Life Lifestyle man National Politics Technology

Scandalul vaccinurilor expirate ia amploare: Ce spune Ministerul Sănătății

CHIȘINĂU, 16 dec – Sputnik. Ministerul Sănătății a venit cu o reacție la declarațiile de astăzi a Curții de Conturi privind administrarea unor vaccinuri expirate împotriva COVID-19.Într-un comunicat plasat pe pagina oficială a instituției este precizat că Ministerul Sănătății dezminte aceste informații. Mai mult, instituția a menționat că respectarea cerințelor privind administrarea vaccinurilor în termen valabil este o prioritate și este monitorizată atât de instituțiile medico-sanitare care realizează vaccinarea, cât și de ANSP.Potrivit Ministerului, nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat. În același timp, instituția admite faptul că la baza acestor date ar putea sta colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre administrarea dozelor de vaccin.Specialiștii în sănătate au comunicat că aceste informații au fost prezentate și Curții de Conturi la etapa de examinare a raportului și în cadrul ședinței de prezentare a acestuia și își exprimă dezacordul față de interpretările expuse în raport.De asemenea, Ministerul Sănătății a precizat că o astfel de concluzie poate fi făcută doar în baza evaluării fluxului de doze de vaccin. Mai exact este vorba despre ”intrarea stocurilor, administrare și rebut, elementul principal fiind termenul de valabilitate, care poate ușor demonstra că aceste constatări nu sunt bazate pe o evidență și evaluare specifică”.În urma auditului au fost descoperite mai multe nereguli. Astfel, au fost administrate 7 mii de doze de vaccin cu termen de valabilitate expirat. Totodată, entitățile auditate nu au prezentate probe relevante pentru a justifica erorile admise.Până la 30 noiembrie 2021, țara noastră a recepționat cca 2 milioane doze de vaccin și au fost administrate peste 1,6 milioane doze, acoperirea vaccinală fiind la un nivel de 27 % din populația Republicii Moldova.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *