11 decembrie, zi de doliu: 101 ani de la înmormântarea victimelor primului atentat terorist din România, care l-ar fi țintit pe Octavian Goga. Trei bolșevici evrei au aruncat în aer pe 8 decembrie scaunul prezidențial al Senatului, omorând trei demnitari

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Pe 11 decembrie 2020 se împlinesc 100 de ani de la înmormântarea victimelor primului atentat terorist din România, produs pe 8 decembrie 1920 la Senat. În acea epocă Regatul României avea graniță directă cu Uniunea Sovietică și numeroși agenți bolșevici erau infiltrați în țară pentru diferite scopuri, printre care destabilizarea Basarabiei sau abolirea monarhiei pentru instaurarea unei republici comuniste.

Astfel, la 8 decembrie 1920 un grup de tineri evrei de extremă stângă, Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau, au produs un atentat cu bombă în Senatul României, de pe urma căruia au murit trei victime, printre care Dimitrie Greceanu, ministrul Justiției din Guvernul Averescu, dar și episcopul greco-catolic Demetriu Radu de la Oradea. Norocul acestei întâmplări nefericite a fost că nu a explodat decât o parte din materialul pirotehnic, iar ceasul care funcționa pe post de declanșator a sunat cu 15 minute mai devreme, astfel încât ședința Senatului nu era încă începută. Cu toate acestea, unii dintre demnitari se pregăteau deja să își ocupe locurile.

„Pentru senatorii decedați în atentatul din 8 decembrie 1920, autoritățile statului au organizat zile de doliu și funeralii naționale. Trupurile neînsuflețite ale episcopului Demetriu Radu și al ministrului Greceanu au fost depuse în rotonda Ateneului Român, unde au fost omagiate de către Regele Ferdinand, însoțit de Regina Maria, precum și de alți miniștri, ierarhi și personalități ale vremii. Mitropolitul Vasile Suciu a rostit un cuvânt înduioșător, făcând aluzie la mucenicul al cărui nume îl poartă cele două personalități, al cărui sânge s-a vărsat pentru a întări Unirea. Au urmat alte opt discursuri, între care cele ale ministrului cultelor, Octavian Goga (care se pare că fusese de fapt adevărata țintă a atentatului – n.red.), ale președintelui Camerei, Duiliu Zamfirescu, ale arhiepiscopului romano-catolic, Raymund Netzhammer, discursuri în care a fost conturată jertfa demnitarilor și regretul pentru pierderea vieții lor. De aici, trupul episcopului Demetriu Radu a fost dus și înmormântat în satul natal, Uifalău, din județul Alba, sat care, ulterior, a fost denumit Rădești, după numele episcopului. Este considerat primul demnitar ucis în noua patrie, în primul atentat din istoria României Mari. (…) După regulile vremii, episcopii erau senatori de drept, astfel că erau prezenți la ședințele parlamentului”, relatează pr. Vasile Iusco, protopop greco-catolic de Sighet, pe pagina web a Episcopiei Greco-Catolice Oradea.

Conform ziarelor din 1920, citate de Fanatik.ro, primul atentat terorist din România s-a produs la Senat, pe 8 decembrie, în jurul orei 14:45. Bomba a explodat cu puțin timp înainte de reînceperea ședinței de plen, mulți crezând că detunătura ar fi apărut prin defecțiunea unui calorifer. Era vorba, însă, de explozibil de război. Acesta fusese amplasat cu o seară înainte sub scaunul prezidențial, lângă fotoliul regal și cel al principelui moștenitor.

Grupul extremist folosise un obuz german, căruia i-a fost adăugat un ceas, însă, din fericire, numai o parte din materialul bombei a explodat. În alte condiții, atentatul terorist ar fi făcut mai multe victime. Senatorul Demetriu Radu, episcop greco-catolic din Oradea, a fost ucis pe loc, în timp ce minsitrul Dimitrie Greceanu și senatorul Spirea Gheorghiu au murit în zilele următoare la spital. Printre răniți s-au numărat Constantin Coandă, președintele Senatului, episcopul ortodox Nifon Nicolescu sau episocpul ortodox Roman Ciorogariu.

Presa din 1920 a relatat pe larg circumstanțele producerii primului atentat terorist din România.

„Astăzi, la orele trei fără un sfert, în momentul când ședința urma să fie deschisă, necunoscuți au aruncat asupra băncii ministeriale o bombă care a explodat, rănind mai mulți senatori. Atentatul s-a produs în următoarele împrejurări.

Senatorii, aflați pe culoare și la bufet, tocmai erau chemați în ședință. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu și Văleanu (n.r. ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor). Domnul general Coandă, președintele Senatului, urca spre fotoliul prezidențial.

În acest moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile și aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, țipete și strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoși afară. Zeci de senatori leșină, în vreme ce corpul de gardă oprește ieșirea celor aflați înăuntru”, se consemna pe coperta IV a ziarului Adevărul din 9 decembrie 1920.

Tot pe 9 decembrie, la o zi după producerea atentatului terorist, prim-ministrul Alexandru Averescu a ținut un discurs în Senat, condamnând tragicul eveniment.

„Atentatul săvârșit ieri este cu atât mai odios cu cât a fost îndreptat contra unui corp legiuitor al cărui reprezentanți s-au adunat să legifereze pentru binele obștesc. El nu poate să fie înfierat decât cu cel mai mare dispreț, cum se înfierează asemenea atentate în orice colț al lumii.

Moartea a secerat pe unul din colegii noștri, o frumoasă figură a neamului, și a pus în primejdie viața altora. În sufletul nostru n-a pătruns însă nici teama, nici ura. Propun suspendarea ședinței în semn de doliu pentru pierderea colegului de la Oradea Mare”, a rostit, îndurerat, generalul Averescu.

Făptașii s-au dovedit a fi 3 elemente radicale comuniste: Max Goldstein, Saul Osias și Leon Lichtblau. Doi dintre aceștia au fost arestați în 1921, primindu-și condamnările după un an, în urma „Procesului din Dealul Spirii”.

Max Goldstein, liderul grupului, și Saul Osias, unul dintre complici, au fost condamnați la muncă silnică pe viață, în timp ce Leon Lichblau, care a primit aceeași pedeapsă, nu a putut fi reținut de autorități. El s-a refugiat la Viena, ajungând ulterior la Moscova, unde a trăit până 1938 când, în vârstă de numai 36 de ani, a devenit victima crimelor regimului comunist pe care îl idolatriza. Lichbalu a fost condamnat de „justiția” sovietică pentru presupuse crime de spionaj și executat în aceeași zi, în timpul epurărilor staliniste. 30 de ani mai târziu, Partidul Comunist Român (P.C.R.) l-a reabilitat pentru condamnarea primită din partea autorităților Regatului României.

Revenind la Max Goldstein, la scurtă vreme după așa-numita grevă generală a proletariatului din România, acesta încercase în noiembrie 1920 să-l asasineze și pe Constantin Argetoianu, ministru de Interne și anticomunist consvins. Bomba menită să-l ucidă pe viitorul prim-ministru al Regatului României a distrus jumătate din vagonul în care se afla Argetoianu, nefăcând însă victime omenești. Teroristul Goldstein a murit la doar 26 de ani, în 1924, în închisoarea Doftana, unde făcea greva foamei, hrănindu-se încă din idealuri comuniste.

În urma atentatelor din 1920, autoritățile au interzis Partidul Comunist Român (P.C.R.), iar liderul acestuia, Gheorghe Cristescu „Plăpumaru”, a fost acuzat de conspirație, însă nu și-a văzut condamnarea niciodată. În cadrul procesului, politicianul comunist a susținut că nu a fost implicat în atentatul terorist, disociindu-se de acțiunile respectivului grup, pe care le considera a fi „inspirate din anarhism”.