
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă
„În cursul zilei de marți, 7 martie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Andrei Constanța, cu privire la faptul că, în unitatea medicală s-a constatat decesul unei femei, de 32 de ani, și a unui făt. În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Au fost publicate mai multe mesaje pline de durere pe rețelele de socializare:
„Cea mai neagră zi din viața mea și a ta, copilul meu iubit! Mulțumesc familiei, colegilor și tuturor prietenilor pentru susținere și ajutor”, a scris mama Alinei.
„Am primit o veste devastatoare. O minunată fostă elevă, Alina, s-a înălțat la ceruri cu pruncul ei nenăscut. Drum lin printre îngeri!”, a scris o fostă profesoară.
„Dragi colegi medici veterinari. Pentru fiecare dintre noi vin clipe grele. Se sting părinți, prieteni, cunoștințe. Colega noastră, dr. G. S., astăzi și-a pierdut fiica însărcinată în luna a-9-a !!!! Durerea nu o putem alina, dar vă rog să o ajutăm și pe ea ca o familie ce-i stă alături în aceste momente copleșitoare pentru pierderea suferită!!! Dumnezeu să o odihnească pe fiica ta ALINA și bebelușa ei nenăscută!!!…. Înmormântarea va avea loc joi, 09.03.2023, ora 13.00. Vă mulțumesc!”