Accidente Biserica Ortodoxă Cutremur Environment and Nature European Union National Natural ro-alert Societate Știri

Cseke Attila: ‘Programul PNDL nu s-a oprit. Săptămâna trecută am transferat peste 134 de milioane de lei, acum plătim peste 102 de milioane lei’

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 102.409.533,29 lei, în vederea decontării facturilor pentru 153 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Plătim în continuare facturile pentru lucrările din cadrul PNDL. Săptămâna trecută am transferat peste 134 de milioane de lei, acum plătim peste 102 de milioane lei. Programul PNDL nu s-a oprit, plăţile facturilor aferente acestor investiţii continuă”, a afirmat Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Dezvoltăriii.

Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 12.376.378,38 lei pentru 14 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 90.033.154,91 lei pentru 139 de proiecte de investiţii, scrie News.ro.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora sunt publice şi pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secţiunea Lucrări Publice, Programul naţional de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiţii, iar transferurile lunare sunt publicate în secţiunea Plăţi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *