anti-România Life Lifestyle National Natural Technology

Contractul OMV-Petrom este o afacere antiamericană, dar total anti-românească

După privatizarea Petrom, vânzătorul rămânea cu o parte din capitalul afacerii, dar contractul îi interzice expres părții române să vândă anume procente către SUA ori să tranzacționeze acțiuni pe bursele din SUA.

Fie și numai aceste precizări din contract și ne dăm seama de ce a fost secretizat după ce a fost parafat și printr-o lege votată de Parlamentul României. Contractul cu austriecii a fost făcut în interesul Rusiei, care s-a asigurat că nicio viitoare creștere de capital nu va putea conduce la o majoritate patronală americană.

În epoca aceea (2000-2004), Iliescu juca încă în beneficiul Moscovei, iar Năstase executa totul sub beneficiul șpăgilor, probabil. De altfel, Năstase a dat ordin ca firma americană care câștigase licitația să fie descalificată. Așa a rămas OMV singurul participant la privatizare și a cumpărat cu 2,3 miliarde de dolari o afacere de peste 10 miliarde.

Participarea firmelor americane la prima licitație dovedește că n-a existat o constrângere UE ca viitorul câștigător să fie OMV. OMV era un șoricel pe lângă elefantul Petrom. De la descalificarea americanilor a început războiul Ambasadei SUA cu corupția din România. Năstase a pierdut alegerile prezidențiale din 2004 în fața lui Băsescu, dar nici Băsescu nu a acceptat să pună voturile PDL pentru anularea legii cu privire la contractul dintre OMV și Petrom, care, în fapt, era o cedare pe nimic a industriei noastre de petrol și gaze.

În mandatul Timofte, SRI a raportat subevaluarea cruntă a Petromului, Senatul a pornit o lege de anulare a contractului, dar Camera Deputaților (decizională) nu a votat această intenție. Lasă că e antiamerican, acest contract este și profund antiromânesc.

Așadar, la ora privatizării Petrom, România a jucat pe mâna austriacă, prin OMV, prima firmă occidentală care a semnat un contract cu Gazprom.

În 2007, UE s-a grăbit să ne primească în clubul său ca nu cumva astfel de tărășenii să se repete. Tărășenia s-a repetat la Sidex. Nemulțumirea partenerului nostru strategic nu s-a stins totuși până în ziua de azi. Încrederea în clasa noastră politică a pierdut toate punctele albe.

De la o valoare de peste 10 miliarde de dolari la o vânzare de 2,3 miliarde era loc pentru șpăgi foarte mari, distribuite în multe conturi.

Atunci, acolo, România și-a cedat suveranitatea economică după reguli care nu existau în tratatele UE. Năstase-cinicul a traforat un aforism după tărășenie: cine are puterea economică în țară deține și puterea politică.

Traducerea acestui aforism, atunci, era că voința politică din România voia ca puterea politică să fie ranforsată în continuare de la Răsărit.

Acum, într-un conflict economic deschis între SUA și UE, cineva a decis ca și noi, neoficialii, să aflăm că și România a deschis acest conflict, la fel cum Germania îl deschisese importând masiv gaze din Rusia.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *