
CHIȘINĂU, 2 dec – Sputnik. Uniunea Europeană va aloca Moldovei, Georgiei și Ucrainei peste 50 de milioane de euro din Fondul european extrabugetar de pace. Decizia a fost luată cu scopul de a sprijini potențialul de apărare, pacea și a stabilitatea internă, a anunțat Consiliul UE într-un comunicat publicat joi, informează RIA Novosti.Suma fondurilor alocate pentru Moldova este de șapte milioane de euro. Georgia va primi 12,75 milioane de euro, iar Ucraina – 31 de milioane de euro.Sumele vor fi recepționate pe parcursul a trei ani.În plus, alte 24 de milioane vor merge pentru a sprijini pacea și stabilitatea în Mali.Totodată, UE menționează că toată finanțarea va fi condiționată de respectarea normelor relevante de drept internațional, drepturile omului, dreptul internațional umanitar și alte reguli și standarde internaționale.