S-a încercat să
se pună batista pe țambal în mod suav.
S-a cerut o
amnistie generală, în care criminalii din spitale, din politică și din presă să
fie iertați într-o devălmășie mizericordioasă pe ideea că „așa s-a crezut
atunci”.
S-a dorit o
trecere lină de la o teroare la alta, de la Pandemie la Război, ca într-o
excursie cu autocarul, în care, furat de peisaj și dus cu vorba de ghid, nu
realizezi când treci dintr-o stațiune în alta.
S-a sperat că
pacientul se va trezi din anestezie suficient de buimac și traumatizat, dar
bucuros că a scăpat cu viață, pentru a nu mai pune întrebări incomode.
Bunăoară, de ce odată cu apendicele i-a
fost scos și rinichiul.
Dar nu s-a
întâmplat așa.
Oamenii au
băgat de seamă că batista e plină de muci și țambalul e dezacordat.
Că vocile
mieroase care acum îndeamnă la iertare, înțelegere și armonie creștinească sunt
aceleași care răcneau gutural, amenințau și dădeau ordine de execuție.
Că vreme de
trei ani viața nu a fost o excursie de plăcere ci o deportare, iar tabăra, un
lagăr de exterminare.
Că anestezia nu
a prins și operația doare al dracului, că recuperarea va fi lungă și grea, iar
„prognosticul rezervat”.
Trezirea a fost
brutală. Dintr-un coșmar în alt coșmar. Noua realitate este mai îngrozitoare
decât prima.
Vaccinul omoară
mai mult, mai sigur și mai eficient decât Virusul. Singura consolare este că,
acum, răposatul scapă de sacul negru de plastic și poate fi prohodit la groapă
de rude și prieteni.
Uneori, moartea
este o binecuvântare. Alții, mai ghinioniști, rămân schilodiți pe viață. Ceilalți
sunt condamnați la teroare perpetuă: nu poți ști când lovește Moartea Subită.
Cheagul lui
Damocles.
De aceea,
Oamenii Treziți nu mai au chef să asculte țambalul. Refuză să tacă. Refuză să uite.
Cer socoteală. Caută dreptate. Vor capete.
Trezirea este
un fenomen contagios. Omul Trezit capătă Imunitate Naturală. Nu mai este
vulnerabil la atacul Minciunii și Fricii, cu toate tulpinile lor.
De aceea
reprezintă un pericol de moarte pentru Sistem.
Oamenii Treziți
se înmulțesc de la o zi la alta. În curând, vor atinge masa critică. Nu, Doamne
ferește, pentru revoluții și insurecții. Cel puțin, nu deocamdată.
Dar antenele
fine ale Sistemului aud mugetul nemulțumirii. Simt fierberea. Sesizează
primejdia. Este nevoie de o reacție imediată.
Dacă vrea să
își salveze pielea, Sistemul trebuie să acționeze acum. Cu precizie
chirurgicală.
Rapid, pentru a
nu da timp de coagulare unei reacții de opoziție.
Izolat, pentru
a nu crea sentimentul de pericol general – care ar duce de asemenea la o
reacție în masă.
Este clasica
operațiune de „extragere”. Un grup de forță pătrunde în mulțime și scoate din
ea câțiva nefericiți cărora le aplică o corecție brutală.
Să servească de
exemplu. Sunt preferați dintre cei mai vocali, mai notorii și mai vulnerabili.
Vocali – pentru
că ei au tendința de a deveni lideri.
Notorii –
pentru că vestea despre tăbăcirea lor circulă mai rapid și are o răspândire mai
mare.
Vulnerabili –
pentru că maltratarea lor provoacă o groază mai mare. Potențează teroarea.
Din acest punct
de vedere, femeile sunt „privilegiate”. Agresarea lor demonstrează că nimeni nu
este în siguranță, dacă nu își ține gura și nu se supune.
Toate operațiunile speciale primesc un nume. De obicei, unul cât mai gingaș. Istoria e
plină de nume delicate care au servit ca etichetă unor monstruozități.
De pildă,
acestei acțiuni i s-ar putea spune Operațiunea Olivia.
P.S. Ce nu se
învață la nici o Școală de Teroare este că un bocanc în gură are o sumedenie de
virtuți operative: năucește, sparge dinți, împroașcă sângele pe caldarâm.
Doar un singur
lucru nu poate: să oprească răspândirea Adevărului.
About Post Author
