Life Lifestyle man National Politics Technology

Ultima oră: Moldovagaz va transfera astăzi banii către Gazprom – de unde ia milioanele

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Moldovagaz va asigura achitarea integrală, până la finele zilei de 20 ianuarie 2022, către „Gazprom” a 50% din costul volumului contractat de gaze naturale pentru luna ianuarie 2022, conform prevederilor Contractului. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale. Comisia s-a întrunit în ședință după ce deputații au votat în cadrul ședinței extraordinare a Legislativului pentru instituirea stării de urgență în domeniul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Întrebată în cadrul ședinței de unde va lua Guvernul bani după declararea stării de urgență, premierul Natalia Gavrilița a precizat că Executivul va transfera către Moldovagaz plata în avans a compensațiilor pentru consumul gazelor naturale acordate consumatorilor pentru perioada ianuarie-martie. Totodată, s-a decis ca în cazul în care la sfârşitul perioadei de aplicare a compensaţiilor suma avansului depăşeşte suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, soldul va fi restituit de către Moldovagaz către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Iar în cazul în care suma avansului este mai mică decât suma compensaţiilor acordate şi raportate pentru lunile ianuarie-martie 2022, diferenţa va fi plătită de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale către Moldovagaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.