Life Lifestyle man National Politics Technology

Reacția ministrului Justuției Litvinenco la protestul organizat de socialiști și comuniști

CHIȘINĂU, 10 oct – Sputnik. Ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook referitor la protestul organizat în susținerea lui Stoianoglo.”Evident că fiecare are dreptul de a protesta. Chiar și cei care nu-și doresc lupta împotriva corupției, ci vor perpetuarea situației actuale. Însă majoritatea cetățenilor țării sunt de altă părere. Ei doresc ca hoții să stea la pușcărie. Indiferent de statutul celui care fură și de câți bani are în buzunar. De aceea, respectând drepturile celor puțini care-și doresc ca hoții să fie lăsați în pace și/sau să fure mai departe, lupta anticorupție trebuie să continue. Și va continua”, a scris Litvinenco.La protestul de astăzi protestatarii au scandat ”Libertate lui Stoianoglo!, ”Rușine!” și ”Jos Maia Sandu”. La finalul protestului a fost aprobată o Rezoluție, în care s-au criticat acțiunile în raport cu procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe care le-au declarat „abuzuri și subjugarea politică a Procuraturii Generale”.Amintim că socialiștii au anunțat că vor organiza duminică, 10 octombrie, un protest în susținerea lui Stoianoglo. Procurorul general suspendat al Moldovei, Alexandr Stoianoglo, a primit 30 de zile de arest preventiv după ce a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.Procurorul general a fost învinuit de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, corupere pasivă și darea declarațiilor mincinoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.