man Model National Opinii

Răzvan Ioan Boanchiș: Două icoane ale anticorupției, Dan Barna și Ana Morodan, au ratat o întâlnire istorică

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

E un erou. A câștigat alegerile prezidențiale. În Noua Zeelandă. Îl cheamă Dan Barna. Băiețelul are 1,92 și simțul ridicolului. În timp ce dădea dovadă de maturitate, Dănuț a suferit un accident de trotinetă. O mașină coruptă, cu număr de înmatriculare OUG 13, i s-a urcat pe peroneu și pe penerereu. Trebuie să luăm măsuri. Ce caută autoturismele prin Bucureșți? Bulevardele, asfaltarea, marcajele stradale, semnele de circulație, pompele cu benzină, rovinieta și  bancheta din spate au fost inventate pentru trotinete. La început a fost trotineta. Și pe urmă vlăjganul pe trotinetă.

Am avut domnitori, președinți și premieri asasinați. Nicolae Iorga a fost împușcat la marginea pădurii. Și în pădure, se știe, sunt animale sălbatice. Pe Dănuț Barna l-a mușcat zebra. Și nu orice zebră. Era zebra poreclită abuziv „trecere pietoni”. Știți cum e să te muște un animal erbivor ca zebra? Nu știți. Dar useriștii știu, pentru că ei merg în Centrul Vechi, unde se găsește una dintre marile civilizații erbivore ale Europei. Zebra lui Dan Barna, girafa de la Antipa, totul e pe simbolistică, ăștia sunt deștepți. Am uitat de rumegătoarea șefă. Joiana cu ugere de la corporație, care se mândrește cu ratele ei bancare. Cunoașteți care sunt asemănările și diferențele dintre bancherul român și bancherul străinez? Amândoi fug cu banii tăi, dar bancherul străinez îți pune comisioane mai mari și te și ceartă. „Dom’le, matale nu îndeplinești anumite condiții de aderare, de creditare, de alea-alea”. Până la urmă, ți se face rușine, îi dai toți banii și te duci acasă ca să-i aduci încă o dată pe atât, pentru că ții banii la saltea, coruptule, primitivule, zgârcitule, în loc să-i dai domnului bancher, să-i rezolve dumnealui, fiindcă omu’ se pricepe.

S-a mai întâmplat o chestie aiurea în povestea Dan Barna. Statul român, care este leneș de obicei, s-a grăbit de data asta. Și a săltat-o pe domnișoara Ana Morodan, un simbol al fenomenului Piața Victoriei. Astfel, am ratat șansa unei coliziuni de idei între titanii Dănuț și Ana. El e frumos, ea e deșteaptă. Dar și el e deștept, și ea e frumoasă, eheeee, așa un cuplu izbutit n-am mai avut de când s-au cununat USR și PLUS.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *