Life Lifestyle man National Politics Technology

Maia Sandu a grațiat-o pe mama cu cinci copii, condamnată pentru un credit

CHIȘINĂU, 14 dec – Sputnik. Șeful statului, Maia Sandu, a grațiat-o pe Natalia Ursachi, mama a cinci copii, condamnată pentru un credit pe care nu a putut să-l întoarcă. Decretul a fost semnat de către Sandu luni, 13 decembrie.Amintim că anterior președinta țării, Maia Sandu, a respins cererea de grațiere a mamei cu cinci copii din Drochia. Decizia a stârnit un val de critici în rândul societății, după care Sandu și-a explicat în cadrul unei emisiuni că inițial Comisia pentru problemele grațierii persoanelor condamnate nu i-a prezentat informația completă privind cazul acestei mame. Șeful statului a declarat că în cazul femeii s-a produs o injustiție și a cerut să Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate să examineze suplimentar subiectul.Anterior, presa a scris că femeia condamnată ar fi împrumutat 2 500 de euro şi a luat un automobil BMW 320 de la un bărbat care plasase anunțul de vânzare a mașinii pe un site specializat. Într-un final cei doi nu s-au putut înțelege și bărbatul s-a adresat în instanță.Ulterior, Curtea de Apel Bălţi a condamnat-o pe femeie la şase ani de închisoare pentru escrocherie săvârşită în proporţii deosebit de mari şi a obligat-o să restituie suma de 11.200 de euro, dedusă din valoarea maşinii – 8 700 de euro – şi datoria de 2 500 de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.