Life Lifestyle man National Politics Technology

Igor Dodon a reacționat: Oficial nu am primit niciun fel de citație

CHIȘINĂU, 21 dec – Sputnik. Igor Dodon nu ar fi primit oficial nicio citație la Procuratură. Despre aceasta a anunțat fostul președinte al Republicii Moldova după ce Procuratura Generală a confirmat în această dimineață informația privind audierea lui Igor Dodon într-o cauză penală. Totodată, președintele de onoare al PSRM precizează că subiectul Energocom ar fi fost examinat demult și că nu ar conține nimic dubios în privința sa. „Subiectul Energocom, despre care se vorbește, are deja vreo 13 ani vechime – din anii 2008-2009, a fost demult analizat din toate unghiurile și consumat, acest subiect nu conține absolut nimic dubios și incriminator în privința mea personal. S-a încercat și pe timpul statului capturat de Plahotniuc, pe timpul AIE1 și AIE2 sa fie plămădit ceva din acest caz. E un subiect la fel de steril ca acuzația că aș fi ocupat nelegal funcția de Președinte al Federației de Șah, concomitent cu cea de șef de stat. Toate însă au fost puse la locul lor, totul a fost conform legii”, a mai scris Dodon.Politicianul este sigur că aceasta este o încercare a guvernării de a distrage atenția de la problemele societății cum ar fi tarife, prețurile mari, alegeri la Bălți și căderea PAS-ului în sondaje.Igor Dodon a mai spus că imediat ce revine în Republica Moldova va oferi mai multe comentarii. Amintim, Procuratura Generală a anunțat că Igor Dodon este citat la PG pe data de 27 decembrie 2021 pentru a fi audiat în cadrul cauzei penale SA „Energocom” privind procurarea energiei electrice în perioada 2008 – 2009”.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *