„N-am scris știre mai grea ca aceasta. N-am făcut vreodată un lead mai prost ca acesta. Și încă sper să mă sune șefii să-mi spună că am dat cel mai mare fake news din cariera mea. Nimeni nu este de neînlocuit. În afară de tine”, a scris redactorul Anca Murgoci de la DCNews.
„Așa va spune oricine a cunoscut-o. Era doar lumină în jurul ei. Nu avea nicio poză în care să nu zâmbească. Niciuna. Rodica Mitu nu a mers niciodată. S-a născut cu o boală care nu-i permitea să meargă. Dar alerga, cu mare bucurie, spre oricine avea o problemă.
Nu există problemă să i-o spui și să nu te ajute cu un sfat. Scaunul cu rotile nu a făcut-o niciodată dependentă. ‘Independent’ n-are grad de comparație, dar în cazul Rodicăi este permis: Rodi a noastră de la DC News era cel mai independent om.
Rodi de la DC News era mâna mea dreaptă. Era capul limpede al site-ului. Nu exista să pună o virgulă prost. Iar când scria, o făcea cu tot sufletul. Și scria despre orice. Și o făcea bine. Nu era subiect să i-l dai și să-ți spună că nu știe să-l facă.”, a mai transmis colega Rodicăi.
Deși Rodica se născuse cu o problemă de sănătate care nu a lăsat-o niciodată să meargă, aceasta era o persoană optimistă și ambițioasă, care iubea viața.
„Pot spune că am avut parte până acum de clipe extraordinare, dar și dezastruoase, clipe în care m-am simțit pe deplin fericită, dar și clipe în care credeam că totul s-a terminat. Însă, momentele cu adevărat dificile sunt bine ascunse într-un sertăraș al memoriei mele, pe care voi încerca să îl deschid acum. La trei ani, părinții mei au observat că ceva nu este în regulă – mersul meu. La vârstă aceea trebuia să le dau deja dureri de cap, alergând dintr-un colț într-altul al casei, dar nu o făceam. Îngrijorați, m-au dus la medic. Îmi amintesc perfect (deși eram foarte mică) prima mea biopsie. Medici în halate de un albastru rece, o asistentă care încerca să mă liniștească și multe instrumente metalice ce mă speriau, pe măsuța de lângă mine. Totul s-a petrecut repede. Diagnosticul a venit ca un fulger ce a lăsat un semn pe viață. Nu puteam să merg.”, povestea Rodica.
”Întâlnirea cu scaunul rulant? Dureroasă. Foarte dureroasă. Mi-a trebuit poate prea mult timp până să îl accept, să devin prietena lui. Am început să îl folosesc târziu, simțeam că dacă îl accept voi deveni ceea ce sunt de fapt- multe nopți m-am întors pe o parte și pe alta la gândul că mă vor vedea colegii, profesorii… pentru ei, era același lucru dacă eram cu căruțul sau nu, pentru mine era un chin. Azi suntem complici, a devenit „mășinuța” mea”, scria Rodica Mitu.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
About Post Author
