Life Lifestyle man National Politics Technology

Kulminski pleacă la Moscova pentru negocieri privind livrarea gazelor

CHIȘINĂU, 19 oct – Sputnik. Negocierile cu Gazprom privind livrarea gazului natural vor fi continuate de vicepremierul pentru reintegrare, Vlad Kulminski. Despre aceasta a anunțat premierul Natalia Gavrilița într-un briefing de presă. Aceasta a mai spus că vicepremierul pentru reintegrare pleacă joi la Moscova. a anunțat premierul, Natalia Gavrilița.Potrivit prim-ministrului, Guvernul Republicii Moldova intenționează să ducă negocierile la un bun sfârșit în condiții favorabile ambelor părți. Premierul a adăugat că Republica Moldova a fost întotdeauna un partener stabil al Gazprom și și-a îndeplinit obligațiile prin contracte pe termen lung cu volume stabile contractate. Totodată, Gavrilița a precizat că sunt unele detalii în procesul de negocieri cu Federația Rusă care nu pot fi făcute publice la moment. Ea a precizat că au fost duse negocieri privind asigurarea țării cu gaze și cu România, Ucraina și Polonia.Gavrilița a mai anunțat că Republica Moldova începe să cumpere gaz din surse alternative prin intermediul Energocom. Premierul a precizat că primul pas va fi modificarea bugetului pentru a rezerva bani pentru această achiziție. Aceasta a motivat decizia prin faptul că volumele de gaz livrate de Gazprom către Republica Moldova în luna octombrie sunt mai mici decât cele necesare. Gavrilița nu a precizat însă ce sumă urmează să fie dată din bugetul de stat pentru majorarea capitalului statutar al Energocom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *