Life Lifestyle man National Politics Technology

Vlad Kulminski a dezvăluit motivele demisiei sale din funcția de vicepremier

CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. La mai bine de o lună de la demisia neașteptată a vicepremierului pentru Reintegrare, Vlad Kulminski a vorbit despre motivele plecării sale din funcție. Invitat la o emisiune de la un post privat de televiziune, fostul oficial a spus că decizia a fost determinată de naștere a copilului său, dar și de starea de sănătate a soției sale.Fostul viceprim-ministru a precizat că subiectul demisiei sale a fost discutat din timp cu premierul, președintele țării și șeful Legislativului.Totodată, Vlad Kulminski a povestit că în urma nașterii, soția sa a suportat anumite complicații, iar funcția pe care o deținea îi ocupa tot timpul. Din acest motiv, el a decis să demisioneze și să fie alături de familie.”Problema nu era doar în nașterea copilului, dar și soția mea a avut anumite complicații imediat după naștere și eu nu eram alături. Nu sunt sigur că aș fi putut lua doar o pauză, pentru că până acum durează chestia aceasta și eu pur și simplu trebuie să fiu prezent acolo fizic. Dar, în funcția respectivă de viceprim-ministru pentru Reintegrare tu trebuie să fii practic prezent 24 de ore din 7 zile pe săptămână. Și când soția mea avea aceste complicații, eu mă ocupam de reglementarea conflictului transnistrean, ceea ce este o sarcină super importantă, dar în același timp eu nu eram alături atunci când familia mea avea nevoie de mine. Eu aici nu aș căuta niște teorii conspiraționale”, a spus Kulminski.Amintim că în data de 5 noiembrie vicepremierul pentru Reintegrare Vlad Kulminski a demisionat din funcție.Anterior, Kulminski a deținut funcția de consilier pe politica externă și planificare strategică în Guvernul Maia Sandu.Prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat la timpul respectiv că regretă decizia lui Kulminski, dar că o înțelege.Totodată, Gavrilița a încercat să spulbere opiniile vehiculate în spațiul public cu privire la motivul real al acestei demisii, care ar fi în opinia unora lipsa profesionalismului în domeniu. Mai mult, Gavrilița a afirmat că expertiza lui Kulminski va fi utilă pentru echipa guvernamentală.„Cert e că demisia dumnealui vine din motive personale și nu are legătură cu performanțele înregistrate pe dosarul de reglementare a diferendului transnistrean. Am toată certitudinea că expertiza dlui Kulminski va fi foarte utilă și de acum înainte pentru echipa de la Guvern”, a mai spus premierul

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *