Șocul cataclismului va fi suportat mai
ușor de Țăranii „Săraci” decât de Orășenii „Bogați” – Re-Naționalizarea este
inevitabilă – Trecerea de la Dependență la Independență
O analiză de Charles Hugh Smith pe
blogul OfTwoMinds pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
Concentrându-ne pe geopolitică pierdem
din vedere dependența economiilor naționale de o economie mondială
funcțională, compusă din bunuri, servicii, materii prime, transporturi,
capital, muncă și instrumente financiare.
Toate circulând liber peste frontiere și
peste tot în lume.
Rusia, China, Statele Unite și orice
altă economie sunt în mod egal dependente de accesul la o economie globală
funcțională pentru a obține bunuri, servicii și capitaluri esențiale, și pentru
a vinde surplusul de producție.
Ironia sorții face că țăranii
„săraci”, care duc o viață de subzistență, cu un acces extrem de limitat la
piețele globale, vor suporta prăbușirea economiei mondiale mult mai bine decât
orășenii „bogați”, total dependenți de comerțul mondial liber.
(Țăranii vor fi frustrați de
serviciile de telefonie mobilă mai proaste; orășenii vor avea mari dificultăți
de a-și procura suficientă hrană și combustibil pentru a supraviețui.)
Ceea ce puțini par să realizeze (sau
să recunoască) este că forțele care s-au pus deja în mișcare vor distruge
economia mondială. Și nu există cale de întoarcere.
Aceste forțe sunt:
1. De-globalizarea.
2. De-finanțarea.
3. Penuriile
reale care nu pot fi rezolvate prin trucuri financiare.
4. Profiturile
tot mai mici ale activităților care în trecut au funcționat: stimulente și alte
scamatorii financiare.
5. Asimetriile
care nu mai pot fi ascunse.
Fiecare dintre aceste forțe este
multiplă și complexă. Fiecare are o putere imparabilă de CAUZĂ și EFECT.
Scamatoriile financiare din ultimii 30
de ani au creat iluzia că nu există penurii sau dificultăți reale care să nu
poată fi rezolvate cu alte scamatorii financiare.
Este o iluzie irezistibilă, pentru că
noi toți așteptăm de la magie să transforme lumea reală după bunul nostru plac.
Iluzia centrală este că „Banii” (credit/monedă)
de undeva pot procura ca prin magie, din altă parte, oricâte materii prime și
bunuri dorim.
În două cuvinte, asta înseamnă
hiper-globalizare și hiper-financiarizare.
Hiper-financiarizarea este
standardizarea globală a creditului, influenței și scamatoriilor financiare,
care permite expansiunea pe scară largă a creditului.
Asta a dus la un avânt la fel de mare
al freneziei speculative, care reprezintă în prezent motorul economiei globale.
Hiper-globalizarea este împlinirea
fanteziei neoliberale că standardizarea auto-regulatoare (prin carteluri și
monopoluri) a piețelor va duce la scăderea permanentă a costurilor și la
extinderea creditului, consumului și prosperității.
În această hiper-versiune a comerțului
global, existent de mii de ani, standardizarea masivă a creditului și
capitalului care circulă liber în toată lumea, depistând și exploatând
oportunitățile cele mai profitabile, oriunde ar fi ele (un complex rezidențial
de lux la dracu-n praznic poate fi o lovitură dacă găsești fraierul care să
cumpere instrumentele de credit standardizate), micșorează DE LA SINE costurile
și mărește producțiile și consumul la nesfârșit.
Încântător. Numai că scamatoriile
financiare ajung să se lovească de constrângerile și asimetriile lumii reale pe
care nu sunt în stare să le depășească.
Când se epuizează resursele ce pot fi
exploatate ieftin, costă tot mai mult să le extragi, să le prelucrezi, să le
transporți, cu tot progresul tehnologic.
Alte constrângeri sunt de natură
economică, politică și socială.
Populațiile locale ajung să înțeleagă
că resursele lor sunt jefuite de companii străine, care speculează marile
asimetrii ale costurilor cu capitalul, munca, normele ecologice și valoarea devizelor
etc. pentru a-i jupui pe localnici și a le lăsa „dividendele” hiper-globalizării
și hiper-financiarizării, cum ar fi zone pustiite și poluate și datorii
neplătite.
În fața riscului de a deveni
dependente de alții pentru produse esențiale, renaționalizarea devine politică
de apărare națională, în ciuda tuturor fanteziilor globaliste neoliberale.
A crea un miliard de unități monetare
nu înseamnă automat procurarea unui miliard de unități de apă proaspătă,
cereale sau țiței.
Când existau rezerve neexploatate ale
acestor produse esențiale, injecțiile masive de capital DIN AFARĂ puteau
finanța exploatarea lor.
Când, însă, rezervele ușor de
exploatat s-au epuizat, capitalul ieftin nu mai înseamnă automat bunuri
ieftine.
Inversarea acestor forțe are ciudata consecință
pe care noi o numim INFLAȚIE.
Să nu ne mai prostim cu fantezii
economice ca: „inflația este întotdeauna un fenomen monetar”.
Dacă o sursă importantă de petrol este
distrusă și prețul țițeiului crește cu 50 de dolari barilul peste noapte, costurile
vor crește într-un mod fără nici o legătură cu expansiunea sau contracția
aprovizionării monetare.
„Inflația” este pur și simplu atunci
când o unitate de muncă/monetară cumpără mai puține bunuri și servicii, sau
cumpără aceleași bunuri și servicii, dar de o calitate mai proastă.
Oricum ai da-o, munca și banii își
pierd puterea de cumpărare: fiecare unitate de muncă/monetară poate cumpăra mai
puțin decât în trecut.
Inflația are multe surse, dar să ne
concentrăm pe reculul hiper-globalizării și hiper-financiarizării.
Reducerea financiarizării mărește
costul capitalului (dobânzi, costul combaterii riscurilor), iar reducerea
globalizării mărește costurile bunurilor și serviciilor.
Realitatea globală a epuizării sau a
rarității bunurilor și serviciilor contribuie și ea la majorarea costurilor.
Cu alte cuvinte, fiecare dintre aceste
forțe este puternic inflaționistă, ca urmare a principiului cauză-efect.
Nu există nici o posibilitate să
inventezi o scamatorie financiară pentru a combate efectul acestor forțe care
majorează costurile, adică inflația: fiecare unitate de muncă și monetară
cumpără mai puțin decât în trecut.
În deceniile de aur ale abundenței și
costurilor mici, autoritățile s-au învățat SĂ FACĂ MAI MULT DIN CE A FUNCȚIONAT
ÎN TRECUT. Adică artificii financiare de tot felul.
Era suficient să înece o țară cu
credite și monedă și tot ce nu funcționa se remedia ca prin farmec.
Însă randamentul acestor artificii s-a
tot diminuat până la punctul în care acum eșuează cu regularitate. Agravează și
mai mult problemele.
Ca urmare a globalizării năravului
Rezervei Federale americane de a tipări bani și a-i arunca pe piață pentru a
depăși dificultățile, hazardul moral a devenit o caracteristică pentru orice
decizie financiară mondială.
(Hazard moral = tendința asumării de
riscuri nejustificate pe fondul suportării costurilor de către o terță parte,
care preia total sau parțial acest risc – n.tr.)
Artificiile financiare cresc bulele
speculative, până când – inevitabil – se sparg, generând valuri de suferință,
pe care alte valuri de artificiile financiare nu fac decât să le agraveze.
Ideea că bulele speculative pot
alimenta abundența și prosperitate, fără suferință, este una falimentară.
Prăbușirea acestei iluzii seducătoare va duce la prăbușirea întregii structuri
mondiale a hiper-financiarizării.
Într-o delicioasă ironie a sorții, artificiile
financiare în toate formele lor au devenit acum inflaționiste. A FACE MAI MULT
DIN CE A FUNCȚIONAT ÎN TRECUT va agrava „problema” pe care băncile centrale și
guvernele încearcă să o rezolve: inflația.
Această realitate înfige un țăruș în
inima oricărei speranțe că A FACE MAI MULT DIN CE A FUNCȚIONAT ÎN TRECUT va
funcționa din nou, ca prin magie, turnând gaz pe focul costurilor mari.
În fine, există o paletă largă de asimetrii
destabilizatoare care nu pot fi mascate de scamatorii. Între acestea:
asimetriile profunde din domeniul
primelor de risc, lichidităților și evaluării, resurselor de materii prime, stabilității
politice, dependenței de piețele globale pentru cumpărătorii de ultimă instanță
etc.
Până la urmă, puține țări – dacă nu chiar
nici una – vor scăpa neafectate când hiper-globalizarea și
hiper-financiarizarea se vor prăbuși și penuria va crește.
Resursele reale și sistemele
financiare, politice și sociale transparente și adaptabile sunt singurele
fundații care permit trecerea de la Dependență la Independență.
Îmi pare rău, dar stilul de viață cu
credite ieftine și cu produse la discreție și-a trăit traiul.
Banchetul consecințelor a fost servit.
Chiar dacă nimeni nu are chef, vom fi obligați să le înghițim.
About Post Author
