
La 26 februarie, Biserica
Ortodoxă a rânduit prăznuirea Sfântului Porfirie, episcopul Gazei. S-a născut
la jumătatea secolului al IV-lea, în cetatea Tesalonic, din Macedonia, în
familia unor dregători bogați. La vârsta de 25 de ani tânărul Porfirie a
îmbrățișat trăirea vieții creștine autentice prin viața monahală. Odată ajuns
în țara sfântă, patriarhul Ierusalimului de atunci i-a rânduit o ascultare
sfântă: să păzească cu sfințenie Sfânta Cruce.
Tânăr fiind, Porfirie a lepădat
„toată grija cea lumească”, retrăgându-se în pustia Egiptului, unde a îmbrăcat
haina monahală. După cinci ani, pleacă în Țara Sfântă, spre a se închina Sfântului
Mormânt. Pentru început, se nevoiește într-o peșteră din apropierea
Ierusalimului, ducând o viață ascetică și plină de învățătură duhovnicească.
Aici întâlnește un alt mare nevoitor, Marcu, un călugăr smerit din Asia Mică,
care îi va deveni ucenic. Datorită asprimii nevoințelor sale, Porfirie se
îmbolnăvește și aflând de moartea părinților săi, este nevoit să-l trimită pe
ucenicul său, Marcu la casa părinților pentru a intra în posesia moștenirii de
la părinții trupești, bogăție pe care călugărul o împarte săracilor.
Vestea ostenelilor
duhovnicești s-a răspândit repede, mai ales după ce a împărțit bogăția
moștenită săracilor, fapt ce l-a determinat pe episcopul locului, Iraclie să-l
cheme la dânsul și să-l hirotonească preot. Patriarhul Ierusalimului l-a
rânduit să aibă grijă de cinstitul lemn al Sfintei Cruci. În urma ostenelilor
sale trupești, Porfirie s-a ales cu o boală rară a picioarelor, care îi
producea dureri îngrozitoare. Într-o noapte, Mântuitorul i-a apărut într-o
vedenie și l-a tămăduit de cumplita boală.
Nu după multă vreme, pentru
nevoințele sale, Porfirie primește de la Duhul Sfânt darul discernământului
duhovnicesc și al trezviei, mulți oameni folosindu-se de sfaturile sale spre
folos sufletesc. Văzând râvna lui pentru cele sfinte, i se artă din nou Mântuitorul
într-o vedenie și îi spune: „Dă-mi Mie
visteria (lemnul Crucii) pe care am adus-o la tine, pentru că voiesc să te însoțesc
cu o mireasă cu adevărat săracă, însă bună de obicei. Iar tu, luând-o pe ea, să
o împodobești, ca să-și uite sărăcia cea dintâi.” Aceasta, bineînțeles că
a însemnat chemarea la slujirea arhiereasca.
În anul 396, episcopul Enea al
Gazei a trecut la cele veșnice, și Dumnezeu a rânduit ca ieromonahul Porfirie să
fie hirotonit episcop, pe seama cetății Gaza, care era încă plină de altare păgâne.
Până la el, nimeni nu putuse curăța cetatea de idoli. Hirotonia întru episcop a
fost săvârșită de episcopul Iraclie (Ilarie) al Ierusalimului și de
mitropolitul Ioan din Cezareea Palestinei. Bineînțeles că această veste nu a
fost pe placul păgânilor, care au căutat prin diferite moduri să-l denigreze pe
episcopul Porfirie.
Pentru a putea construi
biserici, episcopul Porfirie a cerut ajutor material împăratului din
Constantinopol și Sfântului Ioan Gura de Aur. El i-a spus împărătesei așa: „Ostenește-te
pentru noi, stăpână, ca pentru Hristos, iar El, pentru osteneala ta, îți va da
un fiu, care va împărăți înaintea ochilor tăi și mulți ani va viețui întru toată
buna sporire a împărăției.” Și, îndată, împărăteasa l-a născut pe Teodosie
cel Tânăr. Văzând aceasta, împărăteasa Eudoxia i-a trimis episcopului Porfirie
mulți bani, cu care el va construi o cinstită biserică.
În scurt timp, prin curățenia
sufletească, prin puterea propovăduirii dreptei credințe și prin minunile săvârșite
de Dumnezeu prin episcopul Porfirie, cele mai mari opt temple idolești din
cetatea Gazei vor fi părăsite și distruse. Pe locul ultimului templu distrus
s-a construit o mare biserică. Sfântul Porfirie a trecut la cele veșnice în
anul 420 d. Hr., la vârsta de 67 de ani, după aproape douăzeci și cinci de ani
de slujire arhierească în cetatea Gazei.
„Îndreptător credinței și chip
blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul
lucrurilor. Pentru aceasta, ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia
cele bogate. Părinte Ierarhe Porfirie, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să
mântuiască sufletele noastre.