man Model National Opinii

Conjurația Lachelelor împotriva Paștelui

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

Dacă ai
citit multe cărți, nu înseamnă că ai dobândit mai mult caracter. Poți să fii în
același timp un erudit și o lichea. Sau un lacheu.

Dacă
ești (sau îți spui) Teolog, nu înseamnă că ești automat Omul lui Dumnezeu. Că
Îl iubești pe Dumnezeu sau Îl porți în tine. Că ești, adică, Teofil sau Teofor.

Sfântul
Ștefan și Sfântul Pavel au învățat amândoi la școala marelui învățător
Gamaliei. Erau amândoi tobă de carte.

Cu
toate acestea, ce diferență între ei! Ștefan, plin de duh sfânt, blând și
smerit, a fost primul dintre mucenici și s-a învrednicit a-L vedea pe Hristos în
Ceruri cum se ridică în picioare, ca omagiu pentru jertfa sa.

Saul
(până să devină Pavel) era orb și criminal. Prea plin de erudiția sa, era
incapabil să Îl vadă pe Dumnezeu din cauză că vederea îi era obturată de
propriul Ego. Pentru adevărul său personal era capabil de cele mai monstruoase
crime.

A
participat la uciderea lui Ștefan, convins că Îl servește pe Dumnezeu.

A fost
nevoie de Șocul de pe Drumul Damascului ca să i se ia solzii de pe ochii inimii
și a vedea cu adevărat.

Dar
Pavel a fost de la început Vas Ales. Nu o lichea sau un terchea-berchea cu diplomă,
gata să lingă blacheuri pentru onoruri de tinichea.

*

Săptămâna
Patimilor este cea mai intensă perioadă din an pentru un creștin ortodox. Sunt
zilele cele mai încărcate și mai pline de taină.

Pentru
a-L urma pe Iisus pe Golgota, pentru a te răstigni, pătimi, muri, îngropa și
învia împreună cu El este nevoie de o Stare de Grație. De liniște, reculegere
și rugăciune. De priveghi în Grădina Ghetsimani.

Altminteri,
toată Sărbătoarea Paștelui, când nu e chiolhan, rămâne o Pioșenie de mucava.

Or,
tocmai această Stare de Grație, de liniște și reculegere, a fost agresată de propunerea
grupului de intelectuali și ierarhi de a „îndrepta” Pascalia.

În
orice altă perioadă ar fi fost deschisă această discuție, aș fi fost mai puțin
circumspect. Aș fi acceptat că poate fi vorba de o orbire egolatră, ca la
Pavel, fără a-i nega posibile bune intenții.

Dar NU
în Săptămâna Patimilor. NU atunci când ortodocșii stau în genunchi la picioarele
Crucii, în timp ce Hristos suferă.

Acțiunea
intelectualilor – urmată, vai!, de câțiva ierarhi – este o bombă aruncată în
Biserică, în cea mai sfântă perioadă a anului.

O
mașină infernală care îi izgonește pe oameni din jurul Crucii.

Este un
atac terorist care ne fură Învierea. Ne răpește Paștele.

Nu
poate fi o întâmplare că e vorba de aceiași indivizi care au încuviințat și
încurajat raptul Paștelui în 2020. Acum, vor să confiște Învierea definitiv.

Din
această cauză, nu cred în buna intenție a propunerii. Nu cred că aruncarea ei
în spațiul public, în Săptămâna Patimilor, a fost o gafă săvârșită din orgoliu
sau din alte motive meschine.

Cred că
este vorba de o Misiune și de o Acțiune Concertată.

Aici,
nu este Saul care dă cu pietre crezând că îl servește pe Dumnezeu.

Este un
grup de Lichele care și-au vândut sufletul pentru 30 de arginți. Niște Lachei
care execută un ordin drăcesc.

În cadrul ofensivei împotriva ortodoxiei, Lachelele dâmbovițene vor să arunce în aer Biserica Ortodoxă Română.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *