man Model National Opinii

Patriarhul României la POMENIREA Pr. GALERIU + 10 August 2003

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!

Părintele Galeriu a fost un om al rugăciunii și, ca atare, el se roagă acum din ceruri pentru poporul român și mai ales pentru toți credincioșii pe care i-a păstorit. El a făcut misiune cu multă dăruire de sine și în același timp cu multă dragoste față de Biserică și față de poporul român. A fost solicitat adesea de tineri, de intelectuali, de Frăția Ortodoxă, de ASCOR, de centre de cultură teologică și de cultură laică, să le vorbească. 

Tuturor le-a răspuns cu bucurie, deoarece trăia bucuria aceasta de a se dărui mereu, de-a fi folositor altora. Iar bucuria de a se dărui mereu pentru a întări credința altora este o bucurie pascală. A slujit mai întâi ca preot la biserica „Sfântul Vasile” din Ploiești, apoi ca preot la biserica „Sfântul Silvestru” din București și, paralel cu aceasta, a fost profesor la Facultatea de Teologie din București. 

A slujit permanent Biserica și poporul cu o dăruire jertfelnică. Sunt puțini oameni care au ajuns la împlinirea sensului vieții ca totală dăruire de sine pentru alții. Deci, în cazul Părintelui Galeriu, nu putem vorbi de o misiune făcută doar ca răspuns la un ordin sau la o trimitere oficială, ci de o misiune-pasiune, o misiune jertfelnică, pe care o împlinea cu multă bucurie duhovnicească, fără motivații sau calcule materiale.

Bucuria adevărată, spunea chiar părintele profesor de multe ori, este bucuria roadelor, bucuria care vine din rodire, din semănarea cuvântului bun și din constatarea că el rodește lumină și faptă bună în viața omului. Părintele Galeriu avea bucuria aceasta pe chipul său și în toată ființa lui. El o transmitea altora mai ales când slujea la Sfântul Altar și când predica. 

Adesea am constatat că predicile sale, deși erau lungi, totuși nu păreau obositoare, pentru că Părintele prezenta înțelesul textului Evangheliei ca lumină a vieții umane concrete. Era un predicator al sensului duhovnicesc și profund al vieții. Deci, pe scurt, bucuria Părintelui Galeriu era transmisă oamenilor ca sens al vieții, ca binecuvântare pentru comuniune cu Dumnezeu și cu semenii în lumina Învierii lui Hristos.

Părintele Galeriu punea des accentul pe înviere ca viață nouă în Hristos, tocmai pentru că a învățat din Sfânta Evanghelie, din scrierile Părinților Bisericii și din experiența Sfinților că învierea ca dar se primește prin credință și pregătire spirituală, nu doar se așteaptă. Toată viața Părintelui Galeriu și mai ales activitatea sa misionară rămâne pentru noi ca o făclie de Paști, care ne ajută să înțelegem mai bine taina și bucuria învierii sufletului din moartea păcatului și a pregătirii omului și pentru învierea trupului, la venirea întru slavă a lui Hristos, în ziua de apoi. 

Astăzi e foarte mare nevoie de cât mai multe astfel de făclii de Paști, adică să vedem într-o persoană concretă cum taina bucuriei Învierii, a comuniunii cu Hristos cel Răstignit și Înviat, se transmite ca lumină sau bucurie a cuiva care antrenează în bucurie sfântă multe alte persoane.

Profesor de Teologie, dăruit cu înțelepciune în gândire și profunzime în trăire, Părintele Galeriu ne-a fost dascăl și sfătuitor, vorbindu-ne mereu de lumina Învierii care vine din Jertfă și Răscumpărare, de nesfârșita iubire milostivă a lui Dumnezeu revărsată în Biserică prin sfinți. Pentru el, totdeauna,spiritualitatea profundă era dimensiunea definitorie a umanului, o transcendere a biologicului autosuficient și o unire cu Dumnezeu în bucurie eternă.

Preot milostiv, profesor duhovnicesc, om de dialog, misionar neobosit, mărturisitor al Crucii și al Învierii lui Hristos, al frumuseții spirituale a Ortodoxiei și a poporului român dreptcredincios, Părintele Constantin Galeriu rămâne în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut, personal sau prin scrieri, o făclie de Paști pentru suflete, o călăuză pe calea mântuirii.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *