ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Un prieten îmi mărturisea zilele trecute
că, pentru el, sărbătoarea Crăciunului este una dulce-amăruie. Ca un cozonac cu
migdale.
Bucuria este umbrită de amintirea mesei
mari la care, în copilărie, se aduna toată familia, de dorul după chipurile
dragi care azi nu mai sunt și de trista puținătate a celor care au mai rămas
astăzi la praznic.
„Un ochi râde și altul plânge”, îmi spunea
el.
Râsu-Plânsul este un dar unic al
românilor. După știința mea, la fel ca Dorul, nu se mai întâlnește la nici un
alt popor.
Este și un dar împărătesc. În basmele
noastre, mai ales Împărații râd cu un ochi și plâng cu celălalt. Uneori, și
Feții Frumoși. Aleșii…
Ochiul care râde și Ochiul care plânge
fac parte din aceeași familie de contradicții șocante cu Apa Vie și Apa Moartă,
cu femeia zidită devenită Biserică ori cu Moartea preschimbată în Nuntă Cosmică.
Toate sunt chipuri ale creștinismului
nostru ortodox. Având origini păgâne, ele s-au transfigurat acum 2000 de ani, odată
cu primirea Evangheliei, așa cum se înnoiește pruncul la botez sub pecetea
mirului.
Creștinismul este singurul care a
izvorât din – și se sprijină pe – asemenea paradoxuri amețitoare: Dumnezeu S-a
făcut om pentru a-l face pe om Dumnezeu. Sau Fecioara-Maică Îl naște pe
Dumnezeul om.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului are
și ea umbrele ei. Dincolo de lumina covârșitoare și de bucuria
atotstăpânitoare, se străvăd semne amenințătoare.
În Icoana Crăciunului, Scutecele
Pruncului seamănă izbitor cu un giulgiu, iar pătuțul cu un sicriu.
Peștera Nașterii seamănă ea însăși cu Mormântul
în care Pruncul va fi pus peste 33 de ani.
Iar Maica Domnului, în mod uimitor, nu
privește spre Prunc, ci spre Lume, presimțind amenințarea la adresa Fiului ei
și sabia care îi va străpunge inima.
Bucuria Mariei este amestecată cu
durere.
Maica Domnului a fost prima care a râs
cu un ochi și a plâns cu altul, dragul meu prieten!
La fel, la celălalt capăt al Axului
Mântuirii, durerea pricinuită de Răstignirea, Moartea și Îngroparea lui Hristos
este îndulcită de Nădejdea Sigură (un alt paradox ortodox) a Învierii.
Piatra care pecetluia Mormântul (și
care simbolizează păcatul originar) este înlăturată și Lumina poate pătrunde
din nou nestingherită în Peștera-Lume, spulberând Întunericul.
Într-un colț, zace abandonat ca
mărturie Giulgiul-Scutece. Cercul Mântuirii a fost închis.
Hristos
se Naște, Slăviți-L!
About Post Author
