man Model National Opinii

Se clatină Sistemul Financiar american – Visul umed al Cârmaciului Putin

După ce Silicon
Valley Bank a dat faliment vineri, duminică a fost obligată să se închidă încă
o bancă americană: Signature Bank. 
Două bănci
prăbușite în trei zile: iată un lucru pe care nu l-a mai văzut America, nici
măcar în timpul crizei financiare din 2008.

Silicon Valley
Bank, o bancă cu active de 209 miliarde de dolari, a capotat vineri, după ce nu
a mai putut face față solicitărilor de retragere din partea clienților, în
marea lor majoritate start-up-uri din domeniul tehnologic.

După 48 de ore,
a venit rândul Signature Bank, o importantă bancă din New York, având active de
118 miliarde de dolari și relații cu companiile de criptomonede.

Când două bănci
dau faliment în trei zile, principala problemă o reprezintă panica: disperarea
clienților de a-și retrage banii pentru a-i pune la adăpost.

Cu atât mai
mult cu cât este încă proaspătă în memorie prăbușirea companiei de criptomonede
FTX, din ianuarie, care a lăsat în urmă pagube uriașe.

În încercarea
de a calma panica, Trezoreria SUA, Rezerva Federală (Fed) și Agenția de Asigurare
a Depozitelor Bancare (FDIC) au dat asigurări că toți clienții Silicon Valley
Bank și Signature Bank vor avea acces la banii lor chiar de luni.

Fed a anunțat
că, în acest scop, va pune la dispoziție fonduri suplimentare „pentru a se
asigura că băncile au capacitatea de a îndeplini necesitățile tuturor
deponenților lor”
.

Autoritățile
financiare americane s-au întrecut în comunicate liniștitoare.

Însă panica,
mai ales în domeniul bancar, nu ține seama de vorbe și comunicate, oricât ar fi
ele de frumoase. Vrea bani gheață.

O astfel de
tendință are efectul unui bulgăre de zăpadă care se rostogolește și crește,
sfârșind prin a se transforma într-o avalanșă.

Drept urmare
criza se poate agrava cu rapiditate. Bănci care teoretic nu ar avea nici o
problemă se pot confrunta cu un val de retrageri masive cărora nu le pot face
față pe loc.

Ar fi obligate,
atunci, să recurgă la eșalonări, amânări, reprogramări – pentru a câștiga timp
și a-și reîmprospăta rezervele cu bani gheață.

Însă tergiversările
nu fac altceva decât să mărească panica în rândul clienților.

Exact ca în
filmul clasic „O viață minunată” al lui Frank Capra, din 1946.

Să admitem că
autoritățile financiare americane pot acoperi găurile celor două bănci
prăbușite în weekend. Că sunt capabile să restituie integral banii clienților
lor.

Dar dacă
urmează – așa cum este foarte posibil – alte falimente? Preț de cât timp și
câte miliarde pot rezista Fed și Trezoreria în fața unui efect de domino
bancar?

Evident, ar
recurge la eterna soluție salvatoare: tipărirea masivă de dolari. Din 1971 încoace, de când Statele Unite au pus capăt legăturii dintre Dolar și Aur,
stabilite la Bretton Woods în 1944, aceasta a fost mereu soluția magică.

Chiar cu prețul
umflării datoriei americane până aproape de implozie.

De ce nu ar
funcționa și acum?

Pentru că acum
situația este total diferită. Și foarte primejdioasă.

Statele Unite
se află din punct de vedere tehnic în recesiune economică. Inflația a luat-o
razna. Prețurile au explodat. Au apărut – lucru nemaiîntâlnit de la criza
economică din 1933 – penuriile la produse de bază. Inclusiv la alimente. A
apărut spectrul Foamei.

Pornirea
tiparniței de dolari riscă să detoneze inflația. Și, odată cu ea, întreaga economie
americană, deja fragilizată de COVID, de războiul din Ucraina și de
catastrofala administrație Biden.

Pe deasupra tuturor,
opinia publică este extrem de iritată. Pare să fie nevoie doar de o scânteie
pentru a arunca țara în haos.

Dar asta nu e
totul: sistemul financiar mondial este ca o pânză freatică. Nu e suficient să
pui capacul peste o fântână infestată pentru a împiedica otrăvirea oamenilor
din alte sate.

Toate fântânile
financiare sunt legate între ele.

Toxinele din
America riscă să se întindă în lumea întreagă.

De pildă, atenție
mare la China. Este cea mai mare deținătoare de datorie americană: 1 trilion de
dolari!!!

Economia Chinei
este și ea măcinată de racile. E plină de bule, mai ales în sectorul imobiliar.
În ciuda aparențelor, China este un colos cu picioare de lut.

O criză a
dolarului i-ar putea fi fatală. Și invers: ce s-ar întâmpla dacă regimul de
la Beijing, speriat de consecințele unei crize financiare americane, ar încerca
să vândă la repezeală creanțele pe care le are asupra datoriei naționale a SUA,
chiar și în pierdere?

Ce efect ar
avea un asemenea gest disperat al chinezilor de a se descotorosi de toxinele
verzi?

Un tsunami
financiar ar mătura lumea întreagă.

Paradoxal, în
cazul unei astfel de catastrofe, țările cele mai protejate ar fi țările sărace
și cele bogate în resurse naturale.

Primele, pentru
că sărăcia înseamnă o cantitate mai mică de toxine (dolari) în sistemul sangvin
al economiei lor. Deci o dependență mai mică și o imunitate mai mare.

Celelalte,
pentru că pot compensa efectele seismului financiar printr-o relansare
economică bazată pe vechiul și sănătosul principiu al Trocului.

De aceea, dintre
toate superputerile lumii, cea mai favorizată de o criză financiară mondială ar fi
Rusia.

(Iar Europa de Vest, săracă în resurse, ar fi cea mai obijduită.)

Cum ar arăta un
Bretton Woods II, bazat nu pe aur, nici pe dolar, ci pe petrolul și gazele Rusiei
și ale aliaților săi din OPEC?

Pare a fi visul
umed al lui Putin. Un vis care a început să se înfiripe odată cu sinuciderea
Occidentului în Ucraina.

Și când Moscova
a început să își vândă gazele pe Ruble.

Marea Resetare
visează de câțiva ani buni la distrugerea lumii. La o mare criză globală care
să creeze terenul viran necesar construirii (Build Back Better) a Noii Ordini
Mondiale.

Ar fi culmea ca, din imbecilitatea sinucigașă a Occidentului, Putin să
se trezească propulsat la Cârma Lumii.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *