6 februarie
1950 – împușcarea profesorului Dumitru Apostol, conducătorul
grupului de rezistență armată anticomunistă din Munții Argeș,
la ordinul căpitanului de Securitate Ion Cârnu. Omenia românească
a luptătorilor din munți.
Despre
grupul de rezistență armată anticomunistă din nordul Munților
Argeș am aflat de la unul dintre membrii săi, Nicolae Purcărea.
Brașovean fiind, căutat de Securitate în 1948 pentru a fi arestat
în urma activităților sale anticomuniste, Nicolae Purcărea a stat
o perioadă ascuns. A ajuns în comuna Șuici, unde a intrat sub
comanda profesorului Dumitru Apostol, șeful grupului de luptători
care urcaseră în munți cu arma în mână pentru a lupta împotriva
regimului de ocupație sovietică. Viața de partizan, spunea
mărturisitorul Nicolae Purcărea, a însemnat „frig,
foame, mizerii, pază pe creste, de veghe noaptea, dar sufletul plin
de speranțe pentru cauza măreață în care ne înregimentasem”. Arestați
în anul 1949, luptătorii anticomuniști din Munții Argeș au fost
anchetați la închisorile din Pitești și Craiova, fiind torturați
și condamnați la ani grei de închisoare. Profesorul și avocatul
Dumitru Apostol a fost condamnat de Tribunalul Militar Craiova la 25
de ani de muncă silnică. Domnul Purcărea avea să fie profund
influențat de omenia și credința profundă a liderului grupului de
rezistență anticomunistă. Alături de Traian Trifan, îndrumător
pe calea desăvârșirii creștine pentru deținuții politic din
închisoarea Aiud, profesorul Dumitru Apostol avea să fie un model
pentru domnul Purcărea de-a lungul întregii sale vieți.
Mărturisitorul din Șcheii Brașovului regreta că această înaltă
conștiință națională este atât de puțin cunoscută de
contemporanii săi.Valențele
omeniei românești demonstrată de Dumitru Apostol și camarazii
săi, care vin în contradicție cu ne-omenia securiștilor, sunt
amplu confirmate în lucrarea întocmită de nepotul
și finul de botez al eroului martir. Materialul documentar, pe care
îl redăm în premieră în presa română, a fost elaborat de
nepotul purtând același nume cu al ilustrului înaintaș în urma
unor ample cercetări ale actelor oficiale ale procesului intentat
partizanilor la Tribunalul Militar Craiova, dar mai ales în urma
mărturiilor culese de la membrii supraviețuitori ai grupului de
partizani și de la rudele profesorului martir. Toate acestea vin să
confirme, așa cum spunea și Ion Gavrilă Ogoranu, că faptele
luptătorilor din munți au stat sub semnul moralei creștinei și al
onoarei militare. Ca și în cazul luptătorilor anticomuniști de pe
versantul nordic al Munților Făgăraș, partizanii din Munții
Argeș l-au avut în bătaia puștii pe căpitanul Cârnu, dar nu
l-au împușcat, îndemnându-l doar la omenie. Un alt ofițer de
Securitate, rănit în ciocnirile din munți, avea să fie vindecat
de partizani și eliberat. Răspunsul securistului Cârnu la omenia
partizanilor avea să fie ordinul de împușcare a profesorului
Dumitru Apostol, în urma regizării unei tentative de evadare. Deci,
împotriva clișeelor propagandei comuniste și neomarxiste,
violența, răzbunarea și abuzurile au fost apanajul securiștilor
bolșevici, și nu ale luptătorilor anticomuniști din munți.
(Florin Palas)
GRUPAREA
ANTICOMUNISTĂ ȘI
ANTIBOLȘEVICĂ DUMITRU APOSTOL DIN NORDUL MUNȚILOR ARGEȘ – TOPOLOG
Motto: „Când
evenimentele se întâmplă și colbul vremii se așterne asupra lor,
datoria noastră este a nu le uita” – Nicolae Iorga
Îmi
permit să încalc uzanțele, acelea de a cita sursele de informare
la finalul lucrării, menționându-le încă de la început pentru
ca cititorul să fie avizat asupra veridicității celor expuse.Așadar,
în întocmirea lucrării am folosit în primul rând copia dosarului
nr. 1785 din 1 decembrie 1949 al Tribunalului Militar Craiova cu
cauzele procesului, activitatea organizației, membrii acesteia,
activitatea lor și în final sentințele pronunțate (faptele din
dosar sunt bineînțeles trunchiate, măsluite, în concordanță cu
ideologia timpului, etichetate cu tot felul de formulări: declasați,
teroriști, criminali împotriva poporului, dărâmători de stat și
de ordine, bandiți
etc).
Nu în ultimul rând, cele mai
verosimile și demne de luat în seamă informații le-am obținut de
la mulți dintre membrii grupului, care, în comparație cu dosarul
procesului de la Craiova, sunt cu adevărat cele reale.Aș
menționa lungile și interesantele discuții cu următorii membri ai
grupului: Nicu Diaconescu din Arefu, Nicu Dincuță din Șuici,
Lixandru Preda din Valea Calului, Voicu Elena din Ciofrângeni, Preda
Ștefan din Cărpeniș, Rădulescu Iacob din Rudeni, Radu Gheorghe
din Ianculești, Ceaușoiu Constantin din Șuici, toți implicați și
condamnați în procesul de la Craiova. Și, nu în ultimul rând, de
la părinții mei, Ion și Elena Apostol, de la unchii și mătușile
mele, Nicolae Apostol, preot Ion și Maria Popescu și, bineînțeles,
de la Valentina Apostol, soția supraviețuitoare a avocatului
profesor Dumitru Gh. Apostol. Dintre aceștia, Ion Apostol, tatăl
meu, Nicolae Apostol, preotul Ion și Maria Popescu au îndurat ani
de temniță grea și Canal.
Și,
în finalul enumerării de surse, pomenesc întâlnirea cu
plutonierul major Ciofrângeanu din comuna Ciofrângeni, participant
și executor al împușcării lui Dumitru Apostol în data de 6
februarie 1950. Ca o privire de ansamblu, luptătorii anticomuniști
și sprijinitorii lor au fost persoane de vază în viața socială,
politică, economică, culturală și religioasă: profesori,
avocați, ingineri, militari ai Armatei Regale Române, studenți,
preoți și agricultori fruntași ai satelor.
Toți aceștia au rămas
în memoria noastră, a urmașilor, exemple vii de înaltă trăire
în spiritul dreptății, al muncii și al credinței împotriva
subjugării țării de către comunismul impus cu forța de către
bolșevismul de la Răsărit, despre care răposatul erou al
rezistenței anticomuniste, Ion Gavrilă Ogoranu, spunea: „Comunismul
a fost moșit în hrube ascunse,de
minți scelerate, alăptat de forțe oculte, acrescut,
și-a formulat și și-a pus în practică programul, netulburat de
nimeni, a guvernat și
poruncit cum a vrut, și-a impus legile cele-a
voit, a mutat popoare pe alte locuri, adistrus
naționalități, destine, culturi și vieți,a
umplut jumătate din omenire cu lagăre,temnițe,
crime și gropi comune, cu sânge șilacrimi”.
Cât
adevăr trist al esenței comunismului.
O
mare parte a omenirii a parcurs din cauza acestui flagel o
„apocalipsă”, o adevărată Golgotă
de peste o jumătate de veac. Am
ținut să fac această introducere pentru a putea aborda adevăratul
subiect al expunerii de azi: eroul martir profesor avocat Dumitru
Apostol, organizatorul și conducătorul grupului de luptă
anticomunist din nordul Argeșului și al Topologului. S-a
născut în anul 1905, în comuna Șuici, județul Argeș, având ca
părinți pe Gheorghe și Floarea Apostol, din stirpea marii familii
a Brătienilor, fiind al treilea dintre cei cinci frați. Părinții,
oameni de valoare, erau înstăriți din punct de vedere material,
respectați și prețuiți de întreaga comunitate locală.Dumitru
Apostol a urmat școala primară și gimnazială în comuna natală,
apoi studiile liceale la Colegiul Militar Curtea de Argeș
(actualmente Colegiul „Vlaicu Vodă”). După terminarea studiilor
liceale a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere și pe
cele ale Facultății de Drept din București.După
terminarea studiilor, a activat ca profesor și avocat la Curtea de
Argeș și Pitești. O bună perioadă de timp a funcționat ca
director al Seminarului Teologic Curtea de Argeș și la Colegiul
Militar. Din punct de vedere politic a activat după încheierea
studiilor inițial în Partidul Național Liberal, iar din 1935 a
devenit membru al Mișcării Legionare, ajungând prin merite
deosebite șeful organizației județene Argeș. De remarcat că în
întreaga sa activitate s-a călăuzit după principiile „aripii
intelectuale” a partidului.În
cursul evenimentelor din ianuarie 1941, Dumitru Apostol a gestionat
evenimentele cu calm, îndemnând la neimplicare împotriva Armatei,
astfel încât în județul Argeș nu s-a produs nicio dezordine, nu
s-a tras niciun foc de armă.
Cu
toate acestea, imediat după evenimente a fost arestat și internat
în lagărul de la Târgu Jiu. În iunie 1941 a fost mobilizat și
trimis pe front în linia întâi în lupta pentru eliberarea
Basarabiei, scopul fiind lichidarea sa. Grav rănit fiind, a fost
demobilizat, continuându-și activitatea în învățământ și
avocatură la Curtea de Argeș și Pitești. În tot acest timp a
desfășurat activitate anticomunistă în mod conspirativ, încercând
să găsească soluții pentru anihilarea „pericolului roșu”.
În
toamna anului 1947, prin contribuție proprie, a adus în comuna
Șuici mari cantități de cereale, îmbrăcăminte, încălțăminte
și medicamente pe care le-a împărțit gratuit oamenilor săraci
din familii numeroase afectate de cumplita secetă din vara acelui
an, care a provocat foamete, lipsuri, suferințe și boli în multe
zone ale țării.După
instaurarea, la 6 martie 1945, a guvernului de orientare comunistă
al lui Petru Groza, iar mai apoi după detronarea regelui Mihai și
abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, a fost instaurat deplin
regimul comunist de dictatură după modelul bolșevismului rusesc.În
iunie 1948, avertizat fiind asupra iminentei sale arestări, Dumitru
Apostol a fost vizitat la domiciliu de organele Securității. A fost
invitat la Securitatea Pitești pentru așa-zise „declarații”.
Convins fiind că va fi arestat, a părăsit domiciliul din Pitești
pe o ieșire dosnică a locuinței și s-a retras în satul natal, de
unde a luat legătura cu oameni din zona Topolog și din alte zone
ale țării, hotărând să se retragă împreună în munții
Topologului pentru a scăpa de noi arestări și a continua pe
această cale lupta împotriva comunismului și a ocupației rusești.
Cum
rezultă și din dosarul procesului de la Craiova, la grupare au
aderat în jur de 73-75 persoane, din care în jur de 25 membri
activi în munți, iar restul desfășurându-și activitatea în
localități, având ca misiuni aprovizionarea cu alimente, armament,
muniție, medicamente, legături în toate domeniile pe plan intern
și extern și alte activități utile grupului activ din munți.Din
punct de vedere organizatoric, în munți sunt de remarcat:
disciplina severă, respect reciproc, rugăciuni zilnice, curățenie
corporală și vestimentară, interzicerea consumului de alcool și a
fumatului, consumul rațional de alimente, discuții asupra
viitorului și perspectivelor, ascultarea posturilor de radio din
Occident, cu care mențineau o strânsă legătură, respect față
de persoanele cu care intrau în conflict. Nu erau admise jafurile,
furturile și abuzurile. Tot ce nu provenea din donații se plătea.
Având dese confruntări cu trupele de Securitate, se cerea membrilor
grupului să evite pe cât era posibil uciderea sau rănirea
soldaților, pe care îi considerau copii nevinovați ai semenilor
lor. Din punct de vedere militar, grupul era instruit de Nicu
Diaconescu, ofițer al Armatei Regale Române.
Problemele
de aprovizionare cu armament, muniție, materiale sanitare, alimente
și îmbrăcăminte erau asigurate de moșierul inginer Puc Predescu
din Șuici. Acesta a fost sprijinit în organizare de Ion Moldoveanu,
care se ocupa de relațiile cu străinătatea, aprovizionarea din
Occident, pe calea aerului, cu armament, muniție, materiale sanitare
și propagandistice.Tot
aceștia au luat legătura cu organizația similară din Munții
Banatului a lui Spiru Blănaru, de unde au fost aduse armament și
muniție, la acțiune participând și Elena Voicu. Și, culmea
ironiei, acestea au fost transportate cu mașini ale Armatei din
Vâlcea și Pitești (cu comandanții cărora Dumitru Apostol avea
bune relații). Tot pe direcția comunicării cu alte grupuri, în
afara celor din Munții Banatului, în vara anului 1948, grupul lui
Dumitru Apostol s-a întâlnit cu grupul de rezistență armată
condus de colonelul Arsenescu. Discuțiile privind unificarea celor
două grupuri au eșuat din cauza concepțiilor și practicilor
diferite ale colonelului Arsenescu.În
toată perioada rezistenței în munți au avut loc dese confruntări
cu Armata și Securitatea, dar partizanii, conform principiului
stabilit, nu au ucis niciun militar. În schimb, mulți dintre
membrii grupului mulți au fost prinși, arestați și uciși (vezi
cazul lui Sia și Dorobanțu, care au fost împușcați mișelește,
noaptea, în spatele Poștei din Șuici). La fel a procedat
Securitatea și cu inspectorul școlar Ghelmeci și cu Ion
Moldoveanu, împușcați și aruncați în gropi de nimeni știute,
la marginea orașului Curtea de Argeș. În
cadrul confruntărilor cu Securitatea aș dori să remarc doar două
aspecte ale spiritului de omenie al partizanilor.Într-una
din confruntări a fost rănit și luat prizonier de către grup un
ofițer de Securitate. A fost tratat, îngrijit, iar după vindecare
a fost eliberat, dus la drumul forestier, urcat într-o mașină de
lemne și transportat spre oraș, fapt recunoscut de acesta la
procesul de la Craiova.
Un
alt caz s-a petrecut după masa obștească de Paști, ocazie cu
care, la biserica din Cărpeniș, au fost spovediți și împărtășiți
de preotul Marinescu, când au surprins și au înconjurat un IMS al
Securității în care se afla maiorul Cârnu, la volan fiind
plutonierul major Ciofrângeanu (de care am amintit în paginile
anterioare). Au fost avertizați că sunt în ținta armelor, au fost
îndemnați la omenie și lăsați să-și continue drumul. Faptul
acesta a condus mai târziu la răzbunarea lui Cârnu – asasinarea
lui Dumitru Apostol, după cum se va vedea spre sfârșitul lucrării.În
vara anului 1948, Dumitru Apostol a contactat personal pe comandanții
regimentelor de tancuri din Râmnicu Vâlcea și Pitești, care au
promis sprijin în caz de nevoie (erau umiliți de către comandanții
armatei ruse). În momentul încercuirii grupului, efective ale
acestor regimente au ieșit din cazărmi pentru a sprijini grupul din
munți, dar, din cauza agenților infiltrați ai Securității, au
fost oprite de trupele de Securitate la ieșirea din oraș,
comandanții regimentelor fiind arestați și executați. Prin
infiltrarea de agenți securiști (cazul fotbalistului Ciorbanca,
ofițer de Securitate, jucător al clubului de fotbal Dinamo
Pitești), în toamna anului 1948 grupul a fost încercuit de
efective masive de Securitate (mai multe regimente). Membrii grupului
au fost prinși pe Valea Topologului, arestați, judecați în
procesul de la Craiova și condamnați la ani grei de temniță,
tortură, teroare.În
legătură cu încercuirea și prinderea aș dori să fac o mică
paranteză menită să evidențieze marea omenie și camaraderie a
lui Dumitru Apostol. Se afla într-o poziție favorabilă de a ieși
din încercuire și de a scăpa. Cu riscul de a fi prins, fără
nicio șovăială, s-a întors în încercuire, a luat în spate pe
camaradul său grav rănit Puc Predescu și a trecut apa râului
Topolog spre a ieși din încercuire, ceea ce i-a îngreunat
deplasarea, fiind prinși amândoi. După capturare, au fost
încarcerați. La 1 decembrie 1949 li s-a deschis celebrul proces de
la Tribunalul Militar Craiova. În cuvântul său din cadrul acestui
proces, Dumitru Apostol a menționat și cazul ofițerului luat
prizonier, tratat și eliberat, care a recunoscut faptele. Când
maiorul Cârnu, prezent la proces, îi cerea insistent condamnarea la
moarte, Dumitru Apostol nu a ezitat a-i aminti acestuia incidentul
din coasta Cărpenișului, din ziua de Paști a anului 1948.
Declarația a produs rumoare în completul de judecată și a condus
la retrogradarea maiorului Cârnu la gradul de căpitan, rămânând
însă în funcția de comandant al Securității Pitești. Cum
Dumitru Apostol urma a se reîntoarce în Penitenciarul Pitești,
răzbunarea lui Cârnu era una evidentă.
În sentința nr. 1785 din
1 decembrie 1949, Dumitru Apostol a fost condamnat la 25 de ani muncă
silnică, confiscarea averii și 10.000 de lei cheltuieli de
judecată.După
proces, a fost dus din nou în arestul Securității Pitești, unde
căpitanul Cârnu era atotputernic. Măcinat de umilința
retrogradării în grad și de ambiția răzbunării, a plănuit un
scenariu (demn de Caterina de Medici). La începutul lunii februarie,
mai precis în seara zilei de 6 februarie 1950, Dumitru Apostol a
fost ridicat din arest, urcat într-o mașină a Securității,
însoțit de căpitanul Cârnu, de șofer, plutonierul major
Ciofrângeanu, și încă un ofițer, și au plecat spre comuna
natală Șuici, unde au ajuns în jurul orei 18, când era deja
întuneric. Motivul invocat de Cârnu pentru deplasare a fost acela
că îl va supune pe Dumitru Apostol judecății publice. Cea de la
Craiova nu era de ajuns și definitivă? Nu, pentru că torționarul
Cârnu îi dorea moartea pe care o ceruse insistent și la Craiova.
Dar ce adunare populară putea fi organizată la acea oră, pe
întuneric, printre troienele de zăpadă? La Primăria comunei Șuici
nu era nimeni, doar omul de serviciu Ion Pârvu, care avea să-mi
facă mai târziu mărturisiri.
În
jurul orei 20, profesorul a fost luat din sediul Primăriei, dus la
podul de peste Valea Podeni, unde era o potecă spre satul natal al
lui Dumitru Apostol, Moșteni. La capătul potecii, Cârnu i-a spus
că e liber să meargă acasă. Dumitru Apostol i-a ripostat: „Cu
25 de ani de muncă silnică cum pot fi liber, sunt totuși avocat,
de ce vreți să mă împușcați pe la spate?”. S-a întors cu
fața spre Cârnu și plutonier Ciofrângeanu, și-a desfăcut
hainele și a spus: „Fiți oameni, trageți în față, nu omorâți
ca lașii pe la spate. Sunteți stăpâni, sunteți puternici, fiți
și oameni” (conform mărturiilor lui Ciofrângeanu și Ion Pârvu).
Și inevitabilul s-a produs. Ciofrângeanu a descărcat automatul în
Dumitru Apostol. L-au târât prin zăpadă până la stația de
autobuz de lângă Primărie, l-au acoperit cu o pătură cadrilată
țărănească din zonă aparținând celui executat, după care au
plecat. Procesul verbal încheiat arată că inculpatul ar fi
încercat să fugă de sub escortă, deci era necesară folosirea
armamentului (conform Arhivelor CNSAS).
Răzbunarea lui Cârnu a fost
înfăptuită în cel mai mârșav mod, greu de imaginat de către o
minte sănătoasă.În
dimineața zilei de 7 februarie, fiind înștiințat de cele
petrecute noaptea de către omul de serviciu al Primăriei, Ion
Pârvu, tata și cu mine (aveam 9 ani) am mers cu sania, l-am adus
acasă la noi. L-au pregătit pentru înmormântare îmbrăcat în
costum țărănesc (așa se purta tatăl meu). Înmormântarea a
decurs nefiresc. Nu s-a permis introducerea în biserică a lui
Dumitru Apostol, pentru slujba de înmormântare (din ordinul
securității – Apostol era, vezi Doamne, „bandit”). În cimitir
mișunau cu pistoalele la vedere securiști și lichele comuniste ale
satului, „cozile de topor” Marta Murăruș, Gheorghe Șerban
(Tercel), cu pistoale în mâini, amenințându-i pe cei care
plângeau. Și plânsul era interzis. Acasă, personal, am cules din
hainele unchiului și nașului meu de botez peste 20 de gloanțe de
automat P.P.S. (după spusele specialiștilor). Până și arma, nu
numai ideologia și practicile, erau rusești.
Acesta
a fost, sumar, filmul vieții și luptei eroului martir profesor
avocat Dumitru Gh. Apostol. Dumnezeu să-l odihnească după
neodihnita-i viață!
Prof.
Dumitru Apostol
About Post Author
