
Re: Proiectul T-SHIRT
In atenția:
Domnului
Rector Prof. univ.
dr. Marian Preda
Domnului Decan Prof. univ. dr. Florin Emilian Verza
Către:
Universitatea din București
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Alianța
Părinților a luat cunoștință de
(relativ) recentul anunț al Facultatății de Psihologie și Științele Educației
din cadrul Universității din București, conform căruia a fost finalizat proiectul T-SHIRT.
Facultatea anunță cu mândrie și lansarea „T-SHIRT
Platforma de e-learning”, bogată în resurse puse la dispoziția profesorilor
pentru a duce în clase lumina ideologiei de gen.
Doamnele
conf. univ. dr. Ionela Roxana Urea – manager și cercetător – și lect.
univ. dr. Valentina Georgeta Vartic, cercetător – ambele cadre didactice
la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București – împreună cu
o echipă de experți într-ale genurilor, au trudit pentru a cheltui următoarele
sume: buget proiect: 2613620 euro, buget UB: 33280 euro, în următorul scop (cităm din Buletinul Informativ de pe pagina
unibuc.ro):
„Scopul nostru a fost să consolidăm cunoștințele,
abilitățile și strategiile pentru schimbarea
și dezvoltarea percepțiilor și comportamentului elevilor în ceea ce privește
genul”.
Așadar,
ca urmare a acestui costisitor efort, copiii noștri ar urma să învețe că genul
și sexul sunt două lucruri diferite, că genul este atribuit social și cultural, că el este eligibil și fluid,
precum și alte aberații marxisto-progresiste, în total dispreț față de opinia
părinților, exprimată public, cu privire la pătrunderea ideologiei de gen în
școală.
Experiența țărilor
care au produs deja o generație de tineri care nu mai știu exact de ce sex sunt
și cărei specii îi aparțin, ori tragediile adolescenților care se bulucesc să
sporească cifra de afaceri a clinicilor în care se supun unor operații
mutilante, cu efecte ireversibile, doar pentru a constata ulterior că au făcut
o uriașă greșeală, nu au stat în calea celor care au lucrat la proiectul
T-SHIRT.
Ne
așteptam, din partea Universității din București, la punerea în operă a unor
proiecte și programe de cu totul alte tipuri. De exemplu:
1- Un proiect în
vederea intrării în QS World University
Rankings – Top global universities – cea mai solidă clasificare valorică a
universităților. In prezent, alături de mamuții educaționali din statele
dezvoltate, figurează aici universități din Kazahstan, Belarus (chiar cu două
instituții), Bulgaria, Egipt și Iran (cu 3 universități). Dintre cele peste
1000 ierarhizate, lipsește UniBuc,
cu a sa istorie de 160 de ani. Ea este „una
dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior” numai aici, în „spațiul carpato-danubiano-pontic”.
2– Un proiect
care să includă măsurile necesare pentru ca UniBuc să nu mai apară în paginile tabloidelor cu scandaluri de
agresiune sexuală, de terorizare a studenților, de delapidare, de discriminare
a refugiatelor siriene, de îngrădire a dreptului la educație, de discriminare a
studentelor nevăzătoare, etc, etc, etc:
3- Un proiect având ca obiectiv condamnarea publică a
plagiatului de care se fac vinovați mai mulți politicieni și publicarea listei
cu tezele de doctorat pe care le rechemați spre analiză.
Dacă
accederea în QS World University
Rankings – Top global universities nu intră în planurile dumneavoastră de
perspectivă, vă sugerăm un follow-up al proiectului T-SHIRT, concretizat prin
participarea corpului didactic al UniBucla următorul marș curcubeu. Ar fi un bun prilej pentru reafirmarea etosului
instituției – transparent pe platforma în care expuneți copiilor bogata ofertă
de genuri din care ei își pot alege ce li se pare mai cool.
Ne
așteptăm ca, de la asistent până la profesor, accesorizați corespunzător și
purtând make-up-ul specific, vibrant, membrii corpului didactic al UniBuc să celebreze în stradă
diversitatea, cu voioșia caracterisică evenimentului. Acest lucru ar spori,
fără îndoială, prestigiul științific, deja notoriu, al instituției și ar
furniza material pentru completarea platformei cu resurse.
Vă
putem sugera și o denumire a follow-up-ului: T-skirt sau B-kini ar fi
denumiri de luat în calcul.
Cu respect (atât cât ne inspiră
prostituția intelectuală pe care o practicați),
Prof. Popa Olimpia – Director
Departament Educație- Sănătate Alianța Părinților