Life Lifestyle man National Politics Technology

Deputații se întrunesc în ședință: Mai multe proiecte importante pe ordinea de zi

CHIȘINĂU, 13 aug – Sputnik. Deputații se întrunesc astăzi, 13 august, în ședință plenară. Ședința este din sesiunea extraordinară aprobată de către Biroul permanent al Parlamentului, pe 10 august, pentru perioada 13-25 august .Proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură urmează să fie aprobat în cadrul ședinței de astăzi. Trebuie precizat că proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a primit ieri, 12 august, aviz pozitiv în Comisia Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică; Comisia Protecție Socială, Sănătate și Familie; Comisia Administrație Publică; Comisia Cultură, Educație, Cercetare, Tineret, Sport și Mass-Media ale Parlamentului. Aviz pozitiv pentru acest proiect de lege au dat și comisiile Politică Externă și Integrare Europeană; Economie, Buget și Finanțe; Juridică, Numiri și Imunități.În context, deputații propun introducerea unui mecanism de verificare a activității procurorului general, cât și de sancționare a acestuia, după efectuarea unei evaluări a performanțelor. Respectiv, ar urma aplicarea sancțiunii disciplinare sau dispunerea revocării din funcție. Comisia Juridică, Numiri și Imunități a Parlamentului a aprobat unanim raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură.În cadrul acestei ședințe urmează să fie supuse dezbaterilor și mai apoi votului, proiectul de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate și Legii privind declararea averii și a intereselor personale, dar și proiectul de lege pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere.Totodată, deputații urmează să aprobe proiectul de modificare a articolului 8 din Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție, dar și proiectul de lege privind modificarea unor acte normative – transparența modului de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor.De asemenea, pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte de hotărâre, printre care proiectul de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului, proiectul de hotărâre privind demisia unor membri ai Plenului Consiliului Concurenței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *