man Model National Opinii

Despre pământurile românești din Ucraina și Republica Moldova, la origini. Ion Iliescu și Petre Roman (dar și Adrian Severin) trebuie să plătească

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Ca tot s-a inflamat toata lumea pe tema articolelor mele despre Republica Moldova, trebuie sa ii dam Cesarului ce este al Cesarului, sau partea de adevar. Singura data cand Republica Moldova, foarte noua pe atunci, ar fi putut avea initiativa reunirii. Din cartea fostului senator Sabin Ivan (decedat in 2014), un interviu cu Alexandru Barladeanu (decedat si el, fost presedinde al Senatului si apropiat de Ion Iliescu). Desigur, nu pot verifica cele spuse de cei doi, dar poate mai sunt unii care pot confirma sau infirma. Mai ales ca Ion Iliescu si Petre Roman sunt in viata. Inca ceva, Mircea Snegur traieste, si el poate confirma sau infirma si, mai ales, ce dorea de la acea intalnire in patru care nu a avut loc cum a dorit el.. Cred ca cineva ar trebui sa ii intrebe de acest episod. Interviu luat de senatorul Sabin Ivan și apărut în cartea sa „Radiografii poarlamentare. De vorbă cu Alexandru Bârlădeanu”, editura Ex Ponto, 1998, Constanța:

„În luna iunie 1996, la sfârșitul celui de al doilea mandat de senator și ultimul, am reușit să realizez un nevisat interviu cu fostul meu coleg de Senat și adversar politic, Alexandru Bârlădeanu. Dialogul nostru avea să atragă atenția cititorilor prin ineditul său: față în față două vieți cu două destine total diferite. Cu decenii în urmă, în timp ce Alexandru Bârlădeanu era unul din marii nomenclaturiști ai P.C.R., studentul medicinist la Cluj, Sabin Ivan, semnatarul acestui articol, își ispășea în temnițele comuniste cei 7 ani de condamnare politică pentru „crimă de uneltire împotriva statului comunist”. După alegerile din 20 mai 1990, destinele noastre s-au întâlnit: Alexandru Bârlădeanu, senator F.S.N., președinte al senatului, iar subsemnatul senator PNL de Constanța.
„La vârsta mea”, a ținut să-mi spună de la început Alexandru Bârlădeanu, „nu mai am timp decât pentru adevăr. Voi încerca să răspund tuturor întrebărilor dumneavoastră, să fac eforturi de memorie pentru a fi cât mai exact, rugându-vă însă, ca răspunsurile mele să fie redate așa cum le formulez.. Cât privesc comentariile dumneavoastră, eu nu voi obiecta, vă respect opiniile, indiferent care vor fi ele”.
Interviul a apărut într-un volum intitulat „Radiografii parlamentare. De vorbă cu Alexandru Bărlădeanu” , la Editura „Ex Ponto”, Constanța, pe care l-am lansat în luna iunie 1998, la Muzeul Literaturii Române, București. În cele aproximativ 70 de pagini de interviu, am consemnat și lucruri necunoscute de subsemnatul, printre care și semnarea „Tratatului trădării Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța”, la Moscova, în ziua de 5 aprilie 1991 de către Ion Iliescu în fața lui Gorbaciov.
…………………………..
… Sabin Ivan ( S.I.) – Domnule Alexandru Bârlădeanu, după puciul de la Moscova, din 27 august 1991, Parlamentul de la Chișinău s-a întrunit într-o sesiune extraordinară care a adoptat declarația de Independență a Republicii Moldova. Evenimentul a fost urmat de mitinguri de simpatie și susținere, nu numai la Chișinău și în întreaga Republică Moldova, dar și la București. Guvernul României s-a declarat solidar cu istoricul act de la Chișinău, o declarație în acest sens fiind citită și apoi pusă la vot în Parlament. A fost un singur vot împotrivă, al deputatului Claudiu Iordache. Cu acea ocazie au fost auzite și voci care spuneau că s-a votat pentru două Românii. În acea ședință, deputatul Claudiu Iordache v-a acuzat, atât pe dumneavoastră, cât și pe Dan Marțian, de indiferență față de evenimentele din Basarabia și v-a cerut demisia… V-aș ruga să comentăm problema unificării Basarabiei și Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța cu România.
Alexandru Bârlădeanu (A.B)…Unirea trebuie făcută în spiritul celei de la 1918. Atunci s-a declarat mai întâi independența Republicii Moldova și apoi Sfatul Țării a cerut Unirea… – După mine, trebuie lucrat mai mult pentru a obține asentimentul acelui popor.
S.I. – Asta înseamnă contacte permanente cu ei, schimburi culturale, științifice și ajutor economic substanțial. Ce-a făcut puterea, adică FSN, în această privință?
A.B – A făcut, dar mai puțin decât trebuia și mai puțin decât se putea. Sigur că teritoriul Basarabiei este românesc… După mine, adevărată Unire nu se face decât cu dorința și a acelui popor, nu numai cu dorința noastră. Și dacă se face Unirea în virtutea dorinței noastre, a celor de aici, ar fi o cucerire. Sigur, această voință este puțin falsificată de prezența unor minorități, care au venit acolo și care diluiază majoritatea. Această politică a fost dusă intenționat pentru deromânizarea Basarabiei. Oricum, majoritatea este românească și atunci nu poți face Unirea decât dacă vor și ei. Unirea trebuie făcută în spiritul celei de la 1918…… Eu nu sunt însă lămurit asupra lui Snegur, dacă vrea Unirea sau nu. În orice caz, el așteaptă mai mult ajutor din partea noastră, chiar în situația presiunilor exercitate asupra lui de celelalte republici, în special Rusia și Ucraina.
S.I. Ați vorbit de Rusia, dar ea nu are graniță comună cu Republica Moldova. Cât privește criminalul pact Ribbentrop-Molotov, el se referea la URSS și nu la Ucraina, care nu exista atunci ca stat independent. Ucraina „moștenește” astăzi teritorii din fosta URSS.
A.B. Eu am primit vizita unei delegații parlamentare din Kiev. Șeful acelei delegații a declarat că ei nu vor ceda nimic din teritoriile lor. A trebuit să intervin cu totul neprotocolar și am spus: „Noi salutăm apariția acestui stat nou, Ucraina, care n-a existat. Așteptăm multe de la acest stat, dar noi nu vom recunoaște niciodată efectele pactului Ribbentrop-Molotov”. În felul acesta am intrat in polemică cu un musafir.
S.I. Care a fost atitudinea lui Snegur față de România, după ce Republica Moldova a devenit independentă?
A.B. Aparent, Snegur era prietenos, își manifesta dorința de a se apropia de noi, dar realitatea este că nu s-a făcut suficient. Poate că în acel moment n-aveam forțe suficiente.
S.I. Executivul încerca să-și justifice pasivitatea și nerealizările ca fiind consecințe ale manevrelor oculte ale opoziției (!?). Nu odată au fost auzite astfel de acuzații.
A.B În orice caz, apariția Moldovei Independente, în loc de Republică Unională a URSS, a fost un fapt pozitiv și nu putem să-l condamnăm cum a făcut Claudiu Iordache și să fim împotriva lui. Era un pas înainte pe drumul Unirii și nu putem decât să sprijinim acest pas. Cele mai multe întâlniri cu conducerea Republicii Moldova le-a avut Iliescu. La un moment dat, Snegur a vrut să se întâlnească foarte confidențial în „patru” cu Iliescu, cu mine, iar el venea cu Moșanu, Președintele Parlamentului lor. A insistat chiar pentru acea întâlnire. Iliescu s-a declarat de acord. Snegur și Moșanu au venit aici, întâlnirea a avut loc, nu în „patru”, ci în „șapte”. Iliescu mai venise cu Năstase, cu Pașcu, cu încă cineva, un stenograf mi se pare. Încălcase dorința lui Snegur. Nu știu ce-a voit Snegur atunci. Să nu se afle la Moscova? Nu știu nici de ce Iliescu nu și-a respectat promisiunea. Presupun că a dorit să nu se angajeze la vreo cerere a lui Snegur.
S.I. Pentru asta să-și fi încălcat cuvântul?
A.B. Nu știu care a fost motivul, și nu știu nici dorința lui Snegur. Atunci Snegur s-a înfuriat foarte tare, a avut o izbucnire în timpul discuțiilor, în văzul tuturor participanților. În timpul acelei întâlniri am fost criticat de Iliescu și n-am înțeles de ce. Atunci l-am întrebat: „La mine vă referiți?” „Da”, mi-a răspuns el. În orice caz, la acea ședință, la care Snegur și Moșanu țineau foarte mult, nu s-a spus mai nimic. Nici până astăzi nu știu dacă Snegur voia să ceară vreun ajutor. Cred că Iliescu a procedat în acel mod ca ședința să nu se țină. Pentru acest lucru venise cu atâția martori.

….. Cu acel prilej, președintele Ion Iliescu a dat dovadă de lașitate, torpilând cu bună știință întâlnirea la care Snegur și Moșanu țineau atât de mult. Adusese cu sine (oare de ce?), trei martori printre care și Ioan Mircea Pașcu, „turistul care vizitase” Moscova taman înaintea izbucnirii revoltei de la Timișoara din 17 decembrie 1989. Care să fi fost „obiectivele turistice” vizitate?
…………………………………………………………………………………………………………

S.I. Domnule Alexandru Bârlădeanu, la 22 martie 1991, Adrian Năstase, ministrul de externe al României, a parafat la Moscova cu omologul său sovietic, Alexandr Bessmerthnîh, „Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre URSS și România. La 5 aprilie 1991, Ion Iliescu l-a semnat, tot la Moscova, în prezența lui Mihail Gorbaciov. În calitatea pe care ați avut-o la acea vreme, de Președinte al Senatului, poate puteți spune unele lucruri cu privire la acest tratat, pe care opinia publică nu-l cunoaște.
A.B. Eu nu cunosc acest tratat. Iliescu nu m-a informat, nici ce va face când a plecat la Moscova și nici după ce s-a întors de acolo ce-a făcut. În legătură cu acest tratat, pot să spun următoarele lucruri: la un moment dat, a venit la mine Cornel Mănescu, în calitate de președinte al Comisiei de politică externă a Parlamentului, spunându-mi că vrea să știe dacă îl voi sprijini într-o acțiune. L-am întrebat despre ce e vorba. Atunci, am aflat că Mănescu primise proiectul acelui Tratat pentru a fi supus ratificării de către Parlament. Cu această ocazie mi-a spus că el nu este de acord cu acel Tratat, că este împotriva lui. L-am întrebat de ce, iar el mi-a răspuns că principalul argument este recunoașterea pierderii Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța, ceea ce confirmă din partea noastră valabilitatea pactului Ribbentrop-Molotov.
S.I. Și dumneavoastră ce i-ați spus?
A.B. Dragă Cornel, i-am spus, eu te voi susține până la capăt, dar te rog, du-te la Iliescu și explică-i și lui. Mănescu a plecat și n-a mai venit niciodată cu această problemă la mine. Și așa, după cum știți, acel tratat n-a mai fost ratificat de Parlament.
S.I. Ulterior ați mai vorbit cu Mănescu despre această problemă?
A.B. Nu, nu puteam să mă bag în relațiile lui, să-l întreb ce-a vorbit cu Iliescu. Ce-au discutat, nu știu, dar pe mine m-a lăsat în pace.
S.I. Acel tratat a fost una din marile gafe politice ale lui Iliescu. Până la urmă a fost salvat de atitudinea ostilă a Parlamentului și de Puciul de la Moscova (19 august 1991).
A.B. Eu n-am citit acel tratat.
S.I. De ce s-a grăbit Iliescu să-l semneze, care a fost misterul?
A.B. Nu vreau să dau nici o interpretare, necunoscând această problemă. Nu pot atribui lui Iliescu nici o intenție. El să explice.
S.I. Unii au interpetat că Iliescu ar fi avut obligații față de Moscova.
A.B. Cred că era linia lui politică, pe care o considera că trebuie să o urmeze, nu putea face abstracție că noi nu mai suntem vecini cu URSS……..
S.I. Dar acest tratat n-a fost adus în Parlament pentru ratificare nici până acum. Cornel Mănescu a reușit în acțiunea lui, și mai cred că Ion Iliescu fusese informat de starea de spirit a parlamentarilor săi, care nu l-ar fi votat.

…. Să fi știut Ion Iliescu că Pactul Ribbetrop-Molotov fusese repudiat în multe cancelarii din Europa? Să nu fi realizat Ion Iliescu că ratificarea Tratatului ar fi adus grave prejudicii României? Dacă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța ne-au fost răpite sub amenințarea armelor în 1940, Ion Iliescu, președintele României renunța în 1991 la aceste teritorii românești de bună voie și nesilit de nimeni. Și pentru acest act de trădare, Ion Iliescu trebuie să dea seamă. Și nu numai el, dar și Petre Roman, fost prim ministru la acea vreme, părtaș la trădare prin calitatea avută. În zadar încearcă intimul său colaborator, Adrian Severin, să-și disculpe șeful, afirmând că acesta, în calitate de prim ministru, i-ar fi dat lui Adrian Năstase, ministrul de externe, câteva instrucțiuni verbale pentru îmbunătățirea textului acelui tratat. Deci, îi cunoștea conținutul. La rândul său, Adrian Năstase declară că n-ar fi primit nimic scris în legătură cu acele instrucțiuni. Iată și replica lui Adrian Severin: „Primului ministru nici nu putea să-i treacă prin cap că este necesar să mai pună în scris ceea ce transmisese.” Halal apărare, domnule jurist Adrian Severin și fost lector la „Ștefan Gheorghiu” până în dimineața de 21 decembrie 1989, și fost ministru de externe al României.
Constatând că Tratatul cu URSS este ostil și umilitor pentru România, așa cum pretindeați ( !? ) de ce nu v-ați dat chiar demisia de onoare, domnule Petre Roman? Ați fi intrat în istorie. Ați ales însă calea lașității, „acceptând” cum spune amicul dumneavoastră și fost coleg de partide, (PCR, FSN – FDSN și PD) – Adrian Severin, „să lăsați lucrurile nestingherite, urmând ca guvernul să-și dea avizul ulterior, în cadrul procedurii de transmitere a documentului către Parlament pentru ratificare”. Aducerea Tratatului în Parlament ar fi însemnat, nu numai respingerea sa, dar și înfrângerea lui Iliescu și demisia guvernului Petre Roman.
După ce am citit stenograma discuției „tete-a-tete” dintre M.S.Gorbaciov, secretar al PCUS și președinte al URSS, și președintele României, Ion Iliescu, cu ocazia semnării Tratatului de bază cu Uniunea Sovietică, pusă la dispoziția presei din România de către cunoscutul disident rus, Vladimir Bukovski, căruia îi mulțumim și pe această cale, am descoperit un Ion Iliescu, președinte (parțial) al românilor. După ce Gorbaciov l-a saluatat pe Ion Iliescu ca pe un prieten, ca pe un tovarăș, după ce l-a informat cum merge perestroika, după ce l-a pus la curent cu planul unei „Federații ruse, renovată”, a trecut la RSS Moldovenească, și nu întâmplător. Soarta acestei Republici era obiectul Tratatului ce urma să fie semnat de cei doi în acea neagră zi pentru toți românii, de 5 aprilie 1991.
„Vă rog să fiți atent la următoarea problemă” i s-a adresat M. Gorbaciov lui Ion Iliescu.
„Lucrurile complicate apar în special la vecinii dumneavoastră în Moldova. Dacă lucrurile vor merge pe mai departe la fel, atunci ar fi bine să nu vă amestecați. Presiunea vine din toate părțile”. Era un avertisment dat lui Ion Iliescu amintindu-i, probabil, de niște clauze secrete ale tratatului. Și criticile la adresa românilor de pe ambele maluri ale Prutului n-au contenit. În replică, vasalul Ion Iliescu s-a lansat într-o critică vehementă împotriva opoziției din România (partidele istorice), care își susținea frații de dincolo de Prut. „Cei de dreapta încearcă să se alieze cu cei de dreapta din Moldova. Dar noi (conducerea fesenisto-comunistă), suntem împotriva acestui lucru. Vrem cu tot dinadinsul să acționăm realist. Conducerea țării consideră că și acum totul este clar și trebuie să decurgă din realitate, iar istoria este cu totul altceva. Dar toate aceastea sunt greu de explicat oamenilor.”
De ce, domnule Ion Iliescu, v-ați criticat compatrioții în fața unui străin? Nu erați și președintele lor? N-aveau voie să fie alături de frații lor de peste Prut în demersul lor istoric de a se uni cu Țara? De fapt, nu era pentru prima dată când vă comportați ca un președinte părtinitor, ca un președinte parțial al românilor. Și debutul în această „calitate” l-ați avut în chiar prima zi, cu ocazia depunerii jurământului la Ateneul Român, când v-ați năpustit cu ură împotriva manifestanților din Piața Universității, fără a aștepta rezultatele Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor de la 13-15 iunie 1990, constituită cu câteva zile înainte.
Domnule Ion Iliescu, de ce ați pledat pentru mistificarea istoriei Basarabiei și Bucovinei, impusă de URSS prin intermediul PCR, al cărui membru de seamă ați fost? Memoria unui popor nu poate fi furată, cu atât mai puțin istoria. Pot uita basarabenii și bucovinenii, pot uita românii că le-a fost răpită glia străbună de trei ori, că s-a încercat rusificarea și bolșevizarea, fără succes însă, că sute de mii dintre ai lor au fost deportați în cumplita Siberie, majoritatea pierind în lagărele de muncă forțată?
Domnule Ion Iliescu, de ce și cine l-a umilit pe istoricul și președintele Parlamentului RSS Moldova, Alexandru Moșanu, invitându-l să participe la Moscova la ceremonia semnării Tratatului de bază cu URSS? De ce și cine i-a comunicat că va face parte din delegația sovietică? Dar patriotul basarabean, Alexandru Moșanu, a respins această mârșavă provocare.
În ziua de 5 aprilie 1991, la întoarcerea în țară, Ion Iliescu spunea în avion ziariștilor care îl însoțeau, că la Moscova a pus în discuția avută cu Gorbaciov și problema Tezaurului României, dar acesta i-ar fi răspuns, că nu cunoaște problema, că se va „informa.” Tratatul de „prietenie” avea să-și arate primele roade….. Și tot în avion, președintele României le mai spunea ziariștilor că Tratatul are la bază noile principii europene (!?).
Mulțumim Domnului că „Tratatul” a ajuns la lada de gunoi a istoriei, Ion Iliescu neîndrăznind să-l trimită în Parlament pentru ratificare, „Serviciile” l-au informat la timp că n-ar fi avut sorți de izbândă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Tratatul ar fi fost ratificat? Lesne de răspuns: România n-ar mai fi fost astăzi membră NATO, n-ar mai fi fost în anticamera Uniunii Europene, ci ar fi avut în continuare o democrație originală, în frunte cu un despot luminat, ar fi fost o Bielorusie balcanică.
Iată de ce Ion Iliescu și Petre Roman trebuie să plătească, dar nu numai pentru criminalul Tratat, ci și pentru mineriadele din iunie 1990, soldate cu pierderi de vieți omenești, cu imense pagube materiale și morale, care au contribuit la întârzierea intrării României în consiliul Europei cu 3 ani. Dar, nu numai că n-au plătit, au continuat să ocupe în următorii ani cele mai importante posturi de conducere în România pe care au trădat-o: Președinte de Țară și Președinte de Senat!
PS
Spre nelauda clasei noastre politice, acel criminal Tratat, care putea să ne schimbe istoria recentă, n-a fost dezbătut nicidată în Parlamentul României…
1 oct. 2005
Dr. Sabin Ivan
Fost senator de Constanța”

Sursa: CristianNegrea.Blogspot

Bibliografie
Sabin Ivan „Radiografii parlamentare. De vorbă cu Alexandru Bârlădeanu, Ed. Ex Ponto, 1998, Constanța
Adrian Severin „Lacrimile dimineții”, Ed. Scripta, 1995, București
România Libera, 17 noiembrie 2004, București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.