Life Lifestyle National Natural Părintele Justin Pârvu Sfinții Închisorilor Technology

[AUDIO] Ispitele din închisoare – Părintele Justin Pârvu

Facebook ne-a blocat posibilitatea de a distribui articolele pe pagina OrtodoxINFO. Vă rugăm să distribuiți articolele noastre apăsând AICI.

Unii dintre noi căutăm cu admirație, alții cu indiferență și alții cu o ușoară desconsiderare față de cele ce au suferit martirii români în temnițele comuniste.

Ascultați materialul inedit de mai jos în care părintele Justin Pârvu ne arată, de fapt, cum stau lucrurile din proprie experiență.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Ispitiri asemenea Mântuitorului pe muntele Carantaniei

Dragul meu, în fața ispitei omul este pus, că de aceea-i și ispită. Mântuitorului Hristos i-a arătat înălțimile munților, i-a arătat piatra, i-a arătat toate bogățiile. „Ei, dacă mi te-nchini, dacă crezi, dacă tu ești cu adevărat lângă noi, vei avea tot ce privești de la înălțimile acestea. Iar dacă nu, moartea e cu tine.”

La ora actuală sunt atâtea ispite în viața noastră, chiar în chinurile acelea ale celulei și acolo vine ispita. Pentru că-ți vine un caraliu și-ți pune în față o hârtie sau două, îți dă un creion sau un toc: „Și-acuma scrie tu aicea dacă te lepezi de tot ce-ai gândit tu până acuma sau dacă te menții pe poziția pe care-ai venit.”

Știu că au fost foarte mulți în aceste încercări, de au căzut. Li s-a pus în față libertatea, li s-au pus în față familiile, bucuriile și toate, mă rog, toate în afara crucii, a suferinței. Li s-au pus în față până și la anchete când te întrebau caralii – și erau oameni foarte pasionați după fumat și cum erau și flămânzi, aveai în fața acolo (lucruri) care te desfătau, pe o masă: erau țigări, erau pepeni, erau fructe. Și ispititorul venea și spunea: „Ce te mai chinui, măi? De ce nu spui tu ce ai pe inima ta, pe sufletul tău, în mintea ta?” – nu prea foloseau ei suflet sau inimă, ei spuneau: rațiune. „Uite câte pierzi tu, câte ai tu în față și tu te lipsești de ele. Spune, mă! Dă-i aicea pe care mai știi de afară, din libertatea ta de acolo, că noi îți reducem și condamnarea ta. Uite, ai 10 ani, 14 ani, 20 de ani. Noi avem putere să ți-i reducem în măsura sincerității tale și a devotamentului pe care tu ni-l dovedești nouă”.

Măi, și te încântau așa de frumos bozgoreii ăștia ai noștri, că la un moment dat parcă îți dădea un imbold să-i crezi ce spun ei.

Ispita deznădejdii și părăsirii

Păi cred că lucrau și cu putere satanică.

Lucrau cu toate forțele, dragul meu, dar când vedeai că în celulele unde te găsești tu aicea era atâta suferință, era atâta durere, necaz și atâta, în sfârșit, ucidere de vieți de oameni, era foarte greu ca să părăsești tu legătura asta cu suferința față de ceea ce-ți oferă el pentru un moment. Că doar, ce se întâmpla? Te rupea la un moment dat, dacă cădeai în ispita lor, te rupeai și de ai tăi, dar te rupeai și de ei în același timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să predai informațiile care așteptau ei, nu mai erai bun de nimic. Te părăseau. Și-atunci tu te găseai părăsit și de Dumnezeu și de lume. Și foarte muți dintre ei cădeau într-o disperare, cădeau în deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare. Își pierdeau, în scurt timp, o jumătate de an, un an, îl cuprindea o boală, o tristețe, o mâhnire și se vedeau în starea aceasta: nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii. Și era așa de mare ispita încât se îmbolnăvea fie de cap, fie de plămâni, fie (mureau).

Dar sufletește își mai reveneau?

Nu-și mai reveneau, puțini din ei care-și mai reveneau. Îi țineau izolați ca să nu mai aibă contact cu cei care ar putea sa-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau undeva, în alte celule și-acolo își găseau sfârșitul în câteva luni.

Medicația din temnițele comuniste era doar pe hârtie, nu și în realitate

Pentru că ei trebuia să-i ucidă pe ăștia, mai întâi pentru că cunoșteau prea multe din viața politică, din viața aceasta satanicească și atunci dacă nu-l mai puteau folosi, îl și omora la scurt timp. Și-n felul ăsta îi dădeau un diagnostic de boală, în sfârșit, grea de plămâni sau de rinichi, deși i se făcea un tratament, dar numai pe hârtie, în care scria efectiv că s-a administrat cutare medicament. Și era o medicație nemaipomenită, putea să te scoale din morți. Dar aceasta nu era nimic (nu exista în realitate, decât pe hârtie) decât apă de ploaie care ți-o făcea și muribundul semna toată lista aceea. Și dacă ai să vezi cauza unei morți a unui deținut, la ora asta[1], ai să vezi acolo tratamentul care s-a aplicat. Dar spuneau că nu și-a făcut efectul, că era o boală cronică, că era bătrânețe, erau lucruri pe care le justificau tot ei și moartea sigur că era tot din vina ta. Nu era vina acelor care te-au ținut acolo în temniță fără sfârșit, de ani și ani de zile, fără ca să-ți dea o felie de pâine la 3-4 zile și aceea cu o cană de apă fiartă sau o cană de apă sărată. Că prin cana asta, ei mai justificau oarecare regenerare a sângelui, nu te omora într-un timp rapid, scurt, ci te omora așa într-un timp mai îndelungat și mai cu eficacitate. Pentru că la ei nu era propriu-zis voința să te omoare, la ei era dorința să te chinuiască cât trăiești.

Ispita lepădării și cruzimea torționarilor

Era sigur că ai să mori bolnav acum sau după o jumătate de an, era sigur că trebuie să mori, dar să mori în chinuri grele și lepădat. Și cu cât lepădarea asta era mai grabnică, mai puternică, cu atât și moartea venea mai curând, pentru că omul ăsta nu mai putea suporta și durerile dinăuntru și durerile din afară.

Îți trebuie o pocăința ca a lui Petru (Apostolul) ca să-ți revii.

Omul ăsta se gândea ce ar zice copiii lui care i-a lăsat în viață acasă, la soția lui, la neamul lui, că au avut un om în temniță – un erou sau un trădător. Și deci se producea declinul acesta al descurajării până la ultimul neam din cei eliberați, din cei din libertate. Pentru că se auzea îndată din pușcărie – cum a murit cutare, uite a făcut cutare declarație, a dat pe hârtie o desolidarizare și a căzut după aceea în desuetudinea administrației, s-a îmbolnăvit și s-a curățat într-un an de zile.  Asta era la ei intenția – cu dublu scop: să nu mai exiști, dar să fii în același timp și pedepsit în timpul acestei existențe.

Pentru că cruzimea aceasta umană, domnule, s-a putut vedea numai în lumea asta bolșevică, numai în sistemele astea pe care le-au folosit asiaticii, care au venit apoi prin Rusia, și respectate și la noi, prin Pitești, Gherla și în toate pușcăriile.


[1] Se referă la documentele CNSAS.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor.
Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.