătorii au fost nu numai cu covidul. Sînt și înșelătorii cu boli la animale, în care iarăși așa se creează isterie. (…) În trecut toată lumea creștea animale și nu mergea. Dar acum zic orășenii „bă, gripa aviară, da, foarte bine, să omoare statul găinile că nu vrem să ne îmbolnăvim”. De fapt nu e nici o primejdie, sînt primejdii inventate. Din asta se cîștigă bani. Țăranii sînt afectați direct dar li se dau niște despăgubiri din bugetul statului. Bugetul statului e un sac fără fund din care sînt mulți care vor să jefuiască. Și asta este o metodă de jefuit. Inventăm o falsă problemă și pe urmă trebe s-o rezolvăm. Și cu treaba asta cîștigăm o mulțime de bani. Și oamenii nu-și dau seama. Oamenii numai zic „bă, cît impozit îmi ia statul ăsta”. Dar îți ia pentru prostii, nu-ți ia ca să facă ceva bun. Îți ia ca să omoare porci sau găini și să le dea despăgubiri la crescători… Dar aicea, cu omorîtul animalelor e altă chestie. Mai vor să descurajeze micul producător. Le dă despăgubiri la marii producători și la ăia mici le zice „n-ai voie să vinzi în piață dacă n-ai…. Am auzit planul ăsta: Nu poți să faci crescătorie de animale decît dacă ai medic veterinar angajat. Bineînțeles că țăranul simplu nu poate să-și angajeze veterinar, că are și el un porc și zece găini. Nu-și permite. Atuncea cine-i firmă mare, are cu miile de porci sau cu zecile de mii de găini, ăla-și poate angaja, la cît are, un medic veterinar. Și poate legal să-și vîndă marfa. Pentru micul producător, în momentul cînd îi bagi niște condiții birocratice declarate propagandistic ca fiind în folosul protecției consumatorului, dar asta este, consumatorul e considerat ca un idiot care nu știe să se apere singur, trebuie să vină statul să-l apere. Și unii cred că nu știu ce, că dacă cumperi de la țărani te otrăvești, n-a fost verificat de nu știu cine. Dar asta este. Și cu chestia asta se jefuiește bugetul statului. Pe urmă și orășeanul care poate zice că e bine treaba asta că cumpără ceva verificat, de fapt îi ars prin impozite. Și asta este. Aceste scheme, care s-au dezvoltat în timp, de jefuire a banilor contribuabililor, se tot dezvoltă.

Un lucru trebuie să ne fie limpede: oprirea acestor înșelătorii nu se va face prin supunere la măsurile dictate de autorități ci doar prin rezistență. Iar politicienii care vor susține o eventuală isterie a gripei aviare, probabil aceeași care au susținut și isteria covid, nu trebuie votați.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *