man Model National Opinii

Nu se mai ascund: Ni se pregătește Eco-Dictatura – Omul Nou va fi Iobag Verde

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Acum trei ani de zile am fost pocniți
în față de un val uriaș de schimbări care ne-au mutilat viața. Și au normalizat
Anormalitatea.

Poate cea mai scandaloasă dintre ele
este că liderii NU SE MAI ASCUND.

Ne anunță fără fereală, cu subiect,
predicat și cinism, ce potlogării pun la cale, cum ne vor nenoroci ele. Și cum
ni se vor aplica nouă cu anasâna. Desigur, pentru binele nostru.

Exemplele sunt puzderie. Emilian Imbri
ne anunța în vara lui 2020: „E vremea dictaturii medicale!”

Și dictatură medicală a fost.

În martie anul acesta, Joe Biden
anunța că, din cauza Războiului din Ucraina o să vină Foametea
.

Și Foametea a venit.

La sfârșitul lui august, ministrul de
Externe al Germaniei, anunța, nici mai mult, nici mai puțin, decât Sfârșitul Democrației.

Și Democrația, moartă de multișor, a fost
îngropată pentru că puțea.

Nu e locul, nici momentul să lungesc
pomelnicul de exemple cu buzduganele pe care Zmeii și-au făcut un obicei din a
le arunca înainte, pentru a ne obișnui cu ideea nenorocirilor care ne așteaptă.

Dacă există o parte bună a acestui
flagel este că suntem avertizați despre ce ni se pregătește.

Partea proastă este că sunt atât de
multe aceste avertismente încât ziariștii independenți nu mai prididesc să le
scoată la lumină.

Iată, de pildă, ce a dezgropat recent
Izabella Kaminska, de la Blind Spot:

O analiză publicată de Departamentul
de Cercetări al Deutsche Bank
încă din noiembrie 2020, care afirmă necesitatea instituirii
unei Eco-Dictaturi.

Textul, având titlul „Ce trebuie să
construim? – Conceptul 19”
vorbește despre sacrificiile care TREBUIE impuse
populației pentru a se atinge obiectivul „Neutralității Climatice” (adică
emisii Net Zero) până în 2050.

Seamănă mai mult cu un document
propagandistic de partid decât cu o analiză științifică, dar și cu asta ne-am
obișnuit.

Iată câteva fragmente halucinante:

„Impactul actualei politici climatice
asupra vieții cotidiene a oamenilor este încă prea abstract și acceptabil (!)
pentru multe gospodării. Politica climatică vine sub forma unor taxe și prețuri
mai mari la energie
, ceea ce face ca încălzirea și mobilitatea să fie mai
scumpe.

„Unele țări au stabilit plafoane
minime de eficiență energetică în construcții sau reguli similare în alte
domenii. Totuși, politicile climatice nu condiționează viețile noastre. Luăm
decizii cheie –  cum ar fi dacă călătorim
sau nu, cât călătorim și cu ce mijloace de transport, dacă locuim într-o casă
mare sau într-un apartament mic și cum ne încălzim locuința, câte aparate
electrocasnice deținem și cât de mult le folosim, sau câtă carne sau fructe
exotice consumăm. Aceste decizii tind să fie luate pe baza veniturilor noastre,
nu din motive climatice.

„Dacă dorim să atingem neutralitatea
climatică, TREBUIE (s.m.A.P.) să ne schimbăm comportamentul în toate aceste
domenii de viață.
Din simplul motiv că NU există încă tehnologii adecvate și
eficiente care să ne permită menținerea nivelului actual de trai într-un mod
care să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon.

„Aceasta înseamnă că prețul carbonului
va trebui să crească considerabil pentru a-i impulsiona pe oameni să-și schimbe
comportamentul.

„O altă opțiune (sau poate una complementară)
constă în a înăspri considerabil legile de reglementare. Știu că «eco-dictatură»  este un termen care nu sună bine. Dar trebuie
să ne punem întrebarea dacă și în ce măsură suntem gata să acceptăm un fel de
eco-dictatură (sub forma unei legi de reglementare) pentru a ne îndrepta spre
neutralitatea climatică.”

Rezumăm:

–       Actualul nivel de trai
occidental NU poate fi menținut;

–       Vor fi afectate TOATE domeniile vieții;

–       Fiecare aspect al vieții va fi
reglementat în amănunt;

–       Gradul de civilizație se va
reduce dramatic: locuințe mai mici, mai reci și mai întunecoase; gospodărie mai
grea (spălat de mână, mătură etc.); mobilitate redusă (adio vacanțe); alimentație inferioară
(adio carne, banane și portocale).

–       Produsele care au o amprentă de
carbon (adică toate) se vor scumpi masiv, ceea ce înseamnă o nouă lovitură dat
nivelului de trai;

–       Măsurile coercitive („eco-dictatura”)
vor sugruma orice tentativă de a scăpa de teroarea de stat prin diversele forme
de autonomie : terenuri agricole, mini-ferme, microproducție, troc etc.

TOATE aceste aspecte, în legătură cu care am fost avertizați încă de la sfârșitul lui 1990, încep să devină REALITATE.

Iar ritmul de aplicare devine tot mai rapid.

CONCLUZIE:

Omul Nou, Homo Eco-Climaticus, va
semăna mai degrabă cu un Iobag. Legat de glie și dependent total de Feudalul
său.

Așa
se va împlini și avertismentul suprem: „Nu vei mai avea nimic și vei fi
fericit”
.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *