
CHIȘINĂU, 29 dec – Sputnik. Anul viitor, mărimea marjei maxime pe care creditorii o pot aplica la creditele garantate de stat în cadrul Programului „Prima Casă” va rămâne la nivelul anului curent, până la 3% anual. O hotărâre în acest sens a fost luată astăzi de către Cabinetul de Miniștri. Astfel, marja de 3% anual se va aplica pentru contractele de credit încheiate, începând cu data de 01 ianuarie 2022.Amintim că programul de stat „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018. În prezent, creditele ipotecare sunt acordate prin intermediul a șase bănci comerciale.Prin intermediul programului, până în prezent, au fost procurate 7 553 locuințe.