Life Lifestyle man National Politics Technology

Ploile contenesc și temperaturile cresc: Cât de cald va fi astăzi

CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Cer variabil și fără precipitații anunță meteorologii pentru vineri, 10 decembrie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astăzi vom avea parte și de temperaturi generoase de până la 14 grade Celsius. Așadar, pe 10 decembrie, vremea va fi determinată de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi variabil, iar precipitații nu sunt prognozate. Doar spre seară s-ar putea să plouă pe alocuri.Ziua, izolat se va semnala ceață slabă. Vântul va bate din Sud Est slab până la moderat, iar pe parcursul zilei izolat cu intensificări.Temperatura aerului ziua va oscila între +9..+14 grade Celsius. În raioanele de nord se vor înregistra între +9..+12 grade Celsius, iar în raioanele centrale vor fi între +10..+13 grade Celsius. În sudul țării va fi cel mai cald. Aici termometrele vor indica între +11..+14 grade Celsius. În capitală, mercurul în termometre va indica între +10..+12 grade Celsius. Conform datelor multianuale din perioada anilor 1886 – 2020 s-au semnalat extreme termice la Chișinău în ziua de 10 decembrie a anului 1960, când s-au înregistrat +16.1 grade Celsius și în noaptea din 2002 când mercurul în termometre a coborât până la -14.6 grade Celsius. Factorii meteorologici vor contribui predominant la acumularea poluanţilor în aer. În următoarele 24 de ore regimul hidrologic al râurilor Nistru, Prut și al râurilor mici nu se va modifica esențial. Începând cu 13 decembrie vremea se răcește. Termometrele vor indica nu mai mult de +5 grade Celsius pe timp de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.