ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
La sfârșitul lui 1989, regimurile
comuniste au căzut unul după altul, potrivit Principiului Dominoului. Și
înțelegerilor din Malta.
Acestor mișcări populare instigate și
coordonate din afară cu sprijinul unor forțe din interior li s-a spus
„Revoluții Colorate”. Un machiaj menit să le ascundă adevăratul chip, de
Lovituri de Stat.
În România, nici acordul din Malta,
nici Principiul Dominoului nu au funcționat. Ceaușescu, oltean căpos, nu s-a
lăsat dus.
A fost îmbiat/amenințat să rămână în
Iran. Nu a făcut-o.
În mod neverosimil, a decis să reziste
în fața Tăvălugului Colorat. El singur, dintre toți dictatorii europeni cu care
se pupase în ultimele decenii.
Așa că Principiul Dominoului a fost
înlocuit cu Principiul Ultimului Popic.
Atunci când pe pista de joc rămâne un
singur popic, acesta devine țintă pentru TOATE bilele.
Împotriva regimului Ceaușescu –
ultimul popic rămas în picioare – s-au coalizat TOATE forțele care doreau căderea Cortinei de Fier și instituirea unei noi ordini globale. Astăzi, îi spunem
Marea Resetare.
Conștientă de deznodământul
inevitabil, Securitatea s-a fofilat. Dar Armata s-a executat. A executat. A
tras. Întâi în aer, apoi în plin.
În acest moment, a apărut un al doilea
fenomen neverosimil. În loc să fugă din fața gloanțelor și a blindatelor, un
grup de copii a rămas pe loc.
Ca niște miei trimiși la junghiere. Au
primit moartea ca pe o izbăvire.
Ei, care nici măcar nu cunoscuseră
Viața.
Ultimul lor strigăt a fost el însuși
neverosimil: „Vom muri și vom fi liberi”.
Mai mult decât o mărturie: un
Testament.
E uimitor că, în 33 de ani, nu a
apărut nici o lucrare de teologie care să explice adâncurile și resorturile
mistice ale acestui strigăt suprem, care restabilea ordinea divină între cele
două mari daruri primite de Om de la Creator: Libertatea mai presus de Viață.
E uimitor că nici un romancier sau
dramaturg nu a exploatat până acum tema atât de evidentă a evenimentelor din
Decembrie 1989: Nașterea Mântuitorului și Uciderea Pruncilor.
E uimitor că nici un sociolog nu a
încercat să deslușească prin ce taină, după decenii de ateism întunecat, din
sânul unui popor căruia îi fusese decapitată toată elita, au apărut acești
Mucenici.
Din ciocnirea a două evenimente
istorice neverosimile, fiecare în parte imposibil de explicat logic – refuzul
lui Ceaușescu de a abdica și a-și salva pielea în fața ocultei din Malta și
jertfa copiilor – s-a născut ceasul astral al poporului român.
Un moment de frângere a Istoriei,
comparabil cu Jertfa Brâncovenilor și a Sfinților Închisorilor. Un moment de
răs-Cruce.
Să nu ne lăsăm înșelați: deși s-a
încercat mânjirea ei cu executarea ritualică a soților Ceaușescu în sfânta zi
de Crăciun, apoi cu mineriadele și cu trădarea sistematică a tuturor guvernelor
care s-au înșirat timp de 33 de ani, Lumina acelor zile a continuat să
strălucească în întuneric.
Și să lucreze tainic. Orice jertfă
lucrează în adânc. Germinează și dă roade.
Să nu ne lăsăm înșelați: zilele
acestea nu sunt de jale, ci de bucurie.
Alții s-au bucurat că au avut
revoluții colorate în nuanțe mai pale. S-au bucurat că nu au avut jertfe. Și
că, după aceea, au prosperat. „Adevărat zic vouă: și-au luat plata lor”.
Să nu deznădăjduim: pentru noi ora
secerișului nu a venit încă. Dar va veni. Curând.
Revoluția noastră a fost colorată cu
sânge. Fără machiaj. Fără cascadorii. Jertfa a fost reală și totală.
Ultimul
Popic a fost muiat în sânge. Nu mai este mult până când va înflori, asemenea
Toiagului lui Aaron.
About Post Author
