
care și-a anunțat deja „susținerea pentru FEM” este, de asemenea, prezentă la datorie. Conform unei alte liste, la Forum mai participă și Adina Valean, soția lui Crin Antonescu, dar ca comisară europeană. VIDEO ÎN DIRECT de la deschiderea lucrărilor Forumului în baza textului.
Peste 2.500 de delegați, 5.000 de agenți de securitate înarmați și peste 2.000 de zboruri private individuale vor zbura spre Davos, în Elveția pentru a ne spune nouă, celorlalți, să nu mai luăm bilete de avion și să nu mai conducem mașini pe benzină ca să nu poluăm atmosfera și să mâncăm gândaci în loc de vaci, care vor merge la abator în masă pentru că și ele poluează cu flatulențele lor, comentează Vocea Twitter-ului.
Desfășurat sub sloganul „Cooperare într-o lume fragmentată”, în perioada 16-20 ianuarie, participanții includ pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflat sub anchetă în Afacerea Pfizer, pe fostul secretar de stat al SUA Henry Kissinger, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, secretarul general al ONU Antonio Guterres, directorul FBI, Chris Wray, directorii executivi ai Amazon, BlackRock și Pfizer, oficiali de top de la Fundația Gates și din rețeaua Soros, precum și editorul cotidianului The New York Times.
Lansarea evenimentului o are drept protagonistă pe soția lui Klaus Schwab, Hilde Schwab (video mai jos). Din partea Ucrainei, Volodomîr Zelenski își trimite, și el, soția, pe Olena Zelenski, după cum a anunțat WEF azi.
Și ministrul Sănătății din Germania, ciudatul Karl Lauterbach, se mândrește cu participarea sa la Forum, în timp ce, singur-singurel în avion, salvează lumea de încălzirea globală și visează la un nou plan de implementare a pandemiilor globale:
„În drum spre Forumul Economic Mondial de la Davos. Robert Habeck ni se va alătura în câteva momente. Unul dintre subiecte este o mai bună prevenire a pandemiilor. Se instituie un sistem mondial de detectare timpurie a pandemiei, iar țările mai sărace sunt sprijinite. Am contribuit la dezvoltarea acestui „Fond pentru pandemie”.”, a scris el pe Twitter.
Auf zum Weltwirtschaftsforum in Davos. Robert Habeck kommt gleich dazu. Ein Thema ist die bessere Vorbeugung von Pandemien. Ein weltweites System der Pandemie Früherkennung ist im Aufbau, ärmere Länder werden unterstützt. Wir haben diesen „Pandemic Fund” mit entwickelt pic.twitter.com/ajV5BrSBtb
— Prof. Karl Lauterbach (@Karl_Lauterbach) January 16, 2023
Davos
Unvaccinated pilots wanted for WEF attendees. pic.twitter.com/4uKi6rlFyl
— Muchemi Kimani (@MuchemiKimani1) January 10, 2023
VIDEO ÎN DIRECT de la deschiderea lucrărilor Forumului: