man Model National Știri

Doliu în lumea filmului. Un mare actor român, premiat pentru cel mai bun rol principal la Gala Premiilor Goppo, s-a stins la 65 de ani

Actorul Teodor Corban a murit marți, la vârsta de 65 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de teatrologul Oltița Cîntec pe contul său de Facebook. Potrivit unor relatări de presă, artistul ar fi suferit de leucemie, informează Adevărul.
Corban a fost  fost recompensat cu: Premiul Excelența în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor” 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului” – 2015, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim!” -Gala Premiilor Gopo 2016

„S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din «Aferim», unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativa. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații.

«Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit», zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele și șofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial. Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!”, a scris Oltița Cîntec pe Facebook.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *