Biserica man Model National

Crucea și sabia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Cu prilejul Duminicii a treia din Postul Mare vă oferim o splendidă meditație a părintelui Radu Dorin Micu.

Și chemând la Sine
mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine
să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi
să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine își va pierde sufletul Său pentru
Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci la ce-i folosește omului să
câștige lumea întreagă, da­că-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul,
în schimb, pentru sufletul său? Însă de cel ce se va rușina de Mine și de
cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va
rușina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri. Și le
zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu
vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru
putere.
(Marcu 8, 34-38; 9,1)

 „Războiul
este nerăbdare.”
(Stanley Hauerwas)

„Deghizat sub desfigurarea unei hidoase răstigniri și a
morții, Hristos pe cruce este, paradoxal, cea mai clară revelație a Cine este Dumnezeu.”
( Hans Urs von
Balthasar)

„Alegând calea crucii Hristos arată că lumea este un text
care poate fi citit diferit: nu după gramatica puterii, ci a dragostei.”
(David
Bentley Hart)

Crucea lui Hristos
este reversul radical, antiteza absolută a sabiei. Crucea reprezintă locul în
care ura și revanșa sunt abandonate în schimbul iubirii și al iertării.

De
aceea Iisus nu ne spune „cel ce vrea să vină după Mine să-și ia sabia, ci „oricine vrea să îmi urmeze
se
lepede de sine,
să-și ia cruceași să vină după Mine”.

A-ți lua crucea înseamnă a renunța voluntar la orice
prerogativ al puterii. Hristos nu a mântuit lumea adoptând calea pragmatică a
unei realpolitik, devenind cel mai
bun Cezar pe care lumea l-a văzut vreodată.  

Acceptând crucea, Iisus, spre deosebire de
zeloții de ieri și de azi, nu este practic, nu este eroic, ci este fidel unei
viziuni profetice. Iisus nu mântuiește vărsând sângele vrăjmașilor, ci îngăduind
ca propriul Lui sânge să fie vărsat.

El nu acționează după logica eroismului,
ci în conformitate cu supralogica sfințeniei. Căci eroismul este adeseori minat
de ambiguitate: eroii sunt eroi doar pentru o singură parte, cea în numele
căreia luptă.

Sfințenia, în schimb, este „catolică”: universal recognoscibilă
și acceptată. Sfințenia este epifanie a Frumuseții ultime or, așa cum este
încredințat Dostoievski, „frumusețea va mântui lumea”.

Frumusețea nespusă a
sfințeniei e întruchipată exclusiv de Cruce – o frumusețe subtilă și enigmatică
precum zâmbetul misterios al Giocondei. Orice cruce, indiferent unde este
prezentă, reprezintă o evanghelie fără cuvinte. Ea mărturisește transformarea radicală
adusă de Hristos prin schimbarea axuluicentral al lumii.                     

Crucea – obiect a fost concepută de puterile vremelnice, perșii, iar
apoi romanii, drept instrument de tortură menit să provoace victimei cea mai
intensă durere și cea mai teribilă umilire.

Scopul răstignirii ca metodă de
execuție (rezervată sclavilor și insurgenților) era de a-l ține pe condamnat în
viață cât mai mult posibil și cu cât mai multă suferință. Mai mult, crucificarea,
descurajantă și morbidă formă de execuție, era singura pedeapsă capitală în
care condamnatul era silit să-și poarte el însuși  instrumentul de tortură – brațul  orizontal al crucii (patibulum), până la
locul execuției (din acest motiv injoncțiunea „ia-ți crucea!” este un îndemn
clar la moarte).

Cu toate acestea, în Hristos, Dumnezeu Însuși se va supune diabolicei
invenții pe care o va transforma într-un simbol al vieții. În mod paradoxal,
printr-o divină metamorfoză, obiectul cel mai hidos al lumii antice, menit să
exprime degradarea absolută a ființei omenești, va deveni revelația ultimă a
Iubirii.

Ne putem întreba, desigur, unde
se face joncțiunea dintre crucea mea și Crucea lui Hristos, care este legătura
(nexus) dintre ele?

Răspunsul, într-un singur cuvânt, e fidelitatea (credincioșia) necondiționată. Hristos a făcut ceea ce
Tatăl Său i-a cerut să facă, iar eu sunt chemat să fac la fel.

Neîndoielnic,
Iisus nu și-a dorit crucea cu nimic mai mult decât o dorește oricare dintre
noi. Stau mărturie cuvintele rostite în agonia din grădina Ghetsimani (Marcu
14, 34-36).

Într-un anume sens nu El și-a ales crucea; și nici noi nu o putem alege
(de altfel,o cruce pe care am putea să o alegem nu ar fi o cruce reală).

Însă,
dacă decidem să rămânem, cu orice preț, fideli Celui care îi poruncește lui
Petru să-și pună sabia la loc, în teacă (Ioan 18, 10-11), crucea își va face
deîndată apariția în  toată splendoarea
sa înfricoșătoare care prevestește moartea.

Să nu ne amăgim: calea
crucii
este întotdeauna o
cale a morții
. Trebuie să mori deopotrivă lumii
ca
sursă a securității și sineluica
sursă a identitătii.

Iar
dacă ne asumăm acest parcurs, e limpede că trebuie să abandonăm nenumărate
lucruri pentru a ne salva sufletul (i.e. Viața), pentru a-l recâștiga.

A te naște din nou, în Duhul
(cf Ioan 3,3-8) înseamnă, întâi de toate, a renunța la falsul „sine”, cel creat
în timp de amorsa spirituală a veacului, de alegerile personale,  de compromisurile morale făcute sub presiunea
acestei „ culturi a morții” (Ioan Paul al II-lea), întemeiate pe poftă, dominație și violență.

 Evanghelia duminicii este limpede: nu
calea sabiei, ci calea crucii, asumată de Hristos, mai precis calea vulnerabilă
și dureroasă a dragostei jertfelnice, este singura
cale a Vieții
.

Suntem noi oare pregătiți, gata să urmăm Domnului nostru, peaceastă cale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.