Life Lifestyle man National Politics Technology

Procuratura: De ce vioara de 2 milioane de euro nu-i este întoarsă Alexandrei Conunova

HIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu noi informații privind vioara în valoare de 2 milioane de euro reținută anterior pe Aeroportul Internațional Chișinău. În cadrul unui briefing, oamenii legii au oferit detalii despre mersul anchetei și au menționat când instrumentul muzical ar putea fi restituit violonistei Alexandra Conunova.Procurorul PCCOCS Sergiu Petrușca a comunicat că vioara a fost examinată de către un specialist din cadrul unei instituții de expertizare, cu echipament dedicat, iar imaginile obținute au fost expediate statelor membre Interpol.Totodată, forțele de ordine din Republica Moldova au trimis o interpelare autorităților vamale din Elveția, țara din care violonista a sosit la Chișinău, cu scopul de a stabili necesitatea declarării instrumentului de acest tip. Oamenii legii elvețieni au comunicat că ”instrumentul muzical nu a fost declarat, deși persoana avea obligația să o facă”.Potrivit PCCOCS, autoritățile elvețiene nu au prezentat răspunsurile în timp util pentru obținerea documentelor de origine a viorii reținute, deși persoana vizată făcea trimitere la faptul că proprietarul viorii este cetățean al acelui stat. Drept urmare, Procuratura a luat legătură telefonică cu cetățeanul elvețian indicat în contract, care abia la 2 decembrie 2021 a expediat copia actelor solicitate. Însă, până în prezent, confirmarea autenticității copiilor acestor acte nu a fost prezentată, după cum au solicitat forțele de ordine din Republica Moldova.De asemenea, oamenii legii au dispus efectuarea expertizei judiciare complexe, cu atragerea unui specialist internațional din domeniu. Asta pentru a stabili autenticitatea viorii, anului fabricării, autorului manoperei, costului ei și dacă aceasta reprezintă o valoare culturală.PCCOCS a mai menționat că din cauza că documentele nu au fost prezentate oficial, în forma lor autentică, examinarea lor de către Comisia de Experți este necesară pentru a stabili dacă nu există neconcordanțe. În acest context, oamenii legii au menționat că în rezultatul expertizei făcute, din constatările prealabile, s-a stabilit că, totuși, vioara a fost fabricată în perioada 1775-1785.În același timp, artista Alexandra Conunova se arată nedumerită de situația creată și spune că acest caz i-a adus nu doar prejudicii de imagine, dar și daune economice. Ba mai mult, a trebuit să-și anuleze câteva concerte importante din cauza acestui incident.Acum câteva zile, violonista a inițiat o petiție pe Facebook.Artista a mai menționat că folosește acest instrument de mai bine de patru ani, fiindu-i oferit în folosință de către un mecenat din Elveția.​Fiind invitată la emisiunea ”Intersecții” de la Sputnik Moldova, Alexandra Conunova a spus că s-a pomenit și într-o criză de insecuritate după ce oamenii legii, participanți în acest dosar, au furnizat în presă informații despre costul viorii.Artista a povestit că era în drum spre Moscova, unde urma să susțină un concert. Știind că pentru a intra pe teritoriul Federației Ruse cu vioara ea va avea nevoie de un pașaport al instrumentului – a apelat la un lutier. Însă, în timpul verificării pe aeroport, vameșii au depistat o mențiune care a și dus la situația creată.Inițial, în presă se vehicula că ar fi vorba despre o vioară creată de Antonio Stradivari. Într-adevăr, instrumentul este unul foarte valoros, însă a fost confecționat de un alt lutier italian. Vioara a fost creată de celebrul maestru Giovanni Battista Guadanini în jurul anului 1785, cunoscută sub numele de „Ida Levin” și este evaluată la două milioane de euro.

About Post Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *