Prot. Dr. Ioan Lisnic: Deputați ai Sfatului Țării martirizați în primul an de ocupație sovietică (1940-1941)

Ca
urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german
din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26
iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la
Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a părții de
nord a Bucovinei.

Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals
cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și
că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina[1]. Nordul Bucovinei îl
cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România, timp de 22
de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după
lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului,
hotărând ca armata și administrația civilă de pe teritoriile indicate să se
evecueze.

La
28 iunie 1940, trupele sovietice intră în Basarabia, nordul Bucovinei și
ținutul Herța (motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”)[2]. În aceeași zi s-a început
evacuările din Basarabia și nordul Bucovinei. Împreună cu administrația civilă
și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație.
Pentru cei rămași sub ocupația sovietică, se începuse un adevărat calvar. Persoanele
care nu conveneau regimului erau incluși în categoria „suspecților”, majoritatea dintre ei fiindarestați și deportați în interiorul URSS. Printre primii care au fost supuși
represiunii staliniste au fost membrii Sfatului Țării, participanți la actul
istoric din 27 martie 1918. Foștii deputați ai Sfatului Țării erau învinuiți că
au votat Actul Unirii Basarabiei cu România, cum că au luptat împotriva
mișcării revoluționare și au desfășurat activități antisovietice[3].

 Primele victime ale regimului sovietic au fost
deputații Sfatului Țării, care după Unire au trecut Nistrul în URSS. Deputatul Arcadie Osmolovski a votat împotriva
Unirii, dar a fost arestat de agenții NKVD, moare la 27 aprilie 1931 un urma
unui atac de cord. La fel, a votat împotriva Unirii și deputatul Mihail Starenki, refugiat în URSS și
supus represiunii. Foștii deputați din Sfatul Țării, Gavril Buciușcan și Ivan
Crivorucov, au avut și ei o soartă asemănătoare, deși au participat activ
la formarea RASS Moldovenești, au avut și funcții importante, dar au fost
arestați în timpul Marii Terori, judecați de către troika NKVD și condamnați la
moarte prin împușcare.

După
ocuparea Basarabiei de către sovietici, este arestat și fostul deputat Ștefan Balamez, unul dintre membrii Sfatului
Țării care au votat împotriva Unirii. Era acuzat, că ar fi votat îmotriva
Unirii, din ordinul siguranței, pentru ca prin exprimarea unui vot „contra” să
se creeze în fața opiniei publice aparența unui sufragiu liber exprimat. A fost
condamnat la 10 ani privaținede libertate, nu se cunoaște dacă a supraviețuit[4]. Dintre deputații  Sfatului Țării, arestați de colaboratorii
NKVD și eliberați la scurt timp, se numără și Nicolae Bivol, fost primar de Chiținău și antreprenor. Eliberarea i
se datorează unor mărturii favorabile din partea unor muncitori și subalterni,
cât și faptului, că din inițiativa sa a fost editat  ziarul „Viata Noastra”, calificandu-l drept
un ziar de stanga si antifascist[5]. Alt deputat, eliberat din
închisorile comuniste este Dumitru
Groapă, judecător și președinte de tribunal. La 27 martie 1918, mandatul
său de deputat în Sfatul Țării era nevalidat, fapt ce nu i s-a permis să voteze
Unirea. La 19 iulie 1940 este arestat și plasat, împreună cu membrii familiei
sale, în închisoarea din Kotovski (Ucraina, RASS Moldovenească). Reușește, după
aproape un an de detenție să fie eliberat, împreună cu soția, fiica și fiul său.
Autoritățile sovietice le-au permis să se repatrieze în România. Probabil, Dumitru  Groapă a fost eliberat și din cauza că numele
lui nu figura printre cei 86 de deputați care au votat Unirea[6].

De
activitate contrarevoluționară erau acuzați și alți politicieni basarabeni, Emanuil Catelli, fost prefect al jud. Bălți
și senator, decedat la 18 februarie 1943 în închisoarea din orașul Cistopol,
RASS Tătară; Panteleimon Sinadino,
fost membru în Sfatul Țării din partea minorității grecești și deputat în
Parlamentul României, arestat de sovietici, la 9 iulie 1940 și pierdut fără
veste ș.a. În rândurile ce urmează sunt redate pe scurt biografiile, cât și
activitatea unor deputați din Sfatul Țării, care la 27 martie 1918, au votat
pentru Unirea Basarabiei cu România, arestați, judecați și exterminați în
lagărele comuniste.

Alexandru Baltaga,
preot-paroh la biserica din Călărași-sat. S-a născut la 14 aprilie 1861 în
familia preotului Ștefan Baltaga, slujitor la Biserica ”Sf. Nicolae” din satul
Lozova, jud. Chișinău. A învățat la școala parohială din localitate, apoi la Seminarul
Teologic din Chișinău, pe care l-a absolvit în anul 1883. În perioada 1883–1885
activează în calitate de pedagog la Școala spirituală din Chișinău[7]. A fost hirotonit preot în
anul 1886 pe seama Bisericii ”Sf. Aleksandr Nevski” din localitatea
Călărași-sat, jud. Chișinău[8], unde a slujit fără
întrerupere timp de 54 de ani. În toamna anului 1917, părintele Alexandru
Baltaga a fost ales, de către preoțimea basarabeană, deputat în Sfatul Țării.
Este unul dintre deputații care la 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu
România. După Marea Unire, a mai îndeplinit și funcția de membru al Comitetului
de unificare a bisericilor din România Mare[9]. În primele zile de
ocupație sovietică (1940–1941), împreună cu alți foști deputați în Sfatul Țării
a fost arestat și părintele Alexandru Baltaga. Era învinuit de către agenții
organelor NKVD cum că ”în anul 1918 a avut o atitudine dușmănoasă față de Rusia
Sovietică, a fost membru activ al Sfatului Țării, votând pentru dezlipirea
Basarabiei de la Rusia Sovietică și alipirea la România, fiind răsplătit de
Guvernul României cu 50 ha de pământ”. Părintelui i-au fost incriminate și alte
puncte ale articolului 54 al Codului penal, acordarea de ajutor „aripii
reacționare a burjuaziei mondiale” (art. 54, p. 4); lupta activă împotriva
clasei muncitoare și mișcării revoluționare (art. 54, p. 13) și sabotaj
contrarevoluționar (art. 54, p. 14). Aceste învinuiri erau pedepsite de
organele NKVD cu ani grei de temniță, inclusiv cu pedeapsa capitală,
condamnarea la moarte prin împușcare[10]. Părintele Alexandru s-a
aflat în închisoarea din Chișinău până la sfârșitul lunii iunie 1941, când, din
cauza începerii operațiunilor militare, este evacuat împreună cu ceilalți
deținuți în închisoarea din orașul Kazan, RASS Tătară[11]. Din cauza vârstei
înaintate și a presiunilor fizice și psihice la care a fost supus în timpul
anchetei, precum și din cauza condițiilor inumane din temnițele comuniste, la 7
august 1941 părintele trece la Domnul. Peste cinci decenii de la arestare, la
10 iulie 1991, părintele Alexandru Baltaga a fost reabilitat de Procuratura
Generală din Republica Moldova[12].

Constantin Bivol, fost agricultor, fost deputat și senator. S-a născut
pe 10 martie 1885, în comuna Costești, județul Chișinău, în familie de țărani[13].
În calitate de deputat al Sfatului Țării, la 27 martie 1918, a votat Actul
Unirii Basarabiei cu România. În anul 1919 a fost ales deputat în Parlamentul
României, iar pe parcursul anilor 1925-1926 a fost senator de Bălți din partea Partidului
Național Țărănesc. În timpul primei ocupații sovietice a Basarabiei (1940-1941)
a fost arestat, iar mai apoi evacuat împreună cu alți deținuți politici în
interiorul URSS. A decedat la 12 martie 1942, în spitalul închisorii din orașul
Cistopol, RASS Tătară[14].

Vladimir Bodescu, avocat și om politic.S-a născut la 4 martie 1868 în
localitatea Durlești, jud. Lăpușna. A învățat la Universitatea din Kiev,
Facultatea de Drept, după absolvire a activat în calitate de magistrat în
orașele Taganrog, Berdeansk ș.a. Fost procuror, a condus Parchetul General
Chișinău. Devine deputat în Sfatul Țării, ales din partea juriștilor moldoveni.
La 27 martie 1918 a votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Fost avocat și
director general al Justiției din Basarabia. În anul 1938, se pensionează și se
retrage la Durlești, la moșia sa, ocupându-se cu horticultura și viticultura[15]. După
acuparea Basarabiei de către trupele sovietice, la 10 august 1940, este arestat
de către colaboratorii NKVD. Era învinuit pentru că a fost membru activ al
Blocului contrarevoluționar Moldovenesc și deputat în Sfatul Țării. Din cauza
rzboiului a fost evacuat împreună cu alți deținuți la închisoarea din Kazan,
RASS Tatară. Moare în acea închisoare, la 28 octombrie 1941[16].

Ștefan Botnariuc, agricultor. S-a născut la 26 octombrie 1875, în
comuna Bălan, jud. Bălți. Fost notar comunal, cooperator și fost consilier
județean. A fost deputat în Sfatul Țării din partea minorității ucrainene. La
27 martie 1918, votează pentru Unirea Basarabiei cu România. Între anii
1922-1926 a fost senator, a  colaborat la
revista „Furnica”[17].
În timpul ocupației sovietice a fost arestat,
la 22 iulie 1940 de către organele NKVD din județul Bălți. S-a stins din viață,
la 22 august 1941, în spitalul închisorii din orașul Penza[18].

Ion Codreanu,agricultor. S-a născut la 14 aprilie 1979, în localitatea Ștefănești, jud.
Soroca. A luptat în Primul Război Mondial. Ales membru al Comitetului Național
Moldovenesc din Odesa, apoi deputat în Sfatul Țării din partea Congresului
Militarilor Moldoveni. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
A fost ales de mai multe ori, deputat în Parlamentul României, din partea
județului Soroca, fiind și membru al PNȚ.  Este ales membru al delegației române, care a
participat la Conferința de Pace de la Paris (1919-1920)[19]. După ocuparea Basarabiei
de către Uniunea Sovietică, la 25 iulie 1940, Ion Codreanu a fost arestat de
către colaboratorii NKVD din Bălți. Era acuzat, ca fost  membru al mișcării contrarevoluționare,
Blocul Moldovenesc și Sfatul Țării. Scăpă de represiuni, prin intermediul unui
schimb de prizonieri, la 3 mai 1941, fiind schimbat cu Ana Pauker, încarcerată
în România, lider al Partidului Comunist din România. Ion Codreanu a decedat la
15 februarie 1949, la București[20].

Teodosie Cojocaru,
militar și om politic. S-a născut la 3 mai 1879, în com. Bubueci, jud.
Chișinău. După absolvirea liceului militar din Odesa, devine ofițer în armata
țaristă. A luptat în Războiul ruso-japonez și în Primul Război Mondial. Fost
membru al Sfatului Țării între 1917-1918, apoi primar al Chișinăului între
1919-1920. A mai activat în calitate de director general al Forțelor Armate ale
Republicii Democratice Moldovenești. Fost membru în delegația permanentă a
Consiliului Județean Lăpușna, cenzor al Băncii Basarabiei și fost deputat în
primul parlament românesc din 1919[21]. După ocuparea Basarabiei
de către sovietici a fost apestat, la 13 august 1940,  fiind acuzat abuziv de săvârșirea unor crime,
potrivit art. 54-4, 54-13 și 54-11 CP al RSSU. A murit în închisoarea nr.1 din
Chișinău, la 23 ianuarie 1941[22].

Gheorghe Druță,
director și revizor școlar. S-a născut la 22 mai 1881, în satul Tătărăștii
Vechi, jud. Soroca, în familie de țărani[23].  A învățat la școala normală din orașul
Cetatea Albă, la școala militară din Vilna, sub dominația rusă, apoi a învățat
timp de 2 ani la Facultatea de Teologie din Chișinău. A activat în calitate de
învățător și director de școală, în 1906, devine corespondent la prima gazetă
românească „Basarabia”. A luptat în Primul Război Mondial. Întorcându-se de pe
front, este ales delegat la Congresul Militarilor Moldoveni din 1917.  Fiind ales deputat  în Sfatul Țării, la 27 martie 1918, a votat
Unirea Basarabiei cu România. S-a ocupat de problemele naționalizării școlii
basarabene. Fost director și revizor școlar, membru în Comitetul de conducere
al „Astrei Basarabiei”, membri în consiliile parohiale, secretar în organizația
vechilor luptători maționali ș.a. A publicat mai multe articole în revista „Școala Basarabeană” și gazeta „Viața Basarabiei”[24]. În
timpul primului an de ocupație sovietică a Basarabiei, la 6 noiembrie 1940,
Gheorghe Druță a fost arestat de către colaboratorii NKVD și încarcerat în
închisoarea din Chișinău. Era învinuit de faptul, că a fost membru în Sfatul
Țării și fost membru în Uniunea ofițerilor în rezervă. Fiind etichetat, drept
element social periculos, a fost condamnat la 8 ani de detenție într-un lagăr
din Siberia. Moare în drum spre locul detenției, fără a se cunoaște stația, sau
locul unde a staționat trenul cu cei arestați.[25]

Vasile Gafencu,agricultor din com. Sîngerei. S-a născut la 1 februarie 1886, în com. Sîngerei,
jud. Bălți, în familie de țărani[26]. A învățat la Școala
specială de electricitate, urmînd studii politehnice la Iași. După absolvirea
studiilor, s-a stabilit la Sîngerei, având un lot de pământ de 50 ha pe care îl
prelucra. A avut patru copii, unul din ei a fost Valeriu Gafencu, cel care mai
târziu avea să fie numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”[27]. Vasile Gafencu a ocupat
mai multe funcții importante, a fost președinte al Băncii populare Sîngerei,
membru în comitetul de conducere al Camerei agricole din Bălți, membru în
Sfatul Căminului Cultural Sîngerei. A fost ales deputat în Sfatul Țării din
partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din
Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. A mai activat și
în alte funcții, fost învățător, cosilier județean și fost  membru în Comisiunea de împroprietărire din
jud. Bălți[28].
După ocuparea Basarabiei de către sovietici, a fost arestat și deportat în
Siberia. A lucrat în Arhanghelsk, la tăiat pădure, apoi la o mină de cărbune[29]. Despre viața lui de mai
departe nu se cunoaște nimic.

Ion Ignatiuc,
fost marinar, om politic. S-a născut la 15 februarie 1893, în com. Prepelița,
jud. Bălți. Fost marinar al Flotei Mării Negre. A inițiat la Sevastopol,
organizarea militară a moldovenilor din marină și armele tereste. Ales
vicepreședinte al Comitetului executiv moldovenesc și delegat în organizația
moldovenească din Chișinău. În octombrie 1917, Congresul Militar Moldovenesc îl
alege deputat în Sfatul Țării. La 27 martie 1918, votează Actul Unirii
Basarabiei cu România. A activat și în funcția de președinte al volostei
Pepeni, jud. Bălți[30]. După ocuparea Basarabiei
de către trupele sovietice, la 23 iulie 1940, a fost arestat de către
colaboratorii NKVD din Bălți. A decedat la 26 ianuarie 1943, găsindu-și
sfârșitul într-un lagăr din RASS Tătară[31].

Teodor Neaga,
profesor și om politic. S-a născut la 8 martie 1880, în familia cântărețului
bisericesc, Ioan Neaga din com. Dănceni, jud. Chișinău[32]. Absolvent al  Seminarului Teologic din Chișinău și al
Academiei Teologice din Kiev. A activat în mai multe funcții, a fost membru al
Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Chișinăului, al Congresului Național și al
Consiliului Central Bisericesc din București. Fost profesor și președinte al
primului congres al învățătorilor și profesorilor din Basarabia, care a hotărât
întroducerea alfabetului latin și naționalizarea școlilor din Basarabia. A
luptat împotriva rusificării școlilor, iar mai apoi pentru edificarea unei
școli naționale românești în Basarabia. A mai activat și în funcția de
președinte al Zemstvei jud. Lăpușna și președinte al Uniunii tuturor Zemstvelor
din Basarabia[33].
A fost ales deputat în Sfatul Țării de către Uniunea Pedagogilor Moldoveni din
Basarabia. În calitate de deputat, la 27 martie 1918, a votat Actul Unirii
Basarabiei cu România. După Unire, a mai activat în calitate de deputat în
Parlamentul României, o perioadă de timp a fost și inspector șef al
învățământului din Basarabia[34]. În timpul primei
ocupații a Basarabiei de către sovietici, a fost arestat de către agenții NKVD
și trimis în surghun. A decedat în spitalul închisorii din Penza, la 6
decembrie 1941[35].

Nicolae Secară,
inginer-agronom. S-a născut la 9 mai 1894, în com. Rudi, jud. Soroca. Tatăl
său, Grigore Secară, avea o proprietate în satul Tătărăuca Nouă, însă locuia în
com. Rudi[36].
Tânărul Nicolae, a învățat la Institutul Agricol din Moscova, apoi la
Universitatea din Iași, Facultatea de Agronomie. Devine inginer-agronom, fiin
numit mai târziu, inspector la Facultatea de Agronomie din Chișinău. Fost deputat
în Duma rusă. A fost ales deputat în Sfatul Țării de Congresul Militarilor
Moldoveni. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România. A ocupat și
alte funcții, subsecretar de stat la Ministerul de Război și la Ministerul de
Externe, fost inspector agronom la Directoratul Agriculturii și Domeniilor Basarabiei[37]. După ocuparea Basarabiei
de către sovietici, a fost arestat. În luna iunie 1941, împreună cu alți
deținuți politici, a fost transferat în închisoarea nr. 1 din orașul Penza. A
decedat în luna februarie 1942, fiind în detenție[38].

Grigore Turcuman,ofițer de marină, om politic. S-a născut la 20 octombrie 1890, în com.
Tătărăuca Nouă, jud. Soroca, în familie de țărani[39]. Îndrăgind cariera de
militar, ajunge la gradul de sublocotenent în Marina, Flota Mării Negre. A luptat în Primului Război
Mondial și după întorcerea în Basarabia, participă la Congresul Ostașilor
Moldoveni din 20 octombrie 1917. A fost ales membru al Sfatului Țării, din
partea soldaților basarabeni. În calitate de deputat al Sfatului Țării, la 27
martie 1918, a votat Actul Unirii Basarabiei cu România. Fost membru al
Consiliului județean Soroca și subprefect al aceluiași județ[40]. Fiind în rezervă
militară, a fost ridicat la gradul de Căpitan de Marină. După instaurarea
puterii sovietice în Basarabia a fost arestat, la 2 iulie 1940. Era acuzat, că
„în 1917, fiind căpitan al Flotei Mării Negre, ar fi înăbușit mișcarea de
protest a marinarilor contra ofițerilor, că în calitate de agent al Siguranței
române desfășura activități antisovietice, răspândea printre țăranii județului
Soroca zvonuri clevetitoare la adresa Uniunii Sovietice și în același timp
proslăvea orânduirea burgheză din România”. A decedat la 28 mai 1942 în
spitalul închisorii nr. 1 din orașul Penza[41].

Teodor Uncu, funcționar
public și om politic. S-a născut la 3 septembrie 1881, în familia
proprietarului Mihail Uncu din satul Isacova, jud. Orhei[42]. După absolvirea
studiilor, a lucrat ca funcționar al poștei și telegrafului. Fost deputat în
Sfatul Țări, ales de către funcționarii de poștă și telegraf din Chișinău. La
27 martie 1918, Teodor Uncu votează pentru Unirea Basarabiei cu România[43]. A activat și în calitate
de deputat în Parlamentul României. După ocuparea Basarabiei de către sovietici
este arestat, la 17 iulie 1940 și încarcerat în penitenciarul nr.1 din
Chișinău. Moare la 22 noiembrie 1940, fiind în detențe[44].

Luca Știrbeț,
fost militar și om politic. S-a născut la 7 februarie 1889, în com. Cărpineni,
jud. Chișinău. Avea studiile Școlii de ofițeri activi din Pskov și diplomat al
Școlii superioare de documentare și de științe administrative din București. A
activat în calitate de membru în Comitetul executiv al moldovenilor din Odesa,
a făcut parte din Blocul moldovenesc pentru înfăptuirea Republicii Moldovenești[45]. Este unul dintre
organizatorii comitetelor militare moldovenști și ai creării Sfatului Țării. A
votat unirea a Basarabiei cu România. Fost deputat în Parlamentul României,
membru în Consiliul județean și cenor la Camera agricolă, Camera de comerț din
Chișinău. Fost secretar al primei organizații a învățătorilor din Chișinău,
director de tipografie și administrator al ziarului și revistei „Viața Basarabiei”. În primul an de ocupație sovietică
a Basarabiei, a fost arestat, la 20 iulie 1940, apoi transferat în RASS Tătară.
Își găsește sfârșitul la 15 martie 1942, în spitalul închisorii din orașul
Cistopol[46].

Reinstaurarea regimului
sovietic în Basarabia, în 1944 a dus la revenirea situației din perioada primei
ocupații sovietice. După 1944, a început un nou val de represiuni
împotriva  populației basarabene, spre
deosebire de perioada primei ocupații sovietice aceștia fiind suspectați de
colaborare cu autoritățile germane și române în timpul celui de Al Doilea
Război Mondial, erau arestați și deportați în Siberia, Kazahstan și alte
regiuni ale URSS.

În anii postbelici, de
prigonirile comuniste nu au fost feriți nici basarabenii care s-au refugiat în
teritoriul din dreapta Prutului. Instaurarea regimului comunist în România a
fost urmată de persecuții ce i-au afectat pe basarabenii care au părăsit
Basarabia în speranța de a evita represiunile staliniste. Mai mulți lideri
basarabeni refugiați în România, mai ales foști membri ai Sfatului Țării, au
fost arestați, judecați și condamnați la ani grei de temniță.

Dintre
deputații  Sfatului Țării, arestați  după 1944, în România, se numără și Elena
Alistar, surghiunită de
regimul comunist la Pucioasa, jud. Dâmbovița, unde a și decedat, în 1955[47]; Daniel Ciugureanu,arestat de securitatea comunistă la 6 mai 1950 și trimis la închisoarea din Sighetu
Marmației, moare pe drumul spre închisoare[48]; Pantelimon Halipa, arestat in 1950 si plasat la Sighet, predat in
1952 autoritatilor sovietice, care l-au condamnat la 25 ani privațiune de
libertate, după trei ani petrecuți în închisorile din regiunea Krasnoiarsk,  este readus in România și inchis la
Penitenciarul Aiud pana in 1957[49]; Ștefan
Holban, arestat în anul 1957 și condamnat la 15 ani de
detenție, era acuzat de activitate contrarevoluționară, întemnițat în  închisorile din Jilava, Gherla și Botoșani,
unde moare,  la 27 august 1961[50]; Gheorghe Mare, deportat în Bărăgan și decedat în anul 1961, la
Coșereni, jud. Ialomița[51]; Ion Pelivan, arestat în 1950 și întemnițat la închisoarea din
Sighet, unde a și decedat, la 25 ianuarie 1954[52].

Numărul
membrilor Sfatului Țării, supuși represiunilor politice de către regimurile
comuniste din Uniunea Sovietică și România se estimează la 40 de foști
deputați. Obiectivul principal al sistemului represiv sovietic era de a
distruge tot ce era legat de  Sfatului
Țării, astfel să diminueze amintirea demnității românești din Basarabia. Să
păstrăm pentru posteritate  memoria
martirilor neamului și să nu lăsăm niciodată să se uite  de jertfa lor.