man Model National Opinii

Sindromul Muntelui Vrăjit: De ce războiul Marii Resetări are epicentrul la Davos

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Deși
creat după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu, omul a fost nemulțumit de starea
sa și a căutat să o „îmbunătățească”. Acesta a fost eternul punct slab, unde a
atacat mereu Șarpele.


prezentăm mai jos un fragment din prefața cărții „Împotriva Marii Resetări:
Optsprezece teze contra Noii Ordini Mondiale”
, semnată de Michael Walsh și pe
care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

Walsh
a adunat în carte contribuțiile a 16 filosofi, scriitori și ziariști eminenți,
într-o primă tentativă coerentă de rezistență intelectuală în fața tăvălugului
Marii Resetări.

Pentru
că nimic nu este mai distrugător decât lipsa de reacție. Toate marile
catastrofe din istoria omenirii s-au produs pe fondul indolenței morale. Al
nesimțirii.

Care
e problema cu Marea Resetare și de ce ar trebui să ne pese de ea?

În
vâltoarea unei crize medico-sociale, pusă la cale probabil de Partidul Comunist
Chinez și încurajată de finanțarea de către Institutul Național de Sănătate din
Statele Unite a Institutului de Virusologie din Wuhan, de ce pledează Forumul
Economic Mondial, cu sediul în Elveția, pentru „reproiectare” totală a
structurilor sociale, economice și morale ale lumii?

Și
de ce acum? Care sunt aspirațiile, recomandările și interdicțiile sale și cum
ne vor afecta ele în viitor?

Aceasta
este o întrebare pe care tipii de la FEM speră să nu v-o puneți niciodată.

Această
carte încearcă să ofere răspunsurile. Există numeroase precedente istorice de
la tunetele și fulgerele aruncate de Demostene împotriva lui Filip II al
Macedoniei (tatăl lui Alexandru), la Filipicele lui Cicero care îl denunțau pe
Marc Antoniu, la vânătoarea de eretici a lui Tertulian, Adversus Marcionem, și
până la Nietzsche contra Wagner a filosofului Friedrich Nietzsche.

Chestiunile
istorice importante sunt dezbătute cel mai bine cu promptitudine, atunci cât
încă se mai poate face ceva în privința lor; astfel, istoricii viitorului pot măcar
înțelege problemele așa cum le-au trăit și experimentat participanții înșiși.

Dacă
fosta lume liberă a democrațiilor occidentale va sucomba în fața
totalitarismului paternalist al Resetatorilor oligarhi rămâne de văzut. Cele de
mai jos reprezintă încercarea noastră de a împiedica acest lucru.

Veșnica
nemulțumire a omenirii cu privire la situația sa prezentă, indiferent care e
aceasta, este atât de mare încât dorința de a reconstrui lumea este la fel de
veche ca istoria scrisă.

Eva
a căzut sub înșelăciunea Șarpelui și, culegând un măr, a vrut să își îmbunătățească
viața în grădina Edenului, să devină, cum spune Milton, „ca niște dumnezei,
cunoscând deopotrivă Binele și Răul, așa cum îl cunosc ei”
.

Fructul
interzis a fost un dar pe care l-a împărțit cu Adam; cât de bine descrie
această întâmplare istoria întregii umanități: aspirații înalte, rezultate
dezastruoase!

Alungarea
din Rai nu i-a descurajat pe ceilalți să persevereze.

Într-adevăr,
toată istoria civilizației occidentale poate fi privită ca o luptă nesfârșită
și ineluctabilă pentru superioritatea culturală și politică, cel mai adesea
exprimată militar (pentru că, în general, așa tranșează oamenii lucrurile), dar
extinzându-se asupra tuturor lucrurilor, deopotrivă spirituale și fizice.

Lipsa
de satisfacție cu privire la situația de fapt poate că nu este universală –
culturilor asiatice atemporale și statice, cum este cea a Chinei, le-a fost
impusă de forțe occidentale externe, inclusiv britanicii și marxist-leniniștii –
dar a fost o caracteristică a occidentului și a constantei sale agitații
civilizaționale, datând cel puțin de la Homer, Platon, Eschil, Herodot, Pericle
și Alexandru cel Mare, cu care începe practic istoria occidentală.

Filosoful
Friedrich Nietzsche, comentând ineleganta limbă Koiné, sau demotica, din Noul
Testament, în Dincolo de bine și de rău, a observat:

„Es
ist eine Feinheit, daß Gott griechisch lernte, als er Schrisfsteller werden
wollte – und daß er es nicht besser lernte.”

„Este
un rafinament deosebit din partea lui Dumnezeu că a învățat greaca atunci când
a vrut să devină scriitor – și că nu a învățat-o mai bine.”

Nietzsche,
fiul unui predicator, care a devenit prin puterea voinței un ateu acerb, își
bătea joc de credința fundamentală că Scripturile creștine sunt realmente Cuvântul
lui Dumnezeu Însuși.

Dacă
ceva atât de elementar, de esențial pentru gândirea occidentală ca
autenticitatea Bibliei, fără a mai vorbi despre capacitatea lingvistică a lui
Dumnezeu, putea fi pus sub semnul întrebării și chiar luat peste picior, atunci
totul putea fi. Inclusiv, în cazul lui Nietzsche, Dumnezeu Însuși.

Prin
moartea lui Dumnezeu, Nietzsche a urmărit eliberarea de jiu-jitzul moral al lui
Iisus: slăbiciunea înseamnă putere; jertfa este nobilă; renunțarea – la dragoste,
la sex, la putere, la ambiție – este cea mai înaltă formă de împlinire.

Nu
este o coincidență că respingerea lui Dumnezeu de către Nietzsche a coincis cu
respingerea lui Richard Wagner, ale cărui drame muzicale se bazează pe
înălțarea morală a renunțării; marile figuri ale secolului XIX, printre care
Darwin și Marx, toți născuți la un interval de câțiva ani, nu erau doar niște
revoluționari, ci întruchipau în ei înșiși forțele antitetice, care, într-un
fel sau altul, au evoluat spre marile sinteze hegeliene ale efortului uman cu
care ne războim până astăzi.

Wagner, ateul shopenhauerian care s-a
întors spre creștinism, și anti-semitul care l-a angajat pe evreul Herman Levi
ca pe singurul om capabil să îi dirijeze oda finală a transfigurării creștine
din Parsifal.

Charles Darwin, etichetat ca un
presbiter anglican, dar care a devenit autorul lucrărilor Despre originea
speciilor, Originea omului
și până la Formarea mucegaiului vegetal prin
acțiunea viermilor
.

Karl Marx, descendentul unei familii
de rabini al cărui tată s-a convertit la luteranism și, la fel ca Wagner pentru
o perioadă, un rebel apatrid care a propovăduit că dispariția Statului însuși
este „inevitabilă” – și totul Statul dăinuie în continuare, așa rănit cum este
în prezent.

Este normal ca „Marea Resetare a CapitalismuluI”
să fie o idee originală a Forumului Economic Mondial, care organizează o
conferință anuală în satul alpin Davos, locul sanatoriului de tuberculoși unde
naivul Hans Castorp ajunge la începutul capodoperei lui Thomas Mann, Muntele
vrăjit
. Plănuind să viziteze un văr bolnav pentru trei săptămâni, el sfârșește
prin a rămâne șapte ani, „progresând” de la stadiul de intelectual sănătos la
cel de pacient, pe măsură ce percepția sa asupra timpului se încetinește, pentru
a se opri cu totul.

Purgatoriul personal al lui Castorp ia
sfârșit doar atunci când se ridică să plece – al său Bildungsreise se încheiase
– la începutul Primului Război Mondial, în care presupunem că își va întâlni
moartea, aleatoare și lipsită de sens, pe care a căutat să o evite cu atâta
grijă, dar și curtând-o în același timp, la Berghof.

Se pare că Europa Centrală este locul
unde contradicțiile civilizației occidentale s-au născut și, asemenea lui
Martin Luther la Eisleben, se întorc acasă să moară.

Și iată că tot aici are loc ultima încercare de a-L înlocui pe Dumnezeu
cu Cuceritorul Său, Omul: în satul Davos, cantonul Graubünden, Elveția. Locul reuniunii
anuale a FEM, organizată de un nativ german, inginerul și economistul Klaus
Schwab, născut la Ravensburg în 1938, cu un an înainte ca Hitler și Stalin să
înceapă să ciopârțească Polonia și țările baltice.

Acum, suntem încă o dată pe marginea
crevasei. Așa a apărut acest volum. Încredințând misiunea de a contribui la
acest joint-venture unora dintre cei mai buni, mai convingători și mai
puternici gânditori și scriitori din întreaga lume, principala mea preocupare a
fost să ofer mai multe analize ale rețetelor Forumului Economic Mondial.

Astfel, să merg cu un pas mai departe
decât poetul Wallace Stevens în Treisprezece moduri de a privi o mierlă.

Deși, dat fiind numele de familie al
șefului FEM, poate că un citat mai potrivit, mai puternic, ar fi fost cântecelul
lui Margret din opera expresionită Wozzek din 1925 a lui Büchner/Alban Berg: „In
’s Schwabenland, da mag ich nit” – „Nu vreau să merg în țara lui Schwab”.

Așa cum o arată și experiența lui Hans
Castorp, nimeni nu ar trebui să viziteze țara Davosului dacă pune preț pe
libertatea, pe proprietățile și pe sănătatea sa.

Pentru Marii Resetatori, toți suntem
bolnavi, toți suntem pacienți în devenire, așteptând doar să ni se descopere
boala, toți avem nevoie urgentă de un tratament drastic pentru a ne vindeca de răul
care ne macină prin interior.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.