man Model National Opinii

Radu Baltasiu: EMINESCU, ROMÂNUL DEPLIN

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Semnul vremurilor: o elită nevoită ne anunța de Crăciun că al cincilea val al apocalipsei medicale se va abate peste România. Nu dăm nume, numele le e o responsabilitate pe care aceștia nu și-o pot purta și nu și-o asumă. De Crăciun – de bucuria Nașterii Mântuitorului, și tocmai de Ziua Culturii Române, o apocalipsă planificată. Atât pot ei. Dar noi?

Noi să fim peste semnele vremurilor prin simbol – punte organizatoare către lumea luminii. Omul deplin al neamului românesc, cel mai puternic simbol născut dintre strămoșii noștri, este Mihai Eminescu.

Eminescu – românul deplin:

Este puterea și dreptul nostru la putere. 

Este dreptul nostru la subtilitatea îndumnezeită, la infinitul pus în rost (puține neamuri nu o iau razna când dau de infinit – noi avem coloana infinitului și rădăcina ei, motivul oltenesc). 

Este delicatețea primitoare a grădinii Maicii Domnului, destinul nostru.

Este dreptul nostru de a primi după dreptate domnească pe oricine ne respectă – aici avem întreaga teorie eminesciană a epocii voievodale, a funcției țărănimii, a păturilor pozitive și a dezvoltării organice, având ca ax legea compensației: „Compensația nu se dă de cătră o clasă sau de cătră un om decât prin muncă intelectuală sau musculară. Munca musculară consistă în producere de obiecte de utilitate necontestată, cea intelectuală în facilitarea producțiunii acestor obiecte. Din acest punct de vedere vânzarea de rachiu de cucută prin sate și colportajul nu ni se par nici a fi produs obiecte de utilitate, nici a fi înlesnit producțiunea prin o mânuire mai inteligentă a instrumentului de muncă.” (Eminescu, XII, Ed. Acad., 1985, p.373)

Este legătura noastră cu memoria ordinii voievodale – ordinea românească, unică în lume, în care țara stă direct în omul de rând, mai mult cu-minte decât comod și demagogic democrat, întocmai ca în poveștile cu Făt Frumos. Ceea ce mai târziu descoperea sociologia cu uimire în „satul devălmaș” și-n obști. 

Este întâlnirea dintre putere și primire. Este știut că în lume aceste două principii fac diferența dintre nomazi, neașezați, și popoarele liniștite, care stau în taina mioritică a armoniei dintre om, natură și Dumnezeu. Acolo unde este doar putere, avem nomadism și năvălire (peste neamuri, peste case, peste familii). Sunt popoare răbdătoare, care au puterea primirii, a răbdării. Puntea dintre putere și primire, cea care îndumnezeiește puterea, o omenește, este iubirea. Eminescu este flacăra întâlnirii dintre toate acestea. Este calea noastră despicată către eternitate, nu avem decât a ne reaminti păși pe ea. 

Ne-a arătat ce putem fi, când puterea cosmică se întâlnește cu minunea acestui loc, indicându-ne tensiunea întâlnirii dintre Făt-frumos-din-lacrimă și Ileana Cosânzeana, dintre Luceafărul și Cătălina, dintre puritatea stelară și pământ.  Limita ne sunt frumusețea primordială și cerul îndumnezeit, bunul simț răzășesc și domnesc! Acesta este nivelul tensiunii la care putem fi, la care trebuie să facem educație copiilor noștri, în raport cu care n-ar fi rău să ne aranjăm locuirea și să  gestionăm bogățiile solului și subsolului. 

Prima libertate este aceea a gândirii, iar gândirea vine din limba ce o vorbim. Eminescu ne-a definitivat limba și gândul și, prin aceasta, ne-a făcut liberi. Să fim fiecare „oameni dintâi”, așa cum ne este el cel dintâi: „Darul ce ni l-a făcut Eminescu? A apărut în lumea noastră un om care-a înțeles să fie om deplin. Cineva care n-a vroit să fie al doilea.” (Noica, Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești, Humanitas, 2015,  p.121)

Ne-a arătat cu maximă luciditate natura problemelor: stricarea neamului românesc prin înstrăinarea elitelor, fanariotizarea lor, transformarea lor în „patrioți de meserie”, iar țara într-un „hotel de tranzit”. După cum despotismul, cel care ține popoarele în buza prăpastiei, își are rădăcini în „lipsa de gândire a maselor” (Eminescu, XIII, Ed. Acad., 1985, p.82)

Iorga arată că Europa are câțiva oameni deplini. Numește pe Goethe, iar dinspre noi, din grădina noastră a răsărit lumii Eminescu – omul deplin al culturii române, cu capacitatea de a înțelege adevărul universal care trece printr-un neam și îl și poate exprima. În acel moment neamul respectiv află cine este și ce poate fi, recapătă conștiința unității.  Este adevărul tulburător, pe care, în prăbușirea noastră sub demagogia celor mai corupte elite de la fanarioți încoace l-am cam uitat: fără cultură suntem pierduți, iar esența culturii este cultivarea cu grijă a limbii gândului românesc. 

Noica ne mai spune ceva, după Iorga: Eminescu este om complet. Omul, iată, apare în câte un prototip. Desigur, este Omul întrupat, care S-a sacrificat spre mântuirea noastră, a tuturor neamurilor. Dar mai este câte un om care răsare în neamurile binecuvântate. Pentru noi, acest om este Eminescu: precis, la obiect până la cer și dincolo, spre originile Universului, acolo unde „vremea nu vremuiește”.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.