Accidente Biserica Ortodoxă Cutremur Environment and Nature European Union National Natural ro-alert Societate Știri

Xi Jinping, în Tibet – Prima vizită oficială în 30 de ani a unui lider chinez

Preşedintele s-a aflat în Tibet în perioada 21 – 22 iulie, însă vizita lui a fost raportată de presa naţională abia vineri din cauza aspectelor sensibile ale călătoriei.

China este acuzată de suprimarea libertăţii culturale şi religioase în regiunea izolată şi majoritar budistă. Beijingul neagă acuzaţiile.

În filmări difuzate de televiziunea CCTV, preşedintele Xi a fost observat salutând numeroşi oameni îmbrăcaţi în costume populare, care purtau steaguri ale Chinei. El a ajuns la Nyingchi, în sud-est, şi a vizitat mai multe locuri pentru a fi informat legat de dezvoltarea urbană. A călătorit apoi cu trenul în capitala Lhasa. Acolo, el a vizitat palatul Potala, reşedinţa tradiţională a liderului spiritual tibetan exilat, Dalai Lama.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia

Xi a mai vizitat regiunea în urmă cu 10 ani, când era vice-preşedinte.

Cel mai recent lider chinez care a vizitat oficial Tibetul când era în funcţie a fost Jiang Zemin, în 1990.

Mulţi dintre tibetanii exilaţi acuză Beijingul de represiune religioasă şi erodare culturală.

Tibetul are o istorie tumultuoasă, în timpul căreia a petrecut câteva perioade funcţionând ca entitate independentă şi altele condusă de dinastiile chineze şi mongole.

China a trimis mii de trupe pentru a se impune în regiune în 1950. Unele zone au devenit Regiunea Autonomă Tibetană şi altele au fost încorporate provinciilor chineze venine.

China a spus că Tibetul s-a dezvoltat considerabil sub dominaţia sa. Dar grupurile activiste spun că Beijingul continuă să încalce drepturile omului, acuzându-l de represiune politică şi religioasă – ceva ce China neagă.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *