
CHIȘINĂU, 3 dec – Sputnik. Serviciul Fiscal de Stat anunță că a finalizat procesul de înmânare a avizelor de plată pentru contribuabilii care au obligația să achite impozitul pe avere. Astfel, cei care încă nu au achitat impozitul pe avere pentru anul 2021 o pot face până pe 27 decembrie. Serviciul Fiscal a precizat că în cazul în care contribuabilul nu a recepționat avizul de plată la impozitul pe avere, acesta poate să se adreseze subdiviziunii Serviciului Fiscal de Stat în raza căreia se deservește.Cei care nu-și vor onora obligațiunile riscă pentru fiecare zi de întârziere o penalitate de 0,0219 % din suma impozitului. Precizăm că, impozitul pe avere se aplică asupra bunurilor imobiliare cu destinație locativă și caselor de vacanță (cu excepția terenurilor) a căror valoare constituie 1,5 milioane lei și mai mult sau suprafața totală constituie peste 120 de metri păstrați.