Acasă, cu inima frântă, îl aștepta Mama… Această seară nu va fi uitată, toate străzile au rămas umede de lacrimile vărsate de oamenii adunați. Nu așa trebuia să-l întâmpine acest sat, nu așa trebuia să se termine viața acestui tânăr. Ziua aceasta a fost fără culoare, în loc să-și trăiască floarea vieții din plin, tinerii din sat sunt nevoiți să sape groapa pentru prietenul lor, să plângă asupra sicriului lui Sebastian… Nu există cuvinte care ar putea acoperi durerea ce o simțim acum. Ne rămâne doar să ne rugăm neîntrerupt Bunului Dumnezeu, să oprească acest război, să nu mai moară suflete tinere!

Pe 23 ianuarie Sebastian a fost petrecut pe ultimul său drum pământesc, care a fost așternut cu petale de trandafiri. Avea doar 20 de ani… Atât de multe trebuia să facă pe acest pământ. Pentru satul Culiceni este o durere enormă, fiindcă este al treilea consătean care și-a pierdut viața în lupta pentru libertatea noastră. Este vorba despre Andrei Stiopenco, Igor Sidor și, acuum, Sebastian Acostachioaie. Prin pozele triste care le publicăm prin rețelele sociale vrem să redăm durerea noastră și să strigăm cât de mult ne doare. Noi vrem Pace, să fim cu toții acasă și ce-i dragi să ne fie în viață! Sebastian, vei rămâne mereu în memoria noastră ca un băiat îndrăzneț, cu o privire plină de bunătate, un zâmbet sincer și o inimă mare…
Odihnește-te în pace Eroul nostru!
Tatiana GHEORGHIU, pentru Agenția BucPress din Cernăuți