Cultură man Model National

Cercetător George Liviu Teleoacă: CULTURA IMAGINII – problemă reală a școlii românești, dar și a școlii europene

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Da, toată lumea are nevoie de
cultură generală, înțelegând prin cultură generală mai ales cultura clasică, așa cum motivează în mod elocvent domnul Ion
Aurel Pop, președintele Academiei Române în articolele sale
privind soarta școlii românești. Domnia sa s-a referit și la
seriozitatea cu care sunt studiate în școală geografia și
istoria, singurele care pot trasa coordonatele de spațiu și de timp
necesare existenței noastre.

Dacă omul este cel ce se
desăvârșește, după cum spune pilotul erou Antoine de
Saint-Exupéry, atunci nici nu poate fi comentată necesitatea unor
temeinice cunoștințe de geografie și de istorie, fiindcă ne
mișcăm și călătorim într-un spațiu, ce trebuie cunoscut, dar
și mereu conștienți de perioada pe care o trăim în scurgerea
timpului. Numai că școala a parcurs deja drumul de la tăblița de
ardezie la tabletă și la calculatorul personal (PC), care ne oferă
instantaneu legături perfecte cu arta plastică a lumii, ce nu poate
fi înțeleasă fără o consistentă pregătire școlară.

Încă inexistentă, avem
nevoie de CULTURA IMAGINII, pentru a reuși o mai bună și
corectă înțelegere chiar și a culturii clasice. De exemplu,
școala noastră, dar și întreaga școală europeană trebuie să
ofere pregătirea necesară pentru a înțelege de ce imaginea antică
a Zeului Apollo purtat de grifonul cu aripi are asemănări notabile
cu o imagine din epoca vikingilor de pe faimosul Monument Hunnestad,
Suedia, în care patrupedul poartă în mod vizibil doar trei gheare
ca la păsări. Până la urmă este o problemă de înțelegere
corectă a istoriei, dar și de recuperare a temeiurile ontologice
privind unitatea spirituală a Europei. Chiar înainte de a fi
scrisul, civilizația umană și-a transmis mesajele prin imagini.
Prin interpretarea dovezilor găsite la Suciul de Sus, rămase din
epoca bronzului, sculptorul, Dr. Ioan Marchiș, în teza sa de
doctorat, Simbolica artelor non-verbale, a confirmat
încă odată adevărul unanim recunoscut că imaginea reprezintă
principalul limbaj universal din preistorie până astăzi. Altfel
spus, întreaga civilizație umană se află în păguboasă
suferință, dacă în școală nu se formează deprinderile necesare
înțelegerii corecte a imaginilor simbol ce s-au impus lumii încă
din antichitatea timpurie.

Dacă receptarea muzicii
beneficiază de înnăscutul simț muzical, iar receptarea unei piese
de teatru este bine susținută de științele limbii, nimic similar
nu poate fi spus în cazul artelor plastice. Practic, artele plastice
nu pot fi receptate fără o minimă instruire a elevilor în acest
domeniu. Deși facilitățile IT au creat demult un foarte bogat și
valoros cadru virtual privind artele plastice în lume, există
destule opere clasice de artă expuse public, al căror mesaj plastic
rămâne neînțeles sau greșit înțeles.

O asemenea greșeală, care s-a
perpetuat în istorie până astăzi, ne-a rămas chiar de la Conrad
Cichorius, care n-a înțeles că Scena XXIV din monumentalul său
tratat „Die Reliefs der Trajanssäule. Berlin 1896” a fost
creată, înainte de orice, pentru a pune în evidență echivalența
dintre cele două simboluri: pe de o parte Dragonul Dacic, iar pe de
altă parte imaginea lui Jupiter, părintele panteonului roman. Toate
regulile de compoziție ale Scenei XXIV impun această concluzie și
totuși Cichorius a văzut numai jumătatea din stânga a imaginii.
Poate că n-ar fi greșit dacă ar fi văzut pe Net ca noi, astăzi,
așa numitul „Miracolul ploii” de pe Columna lui Marcus Aurelius
finalizată către sfârșitul secolului II, după ce la începutul
secolului fusese finalizată Columna lui Traian. Ploaia lui Jupiter
bănuită de Cichorius se ilustra, de fapt, altfel în arta
basoreliefului din acea perioadă. Filolog și mare istoric, profesor
universitar și rector de universitate la Bonn, Conrad Cicorius a
pornit la drum fără toate cele necesare pentru a înțelege mesajul
unei scene, lăsând în urma sa o improvizație preluată și
răspândită apoi de toți istoricii care i-au urmat; încă o
improvizație ca multe altele, care și-au făcut loc în
interpretarea izvoarelor istorice.

În mod uimitor, Eminescu, însă,
a înțeles corect sensul acestei scene precizând în poemul
„Memento mori” că și icoanele-s în luptă.
Trebuie să mulțumesc și să mulțumim domnului profesor Nae
Georgescu, care mi-a atras atenția că echivalența celor două
imagini simbol ce se confruntau în registrul superior al Scenei
XXIV, echivalență ce eu o descoperisem, răsfoind albumul realizat
de Constantin și Hadrian Daicoviciu în anul 1966, Eminescu deja o
transpusese în vers, depășind toate lacunele din stampele ce le-ar
fi putut consulta în volumul „Disegni della Colonna Traiana
publicat de Pietro Santi Bartoli (1672).

Pe plan mondial, neînțeles a
rămas până astăzi și mesajul plastic al Lupei Capitoline, deși
se află în văzul lumii întregi multiplicată în zeci de copii,
iar metafora plastică a hrănirii eroilor civilizatori cu
înțelepciune și autoritate de către o zeitate a circulat în tot
bazinul Mării Mediterane timp de peste 2500 ani, de la Tutmes al
III-lea (1450 î.Hr.) până în vremea Sfântul Bernard de Clairvaux
(1150 d.Hr), așa după cum dovedesc mai multe imagini, dintre care
reținem aici doar cele două, care delimitează perioada.

Conștienți de caracterul
aproape miraculos al victoriilor obținute în primii treizeci de ani
ai Republicii lor, romanii s-au considerat datori să aducă cinstire
dumnezeirii, care le-a hărăzit întemeierea și le susținea
dezvoltarea. Ca urmare, Senatul Roman împreună cu adunarea
cetățenilor, având și acordul augurilor, care dețineau puterea
legală de a întrerupe orice activitate ce n-ar fi fost pe placul
zeilor, au votat, atât finanțarea, cât și proiectul statuii. La
fel a fost votată plata execuției în conformitate cu proiectul.
Totul devenise res publica, adică proprietate publică,
așa încât aceste demersuri privite împreună echivalează cu o
autentică și largă ratificare oficială a mesajului plastic pe
care îl poartă Lupa Capitolină
(https://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us45.pdf. p.389, p 395.

 

După cum se constată,
Lupoaica de pe Capitoliu a inspirat și alte lucrări de artă în
antichitatea romană, furnizând un adaos de detalieri, care ne
devoalează semnificația originară a ceea ce se numea în realitate
„Luperca”, concept cu totul diferit de conceptul referitor la o
lupoaică din pădure. Astfel pe oglinda de Bolsena (340-330 î.Hr.)
sunt realizate cu multă migală penele de pasăre de pe gâtul Lupei
Capitoline. Deși specifice Lupei Capitoline, aceste pene nu mai
apar, însă, în cazul mozaicului de la Apamea din Siria (511
d.Hr.), unde rebusul hieroglific lup-pasăre este redat de Lupa ale
cărei labe poartă, fiecare, numai câte trei gheare, ca la pasăre.

Ca dovadă că penele de pasăre
sau ghearele de pasăre purtau aceeași valoare simbolică, există
un denar roman de argint din anul 77 d.Hr. pe al cărui revers Lupa
Capitolină are pene pe gât urmând șira spinării-apoi coada, dar
și câte trei gheare la fiecare labă. Numai un cod larg acceptat
putea conduce la punerea în circulație monetară a unei asemenea
imagini, tot așa după cum numai un înalt respect pentru
semnificația consacrată a Lupei Capitoline definită astfel putea
trece peste toate dificultățile, pe care le impunea realizarea unei
matrițe cu aceste detalii de finețe ale desenului, necesară pentru
baterea denarului de argint.

Uneori, pe lângă penele de
pasăre și ghearele de pasăre apar aripile de pasăre, iar când
apare și ciocul imaginea poartă numele de grifon. Doi asemenea
grifoni sunt pictați din vremea civilizației minoice la stânga și
la dreapta tronului din palatul Knossos, iar după mai multe milenii
niște statui de grifoni te îndeamnă azi la meditație în unele
parcuri din Anglia
(https://ro.pinterest.com/pin/324751823101665524/).
Grifonii apar și pe scutul heraldic al Londrei
(https://www.dreamstime.com/stock-photos-city-london-coat-arms-historic-central-city-image30204713)
sau pe stema de stat a Letoniei
(https://en.wikipedia.org/wiki/Latvia).

Ne aflăm, așadar, în fața
unor imagini ce ne vin cel puțin din antichitatea timpurie, imagini
care secol după secol au cuprins Europa întreagă. Ne aflăm în
fața unui fenomen de cultură universală de o mare amploare în
timp și în spațiu pentru a mai rămâne neexplicat în ansamblul
său. Numai așa putem dobândi o imagine mai corectă a istoriei,
dar și a perspectivelor, motiv pentru care școala noastră, dar și
școlile din Europa chiar trebuie să formeze la elevi deprinderile
necesare pentru CULTURA IMAGINII. Este prima care mai poate reface
cadențele și suflul aspirațiilor noastre de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.