
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
În anul 2021 bărbații au doborât recordul la intervenții estetice. „În acest an am observat o creștere spectaculoasă a bărbaților care ne-au trecut pragul”
Noua normalitate pare să-și intre în drepturi, nu doar în Occident ci și aici, în România. Avem o țară ca afară, oare ce ne-am putea dori mai mult?
Dar cât de nouă este această nouă normalitate?
Acum 2500 de ani, cu 500 de ani înainte de Hristos, Napoli era o colonie greacă numită Cumae. Generalul și mai apoi dictatorul local se numea Aristodem. Nu cunosc suficientă istorie a filosofiei pentru a ști dacă Aristotel a fost sau nu inspirat de mașinațiunile politice ale lui Aristodem, fapt este că citindu-l pe Aristotel putem ușor înțelege evenimentele întâmplate în Cumae. Căci pentru a ajunge la putere, Aristodem s-a aliat cu plebea promițând diverse reforme, îndepărtându-i astfel de la conducere pe aristrocrați, devenind cu suport popular tiranul local. Se pare că Aristodem a promis chestiunile uzuale, reforma agrară, iertarea datoriilor, se poate să mai fi fost și alte promisiuni pierdute în cursul celor două milenii și jumătate ce ne despart de evenimentele petrecute în Cumae.
Pentru a preveni revenirea la putere a partidei aristocrate, Aristodem a
„poruncit băieților să-și poarte părul lung ca fetele, să-l împodobească cu flori, să-l țină ondulat și să-și lege pletele cu plase de păr, să poarte haine brodate, care le ajungeau până la picioare și, peste acestea, mantale subțiri și moi și să-și petreacă viața la umbră”.
Acum, după 2500 de ani, tot la umbră ni se recomandă să stăm, iar dacă totuși stăm la soare eroii din linia întâi ne recomandă să folosim creme cu factor de protecție SPF 30 sau mai mare.
Desigur, băieții feminizați nu vor avea energia și voința să lupte împotriva tiranului, asemănarea evenimentelor de acum 2500 de ani cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre cu tinerii frumoși, liberi și cu gleznele goale este evidentă.