Externe man Model National

Washington Post: Nu Rusia a sabotat Nord Stream

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

La trei luni de la sabotajul asupra
conductelor Nord Stream din 26 septembrie, pentru care Statele Unite și
Occidentul au acuzat Rusia, Washington Post publică un articol uimitor.

Textul care a apărut miercuri, 21
decembrie, are titlul: „Nu există nici o dovadă concludentă că Rusia se află în
spatele atacului asupra Nord Stream”
.

Articolul începe prin a reaminti graba
cu care vina pentru sabotaj a fost aruncată în cârca regimului Putin.

„După ce exploziile de la sfârșitul
lui septembrie au avariat grav conductele submarine construite pentru a
transporta gaze naturale din Rusia către Europa, liderii mondiali au dat imediat
vina pe Moscova pentru un act de sabotaj nerușinat și periculos. În contextul
apropierii iernii, părea că Kremlinul a intenționat să gâtuie fluxul de energie
destinat milioanelor de persoane de pe continent, un act de «șantaj», au spus
unii lideri, având ca scop să amenințe țările pentru a-și retrage sprijinul
financiar și militar pentru Ucraina.”

Apoi urmează cea mai spectaculoasă
parte: recunoașterea.

„Însă acum, după luni de zile de
investigații, numeroși oficiali spun în privat că, la urma urmei, Rusia s-ar
putea să nu fie vinovată de atacul asupra conductelor Nord Stream.”

WaPo a publicat această retractare
după ce a discutat cu nu mai puțin de 23 de oficiali din diplomație și din
serviciile secrete din nouă țări, care sunt la curent cu detaliile anchetei
internaționale privind sabotajul din 26 septembrie.

Anchetă la care – nota bene – Rusiei nu i s-a permis să participe nici măcar în calitate de observator.

Astfel, de exemplu, un oficial
european a declarat:

„În acest stadiu, nu există nici o
dovadă că Rusia este implicată în sabotaj.”

Și ziarul american continuă:

„Unii au mers până acolo încât au
declarat că nu au crezut de la bun început că Rusia este responsabilă. Alții,
care continuă să considere Rusia principalul suspect, au afirmat că atribuirea
categorică a atacului – oricărei țări – ar putea să fie imposibilă.”

În mod straniu, când a contactat cei
23 de oficiali,Washington Post nu s-a gândit să îi întrebe cine este – totuși –
 principalul suspect.

În acest context, ar trebui reamintită
afirmația șocantă făcută de Jeffrey Sachs în cadrul unei dezbateri organizate
de Bloomberg la începutul lui octombrie: că Statele Unite sunt autorul sabotajului.

O altă întrebare pe care orice
investigație normală ar fi ridicat-o (dar a fost evitată de WaPo) este: cui
folosește scoaterea din uz a conductelor Nord Stream?

Rusiei,
care pierde astfel dependența energetică asupra Europei, sau Statelor Unite,
care devin noul senior energetic tutelar al Bătrânului Continent?

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *