man Model National Știri

Ștefan Secăreanu: Cum „nu suntem în pericol”, dacă ieri, sutele de mii de ruși care-l aclamau pe Putin, cântau/urlau toți într-un glas piesa „Made in the USSR”, cu versurile de început „Ucraina și Crimeea, Belarus și Moldova, toate sunt țara mea”?

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Igor Grosu, Președintele Parlamentului de la Chișinău, stând „la umbră” (în „Cabinetul din umbră”) cu ziaristul Vitalie Călugăreanu, îi șoptește acestuia la ureche ca să audă și stăpânii lui de la DW:

„La momentul actual Republica Moldova nu este în pericol, dar continuăm să monitorizăm atent situația din regiune”.

Adică, stați liniștiți, vă spun eu când Republica Moldova va fi în pericol! Cum aflu după ce monitorizez, cum vă spun!

Bineînțeles, dacă unul puternic (pentru că-i la putere, și nu pentru că ar avea mușchii tari) și sigur pe el, cum vrea să pară Igor Grosu, îți garantează sută la sută că pe noi, cei din Republica Moldova, în aceste vremuri de urgie când Rusia o bombardează pe vecina noastră Ucraina, nu ne paște niciun pericol, nouă, celor din Republica Moldova, oameni întregi la minte și la suflet, nu ne rămâne decât să ne consternăm și să ne întrebăm:

Cum „nu suntem în pericol”, dacă bombele lui Putin au explodat deja la Zatoca, la doi kilometri de Cetatea Albă și la vreo 60 de kilometri de hotarul RM?

Cum „nu suntem în pericol”, dacă rachetele de croazieră ale lui Putin, lansate din Marea Neagră asupra Lvovului, au trecut cu siguranță pe deasupra teritoriului RM?

Cum „nu suntem în pericol”, dacă avem chiar la Tiraspol, pe teritoriul suveran al RM, o întreagă armată a lui Putin, staționată ilegal de peste 30 de ani și consolidată mai ales prin vizita ministrului de război al Rusiei, S. Șoigu, însoțit de câteva zeci de cadre militare, desfășurată cu coordonarea și participarea directă a Guvernului ACUM în vara anului 2019?

Cum „nu suntem în pericol”, dacă ieri, sutele de mii de ruși care-l aclamau pe Putin, cântau/urlau toți într-un glas piesa „Made in the U.S.S.R., cu versurile de început „Ucraina și Crimeea, Belarus și Moldova, toate sunt țara mea”?

Cum „nu suntem în pericol”, dacă Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei declară zona transnistreană separatistă a Republicii Moldova drept „teritoriu ocupat”, iar ministrul de Externe N. Popescu, aflat în subordinea lui Igor Grosu, neagă, împreună cu Moscova, acest adevăr cunoscut de fiecare dintre noi și de toată lumea?

Cum „nu suntem în pericol”, dacă un inconștient ca Igor Grosu, nimerit în fotoliul de șef al Legislativului datorită votului masiv al majorității moldovenilor, conștienți și responsabili în fața primejdiei rusești care ne amenință de sute de ani, ne are pe toți de proști?

Or, în această situație de război, când pericolul rusesc asupra noastră este unul evident și iminent, dar Președintele Parlamentului Igor Grosu ne spune, senin, fără a clipi, că „Republica Moldova nu se află în pericol”, noi putem înțelege că „pericolul” pe care acesta l-a avut în vedere și pe care i l-a șoptit, în „umbră”, lui Vitalie Călugăreanu este cu totul altul, și anume „pericolul” unirii cu România!

Într-adevăr, în aceste clipe tragice, pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova, „datorită” unor politicieni ca Igor Grosu, precum și unor unelte mediatice ca Vitalie Călugăreanu, deprinse a-i cânta în strună puterii, „pericolul” revenirii noastre urgente la sânul României nu ne paște.

Suntem siguri de asta.

Ștefan Secăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.