Life Lifestyle man National Politics Technology

Doi polițiști, reținuți pentru că ar fi luat mită de la un șofer – VIDEO

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Ar fi luat 400 de euro de la un șofer pentru a închide ochii la faptul că acesta a urcat la volan fără a avea un permis de conducere. Este vorba despre doi angajați ai INSP care sunt bănuiți de corupere pasivă. Astfel, pe acest caz a fost pornit un dosar penal, iar miercuri, 19 ianuarie, angajații Poliției au fost reținuți în flagrant. În urma perchezițiilor, în automobilul de serviciu și mașinile personale ale celor doi au fost depistate și ridicate mijloace financiare, care au fost transmise sub control. Angajații vizați au fost reținuți pentru 72 ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi polițiști riscă până la 10 ani de pușcărie, amendă de până la 400 de mii de lei și privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 10 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.