man Model National Știri

Dr. Joseph Mercola: Se apropie dictatura digitală. O putem împiedica?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Istoricul și profesorul Yuval Noah Harari avertizează că, dacă vom permite instaurarea unei dictaturi digitale, în care sistemul, indiferent că este vorba de o corporație sau de un guvern, știe cele mai intime amănunte despre fiecare persoană în parte, va fi imposibil să o mai abolim, scrie dr. Joseph Mercola într-o analiză preluată de site-ul The Defender. Redăm mai jos esența articolului său.
  • Potrivit lui Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, obiectivul celei de-a patra revoluții industriale este de a schimba modul în care este înțeleasă ființa umană, prin fuziunea dintre om și mașină.
  • Oamenii sunt acum „hackuibili”, în sensul că tehnologia actuală îi permite unei companii sau unui guvern să te cunoască mai bine decât te cunoști tu însuți, iar acest lucru poate fi foarte periculos dacă este folosit în mod abuziv.
  • Profesorul Yuval Noah Harari prezice că se va recurge tot mai mult la folosirea algoritmilor pentru adoptarea unor decizii care, până acum, erau luate de oameni.
  • Harari avertizează că, dacă vom permite instaurarea unei dictaturi digitale, în care sistemul va ajunge să cunoască cele mai intime aspecte din viața fiecărei persoane, controlul său va fi total și ireversibil.
  • Dacă aveți impresia că gândurile și comportamentul dumneavoastră sunt și vor rămâne întotdeauna sub controlul dumneavoastră, mai reflectați puțin. Dispunem deja de tehnologia necesară pentru a influența în mod direct gândurile, emoțiile și comportamentul. 

Pe scurt, deși nu se folosește termenul de „transumanism”, exact într-acolo intenționează să ne împingă cabala globală, cu sau fără voia noastră.

Într-un interviu acordat în noiembrie 2019 postului CNN, profesorul de istorie și autorul de bestselleruri Yuval Noah Harari, un discipol de-al lui Klaus Schwab, a avertizat că „oamenii sunt acum niște animale care pot fi hackuite”, în sensul că tehnologia actuală îi permite unei companii sau unui guvern să te cunoască mai bine decât te cunoști tu însuți, iar acest lucru poate fi foarte periculos dacă este folosit în mod abuziv.

El a prezis că se va recurge tot mai mult la folosirea algoritmilor pentru adoptarea unor decizii care, până acum, erau luate de oameni, iar acest lucru se va reflecta în obținerea – sau nu – a unui loc de muncă sau a unui împrumut, în tipul disciplinelor pe care le veți studia și chiar în alegerea persoanei cu care vă veți căsători.

Ne pândesc pericole majore

Există, de asemenea, un risc tot mai mare de a fi manipulați de aceste forțe exterioare de care nici măcar nu suntem deplin conștienți. Privind retrospectiv la ultimii doi ani, este destul de ușor de confirmat că manipularea în massă are loc la o scară incredibilă și că este fenomenal de eficientă.

După cum a evidențiat Harari în 2019, capabilitățile existente depășesc deja cu mult viziunea lui Orwell, din „1984”, despre autoritarism, și vor deveni din ce în ce mai puternice. El este convins că, în scurt timp, va exista posibilitatea de a-ți monitoriza starea emoțională prin ceva la fel de simplu precum o brățară ușor de purtat.

Dacă zâmbiți și aplaudați formal când ascultați un discurs al unui reprezentant guvernamental, acesta va ști că, de fapt, sunteți furios sau că nu sunteți de acord cu ceea ce se spune și, prin urmare, ar putea lua măsuri împotriva dumneavoastră pe baza emoțiilor dumneavoastră cele mai personale, interioare, și nu în funcție de ceea ce exprimați în exterior.

Odată instaurată dictatura digitală, controlul său va fi total și ireversibil. Iar Harari crede că s-ar putea să avem la dispoziție doar un deceniu, cel mult două, pentru a împiedica acest lucru.

Reproiectarea vieții înseși

Harari a mai vorbit despre apropierea transumanismului la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos din 2020 (vedeți video-ul de mai sus), iar în acest discurs a mers chiar mai departe cu „prezicerile”. Nu numai că elita globală are capabilitatea tehnologică de a crea o dictatură digitală globală, dar „elitele ar putea câștiga puterea de a reproiecta viitorul vieții înseși”, a spus el.

Harari a continuat:

„Timp de patru miliarde de ani, nimic fundamental nu s-a schimbat în regulile de bază ale jocului vieții. Toate formele de viață au fost supuse legilor selecției naturale și legilor biochimiei organice. Dar acest lucru este acum pe cale să se schimbe.”

„Știința înlocuiește evoluția prin selecție naturală cu evoluția prin design inteligent, nu designul inteligent al vreunui zeu din nori, ci designul NOSTRU inteligent, și designul „norilor” („clouds”) noștri, al cloud-ului IBM, al cloud-ului Microsoft. Acestea sunt noile forțe care impulsionează evoluția.”

Este greu de spus dacă Harari este pro sau contra transumanismului. El vorbește despre acesta ca despre o fatalitate și ceva ce poate fi folosit în scopul unui bine imens. Însă recunoaște, totodată, și pericolele sale profunde și pare să fie de părere că este necesară o dezbatere despre modul în care aceste capacități tehnologice pot fi folosite și dacă ar trebui să fie folosite.

În discursul ținut la Davos, pare a fi un susținător al acestei inițiative de proiectare inteligentă a oamenilor, dar în interviul acordat în 2019 televiziunii CNN, a declarat, printre altele, că „nu trebuie niciodată să subestimăm prostia oamenilor”.

Acesta a subliniat, de asemenea, că știința ne permite acum să creăm viață nu numai în lumea organică, ci și în cea anorganică. Este vorba despre roboți „vii” și alte entități similare.

 

De asemenea, el ridică următoarea intrebare: cine este „proprietarul” ADN-ului tău, dacă acesta poate fi urmărit și piratat. Îți aparține ție, unei corporații sau guvernului?

Au apus zilele în care oamenii puteau spune că au o voință liberă 

Oricare ar fi convingerile reale ale lui Harari cu privire la transumanism, el declară răspicat că au apus vremurile în care puteam spune că avem o voință liberă. 

Harari prezice că, în viitor, oamenii vor putea privi în urmă și vor vedea că pandemia de COVID-19 a fost momentul de cotitură care a permis instaurarea supravegherii biologice și transformarea ei în normă.

Explicația pentru modul în care acest lucru s-a putut întâmpla este dată de Schwab, care a recunoscut public că participanții la programul Young Global Leaders al WEF au „penetrat cabinetele” multor guverne ale lumii.

În Canada, de exemplu, circa jumătate dintre politicieni, inclusiv premierul Justin Trudeau, au urmat cursurile de formare ale lui Schwab.

Schwab are ca scop pregătirea terenului pentru transumanism și schimbarea noțiunii de ființă umană, iar slugile sale de lideri globali fac cu siguranță tot posibilul pentru a transforma aceste vise în realitate.

Acesta este un viitor distopic, pe care Forumul Economic Mondial și aliații săi globali încearcă în mod activ să îl implementeze, indiferent dacă omenirea, în ansamblul ei, este de acord cu el sau nu. 

Analiza dr. Joseph Mercola poate fi citită integral, în limba engleză, AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.