finance Politică Politics Societate

SALARIILE BUGETARILOR IN 2022 – Se propune inghetarea acestora. Exista insa si exceptii. Iata cine beneficiaza de majorare (Documente)

Salariile de baza, soldele de functie, indemnizatiile de incadrare lunara nu vor creste anul viitor, potrivit unui proiect de Ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor.

Potrivit Notei de Fundamentare, prin exceptie de la aceasta masura, incepand cu anul 2022 personalul care ocupa functiile prevazute in anexa II ‘Familia ocupationala de functii bugetare Sanatate si asistenta sociala’ la Legea-cadru 153/2017, beneficiaza de o majorarea a salariilor de baza cu 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazute de Legea-cadru 153/2017, pentru anul 2022 si cele din luna decembrie 2021.
Proiectul OUG mai prevede si mentinerea in 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii.

Iata ce prevede Nota de Fundamentare cu privire la salarii:

“Pentru evitarea unor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare in anul 2022 prin prezentul proiect de ordonanta de urgenta se propune continuarea aplicarii unora dintre masurile care vizeaza limitarea cheltuielilor aprobate in anii anteriori, astfel:

-mentinerea in anul 2022 a cuantumului brut al salariilor de baza/soldelor de functie/salariilor de functie/indemnizatiilor de incadrare lunara de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice, precum si a indemnizatiilor aferente functiilor de demnitate publica si functiilor asimilate acestora, prevazute in anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2021.
Prin exceptie de la aceasta masura incepand cu anul 2022 personalul care ocupa functiile prevazute in anexa nr. II ‘Familia ocupationala de functii bugetare Sanatate si asistenta sociala’ la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de o majorarea a salariilor de baza cu 1/4 din diferenta dintre salariul de baza prevazute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru anul 2022 si cele din luna decembrie 2021;

mentinerea in anul 2022 a cuantumului sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor, primelor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2021, in masura in care personalul ocupa aceeasi functie si isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii;
-mentinerea in anul 2022 a cuantumului indemnizatiei de hrana la nivelul stabilit pentru anul 2021;
-suspendarea aplicarii prevederilor in anul 2022 a 26 alin. (4)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificarile si completarile ulterioare;
-munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzator;

pentru personalul militar, politistii, politistii de penitenciare si personalul civil din institutiile publice de aparare, ordine publica si securitate nationala care desfasoara activitate in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, se acorda drepturile prevazute de legislatia in vigoare in luna iunie 2017, asigurandu-se astfel o continuare a masurilor adoptate in acest sens incepand cu anul 2014.
Aceste drepturi urmeaza a se acorda in limita de 3% din suma soldelor de functie/salariilor de functie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional detinut, gradatiilor si a soldelor de comanda/salariilor de comanda, la nivel de ordonator principal de credite”.

*Nota de Fundamentare
*Proiectul OUG

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.